Esti pe o plaja..doar tu.
Briza de imbie, te loveste usor, parca te dezmiarda. Marea pare prietenoasa vrei sa o atingi usor, sa-ti umezesti corpul, sa-l racoresti. Inoti cu placere, te bucuri de fiecare val...plutesti, inchizi ochii si zambesti...iar timpul trece si tu nu iti dai seama.
Stii, insa, ca ceva lipseste.
Te-ai scufundat. Adanc. Ai capul la fund, dai din picioare si nu vrei sa iesi la suprafata. Cauti fara incetare, incerci din rasputeri sa gasesti ceea ce iti doresti. Cautarea asta e dificila, simti ca nu mai ai aer, vrei sa iesi la suprafata. Daca faci asta, stii ca trebuie sa o iei la inceput, insa aerul se termina...iar tu nu mai rezisti. Simti ca esti aproape, vrei sa poti...Atat de aproape si totusi cedezi, te intorci la suprafata. Respiri usurat. Te intrebi totusi, ce s-ar fi intamplat daca nu ai fi cedat. Ai fi murit?! Te-ai fi inecat? Ai fi reusit sa gasesti acel ceva? Te bagi din nou cu capul sub apa si incerci sa observi care iti e limita...dar nu ai cum sa o descoperi, nu ai unde sa stii. Daca e ceva, un lucru, care nu poate fi masurat, cronometrat...acela este potentialul tau.
Iesi din nou la suprafata. Te desparti de mare. Picioarele tale ating nisip ud si te simti in siguranta pentru putin timp, apoi singuratatea te infioara.
Reflectezi. Incerci sa te decizi. Nu poti. Simti nevoia sa-ti spuna cineva, ca esti capabil de mult mai mult decat ai visat vreodata.
O iei de la inceput. E o scufundare pentru suflete.
Inima ta cauta neincetat persoana aia, langa care ar putea trai intr-o singuratate perfecta. O cauta pana ramane fara aer. O cauta atat de disperat, incat e dispus sa se inece. O cauta pentru ca-i poate aduce nisip umed, sub picioare...stabilitate, echilibru, in doi.
Iar, 2...suna perfect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu