joc fictiv.

In camera asta, e doar o lampa aprinsa, vad totul ca in ceata. Intru si te gasesc legat la ochi, stand pe un scaun. In coltul camerei, e o masa, ma indrept spre ea..un bilet cu scrisul tau mic imi zice ca scaunul din fata ta e pentru mine. Trebuie sa ma leg la ochi cu esarfa pe care o voi gasi in sertarul mesei si sa ma asez pe acel scaun. Tu nu ma bagi in seama, te comporti de parca nu mi-ai auzi pasii pe podeaua veche. Nu inteleg ce-i cu tot jocul asta, dar iti urmez planul.
Gasesc esarfa, e de aceeasi culoare cu a ta...ma indrept spre scaun, imi leg esarfa la ochi si ma asez in bezna pe scaun. Te aud intrebandu-ma cu vocea ta ragusita "Gata?", iti raspund nesigura "Cred ca da.". Nu-mi dau seama ce ar trebui sa urmeze. Tu taci. Oare ar trebui sa zic eu ceva? Nu...te astept. Imi aud inima cum bate, ma simt stresata si ma intreb daca o auzi si tu. Deodata, simt cum degetele tale imi mangaie mana, gadilindu-mi asteptarile. Te opresti. Eu inca nu inteleg acest joc. Apoi, iti plimbi degetele usor pe buzele mele.
Inima mea incepe sa fie nervoasa. Ce vrei sa-mi demonstrezi?
Intru in jocul tau, imi plimb degetele pe gatul tau, ma apropii si iti simt respiratia tulburata. Ma simt invaluita, incep sa inteleg, vrei sa-mi arati ca e mai simplu pe intuneric, ca e mai simplu in limba asta ciudata, a tacerii.
Acum tu nu stii la ce sa te astepti. Te-am surprins, simt asta.
Te iau de mana, iti propun in tacere, sa ne ridicam de pe scaune. Atenta, te indemn sa ne intindem pe podea. Ma asez cu capul pe inima ta, imbratisandu-te. Iar asteptarea s-a incheiat. La fel si linistea. Inimile noastre ne-au pregatit un cantec.

P.S: nu sunt indragostita, gandesc romantic.

reverie.

M-as putea obisnui. As putea transforma orice escapada a noastra in cotidian. Si ar fi frumos. Ar fi turcoaz...asa cum mi-ar placea mie. As aduna toate mirosurile peste care mi-am plimbat narile cercetator, as zambi cand as resimti mirosul ceaiului de kiwi si capsuni de la cafeneaua noastra preferata.
M-as trezit in cearceafuri parfumate a iasomie.
Diminetile, mi le-as incepe cu dusuri reci si miros de cocos.
Apoi, as lua micul dejun, lingura dansandu-mi printre cereale si struguri.
As porni incet, spre un locsor verde si as trage in piept mirosul ierbii ude, de dupa ploaia de noaptea trecuta.
Mi-as trece degetele pe paginile galbene si pline de mirosul amintirilor, cititorului anterior, care a fost el.
Dupa cateva ore, m-as plictisi si as merge la o florarie. As sta amortita in fata fiecarei florarii pe langa care as trece, trista ca nu gasesc ceea ce imi doresc.
Resemnata, as veni la tine, sa luam pranzul...sa mancam o salata verde si orez facut de tatal tau.
As analiza mirosul lamaii si cel proaspat al castravetelui. Ti-as vorbi despre el. Tu mi-ai vorbit despre al tau, el.
Mirosul parfumul tau, din sufrageria luminoasa, cu geamuri mari, ce dau spre curtea galagioasa...mi-ar ramane in minte, pentru totdeauna.
Seara, m-as duce acasa...m-as descalta de tenesii mei rosii, de blugi uzati si camasa din in. Si m-as indrepta spre cada. M-as calma in apa fierbine, plina de spuma si cu aroma unui compotul de ananas rece. Mi-as spala parul cu samponul de coral si nectarine albe.
As auzi soneria, m-as infasura intr-un prosop si as deschide usa.
El ar fi acolo, zambind cu Floarea Soarelui in mana...




Totul a pornit de la tine, prietena draga.

Labirint.

Gandeste-te ca esti intr-un labirint mare, alcatuit din altele mai mici. Cum reactionezi?
Gandeste-te ca la fiecare iesire te simti extaziat.
Nu te simti macar putin tentat sa te lupti cu fiecare labirint pana ajungi la sentimentul ala care stii ca iti provoaca dependenta, dar la care n-ai de gand sa renunti?
Si parca n-ai vrea sa te dai batut, desi uneori te saturi de atata incurcatura. Dar, ti s-a spus ca fiecare labirint are cu siguranta o iesire.
Chiar daca primul a fost mai usor, dificultatea a crescut, iar acum gandul ca vei ajunge la nenorocita aia de iesire parca iti piere.
Dar, nu se va intampla asta, ai nevoie de doza aia.doza de fericire.

Fiecare zi e un labirint. Gaseste-i solutia.

Don't forget what you live for.

Pentru ca mi-am demonstrat ca noi avem forta de a schimba lucrurile. Azi mi-am cumparat bicicleta, m-am urcat pe ea si m-am chinuit sa tin ghidonul drept. Uitasem cum e. M-am simtit ca la 6 ani cand invatam pentru prima oara numai ca acum a fost de 1 milion de ori mai frumos. Imi venea sa tip de bucurie. Cel mai mult ne temem ca uitam sa fim copii, ca imbatranim, ca uitam sa ne bucuram de idioteniile magnifice, dar nimeni nu face nimic.

Ei bine, azi m-am simtit curajoasa, m-am aventurat melancolica in lumea amintirilor, a copilariei.

iti amintesti?

S-a ratacit soarele si asa ne-am ratacit si noi. Ne-am innecat sentimentele in baltiile strazii si am inceput sa ne resemnam traind cu norii in suflet. Ploaia a spalat soselele, asa cum noi spalam amintirile urate. Am tot incercat sa iesim dintre nori, ne-am luptat cu noi insine, dar am pierdut. Am pierdut pentru ca am uitat esentialul, ne-am uitat pe noi, ne-am uitat deviza. Nu mai suntem cine am fost. Ploaia nu ne mai spala pacatele, ea ne spala amintirile. Ploaia nu mai e o usurare..ploaia e un monstru.
Am uitat sa iubim.
Am uitat ca..."every cloud has a silver lining", sau poate noi n-am stiut niciodata.

Eu nu uit sa iubesc, pentru ca eu iubesc Ploaia .