sa va vad.vreau sinceritate.

SAU

Azi, in timp ce mancam un mar, unul din multele pe care le mananc zilnic, mi-am adus aminte o particica dintr-o conversatie cu Clara si astfel mi-a venit ideea sa fac un sondaj.
Deci, intrebarea mea e urmatoarea: Daca ati avea in fata un mar extrem de apetisant si o ciocolata de cea mai buna calitate, ce ati alege?

hei, priveste partea buna.

E dimineata, mergi spre supermarket, trebuie sa-i iei paine lui taicatu care se da jos din pat la ora 11 si incepe sa urle. Te-ai imbracat cu ce ai gasit mai repede, ti-ai prins parul intr-un coc lejer, ti-ai infasurat fularul turcoaz in jurul gatului si ai tras geaca multicolora pe tine. Cacat, cacat, cacat..urasti vremea asta. Picioarele tale se lupta cu zapada de pe trotuar, iti vine sa urli. Un bunic trece cu nepotul lui pe langa tine, il auzi pe micut intrebandu-l ce inseamna expresia "sub nicio forma", te amuza teribil pentru ca iti plac intrebarile stupide, apoi un nene de vreo 50 de ani, vorbeste si gesticuleaza mult. Dar ce dracu'? E singur. Te blochezi. In capul tau, formulezi asta: "Sper sa nu ajung la 50 de ani si sa fiu nevoita sa vorbesc cu un prieten imaginar."
Acum de gandesti la ultimul post, in care te plangeai ca toata lumea se foloseste de tine...punand in balanta frica de singuratate si ura pentru cei care te folosesc ce pare mai infricosator?!

Preferi sa fi inconjurata de niste ipocriti, care iti mai provoca rasul din cand in cand, decat sa devii victima propriei tale imaginatii.Nu ti-ar placea sa ajungi sa provoci mila.Nu ai suporta asa ceva.

nu le pasa cu adevarat.

Parca s-au hotarat cu totii sa-mi faca nervi praf! Mai sunt 2-3 persoane care ma mentin vesela pe parcursul zilei, cum ar fi Mandy, cu care mi-am baut cafeaua cu lapte de dimineata, ascultand Katie Melua, sau Claru care ma astepta zambind pe peronul metroului, pentru ca am intarziat, ca deobicei. Si Lulu, si Ully si...cam atat. Dupa ce trec pragul casei, dupa ce-mi iau singura cina si ma bucur de cate un serial ciudat, intru in starea aia groaznica din fiecare seara. Si usor, usor toti oamenii incep sa ma enerveze, toti o dau in bara, simt ca toti ma folosesc si m-am saturat. Nimanui nu-i pasa cu adevarat, asta am ajuns sa cred, toti ne urmarim interesele personale, constient sau nu.

oboseala.

Ti se pare vreodata ca lucrurile se intampla prea repede si totusi prea incet?
Trec printr-o astfel de perioada. E cred ceea ce urasc cel mai mult. Sunt momente tampite in care pierd ore in sir intrebandu-ma ce fac prost, fara a gasi un raspuns, fara a fi indeajuns de sincera cu mine insami. De ce ne place sa analizam situatiile la infinit, sa ne stresam, sa ne tocam creierul si inima in mii de bucatele? De ce pe moment lucrurile ni se pare extrem de problematice, iar dupa un timp par nimicuri.
Ma simt obosita, de parca am imbatranit cu 40 de ani, simt nevoia sa ma deconectez de la orice , sa fiu lasata in pace, sa nu ma certe nimeni sau sa ma judece, sa fiu doar eu cu mine, invelita cu paturica mea pufoasa si invaluita intr-un somn adanc din care sa ma trezesc plina de intelepciune.

ramai aici, in realitate.

Am fost la Avatar. Inca mai sunt fermecata. Tot drumul spre casa am zambit, oamenii din metrou se uitau ciudat la mine. Nu-mi pasa. Eu eram intr-o stare prin care ei nu prea trec, eu visam la....magia aia, la faptul ca undeva acolo trebuie sa exista o forma de Rai, unde oamenii se iubesc pentru ca pur si simplu asa simt, un loc unde natura e o parte din noi, unde curajul intrece orice asteptare. Unde...ah. Trebuie sa ma opresc, traim intr-o lume reala, nu e loc de basme, nu.

de ce naiba e asa greu?!

Nu pot si nu pot! E un joc, e jocul ala in care nu cedeaza niciunul si eu imi impun sa nu o fac. N-am sa-i spun ca-l plac mai mult decat ca pe un amic, nu vreau sa fiu eu cea care cedeaza.
Ce daca acel sarut nu se integreaza in niciun fundal?; Ce daca nu mai stiu nimic de el de atunci? E un idiot.; Ce daca in capul meu persista un ocean de intrebari?; Ce daca s-ar putea sa ma inec in el?; Sa te ineci poate fi frumos, linistitor..dar eu vreau altfel de liniste.
Cineva sa opreasca vocea asta din capul meu, cineva sa puna punct torturii de a revedea acea imbratisare, acel moment, de a-i auzi la infinit cuvintele. Dumnezeuleee, vreau sa-l urasc! Vreau sa uit ca exista!

"noi" nu exista, doar eu si....el.

caut sa ma inteleg.

Uffff, un om pe care il apreciez foarte mult, mi-a scris candva "nu exista fericire deplina, doar clipe de beatitudine prosteasca" nu-i dadeam dreptate, il credeam un artist dezamagit ca trebuie sa accepte banalul, acum insa simt ca ar trebui sa-i multumesc pentru ca a impartasit cu mine acest adevar!
Daca te uiti in dictionar, la cuvantul beatitudine vei gasi..."Stare de fericire deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferenţă faţă de situaţiile şi întâmplările din jur".
Mi-a mai zis ca trebuie sa invat sa ma bucur de toate momentele placute, de reusitele si capacitatile mele...sunt inca la inceput, as vrea ca totul sa fie ca pe o coala de hartie pe care sa o poti repeta pana o stii pe de rost, dar nu e posibil si mi-e greu. As vrea sa stiu cand pot evita o greseala, dar hei, greseliile cica sunt frumoasa, pun pariu ca o sa cred asta peste 50 de ani. Pana atunci, la naiba cu toate astea.
Pana la urma, puterea sta in mainile noastre, putem sta pe loc, pasi, pluti, zbura sau ne putem ineca in propriile lacrimi.


Eu...eu aleg sa plutesc, pentru ca e mai usor decat sa zbori, nu mai am chef sa dau din aripi. Eu aleg beatitudinea prosteasca, eu caut cu disperare indiferenta din mine.

amici, nu, ba da, nu stim...(tipul cu flirtul studiat).

Intr-un mod ciudat, mi-a placut mai mult imbratisarea lui, decat sarutul.Vroiam sa nu se mai termine.

care e povestea lui?

Esti in graba, ca deobicei, zi dupa zi, el e acolo. Sta cu o privire mohorata, in scaunul lui, putin mai departe de intrarea bisericii. Te intrebi care ii e rostul, de ce sta acolo zilnic. Oare daca fiecare avem un rol pe lumea asta, care este rolul lui? Nu vrei sa te gandesti, cum a ajuns in scaunul ala, cum i s-a luat aceasta putere, fara de care tu nu te poti imagina traind...cum trebuie sa fie sentimentul de a fi pe jumatate sechestrat de propriul tau corp. Cata rabdare sa ai, sa-i vezi pe toti grabindu-se si evitandu-te, facandu-si loc pe trotuar, iar tu sa nu-ti poti folosi picioarele.
Azi, statea acolo, ca in fiecare zi, cu rebusul in mana, cu o multime de porumbei in jurul lui. Am trecut incet, luand-o pe strada pentru a nu speria porumbeii, insa n-am reusit, s-au risipit zgomotos, lasand graul pe ciment, insa s-au intors rapid dupa trecerea mea. Am ramas la colt, privindu-l, ma simteam ca o idioata, ca un detectiv prost, insa mi-am dat seama care e rolul lui.

In fiecare dimineata, el ne aminteste ce norocosi suntem, pentru ca avem sansa de a marca zilnic trotuarul, prin pasii nostri, cu propriul nostru ritm, fie intr-un mers fie grabit, fie usor ratacit, sansa de a fi dintr-un anumit punct de vedere, liberi ca pasariile cerului.

perioada curului.scuze.

Zi idioata, obositoare, urasc ca ma duc in fiecare zi in cacatul asta de liceu, imi pierd cate 7 ore, plus 2 pe drum, am niste profesori idioti, la orele carora slabesc 1000 de calorii de nervi si nu exista oameni dezghetati cu care sa am ce vorbi, decat niste adolescenti tampiti, cu crize caracteristice si o tigara in gura, care le da statutul de cool. Sa mori tu?! nu tu. Zic asta cam des in ultima vreme si stiu ca nu e cea mai inteligenta expresie, ma rog. Cum ziceam...sa mori tu?! de ce dracu' cred toti "puisorii" astia ca asta-i face interesanti?
Hai, hai sa nu fiu chiar rea, exista 5-7 persoane cu care sa ai ce vorbi, macar sa schimbi cateva cuvinte, inafara de "Buna, ce faci?/ Buna, bine.Tu?" si totusi, nu e dezamagitor?
Ajung acasa, mananc, dorm 40 de minute, ma suna mama " esti la mansarda?/da, mama dorm!/oo dar ai patit ceva?/nu, mama, am avut o zi naspa./ bine, te las sa dormi", logic ca n-am mai reusit sa ma intorc la visele mele.Baietii mei erau ocupati, n-am avut cu cine sa ies pe strada, sa-mi linistesc mintea. Am studiat mesajele primite de la domnul Stres, n-avea ce face azi, se intreba daca sunt prin liceu. Uite inca un motiv pentru care urasc liceul asta. Promit sa nu mai ies cu niciun tip din liceu.
Moamaaa si tot aud chestia asta cu "liceul este cea mai tare perioada" si rahaturi. In lumea voastra, fratilor, in a mea, treaba asta ah... cam pute.
Mah, imi iubesc prietenii, alea 2-3 persoane interesante, dar iti jur, imi e o scarba de mor de liceu. Si ghici ce?! Maine, e o noua zi.Yeah right.

P.S: doar un tip m-a facut sa ma simt bine azi, Paolo Nutini, deci o iau pe aratura rau de tot.am nevoie de ceva real.vocea lui suna insa, destul de bine si fizicul e incantatorrr. slava Domnului, voi sunteti reali.

multumesc.

Tot ce vreau sa va spun este ca ador acest loc, unde imi pot impartasi gandurile cu voi, unde sfaturile voastre ma ajuta, incurajarile voastre imi ridica moralul, iar simtul umorului invinge uneori, situatile dificile. Voi, imi demonstrati ca exista oameni buni, interesanti si deosebiti, voi sunteti niste oameni frumosi. Imi pare rau ca nu am timp sa scriu un post mai lung, dar trebuie sa fac un proiect, oricum sunt sigura ca ati prins ideea. teoretic,va imbratisez, practic..... urasc imposibilitatea asta.

cine ma mai intelege?!

Uneori, naivitatea mea ma inspaimanta, alteori imi place, mi se pare naturala, si ma bucur de ea.
In aceeasi masura, ma inspaimanta si maturitatea.Sunt doua lucruri contrare si totusi, ambele sunt prezente in mine.Uitati-o pe tipa cu pardesiul galben, matura si naiva :)). ce naiba?!

vreau sa inceteze sa ma mai vrajeasca.nu e magie, e flirt studiat.

Am observat ca...
* daca tu poti sa zambesti, pot si eu.
* daca tu soptesti, soptesc si eu.
* daca tu te rusinezi, eu ma simt grozav
* daca tu flirtezi, eu nu ma pot abtine
* daca tu taci, tacerea e placuta
* daca tu fredonezi o melodie, ea imi va ramane in cap
* daca esti serios, ma amuzi
* presimt ca asta poate continua la nesfarsit.

si totusi, uneori ma atragi, alteori nu, uneori imi vine sa te imbratisez, alteori sa te injur.
e bine, oricum ar fi...noi nu mimam fericirea, noi o simtim, e in aer, atunci cand suntem impreuna.

oops

Am cam dat-o in bara, dar eu sunt ok:)). Altii nu. Shhh( ramane intre noi). Va pup

i guess i need help :))

De mult, n-am mai vorbit cu voi despre subiectul asta, baieti.
Mi-a trecut de ceva timp de tipul ala mai mare decat mine, cu prietena, super bunaciune si etc. Mi se pare in continuare idealul meu masculin, insa acum sunt chill in privinta lui. Am devenit foarte buni prieteni, iar pe iubita lui, am avut placerea sa o cunosc si am fost destul de impresionata de bunatatea sufletului ei, iar pe el il respect pentru ca are o fata alaturi nu neaparat frumoasa, ci blanda, omeneasca.
Astazi, am iesit cu un tip, Dumnezeule, am facut eforturi ca intalnirea sa dureze 45 de minute. In acest timp, eu am vorbit si am fost extrem de relaxata in timp ce el nu a reusit sa scoata nici 40 de cuvinte pe gura, fiind extrem de stresat, jucandu-se cu telefonul si dand din picioare. Parea atent la ceea ce spuneam si totusi nu. Ma place si se vede. Dar, eu nu. Tipul n-a mai citit o carte de placere, de 2 ani. Mie nu mi se pare ok, trecand peste asta, pot zice ca e un tip de gasca, doar ca nu pe gustul meu. Imi place ca un tip sa starneasca ceva in mine, ca eu sa fiu cea emotionata, care isi roade buzele:)).La sfarsitul intalnirii, si-a cerut scuze pentru ca a fost retras, dupa 40 de minute ciudate, o scuza in genul asteia mi s-a parut doar penibila, dar poate ar trebui sa apreciez ca a avut bun simt.
Sunt mandra de cum am facut fata situatie si cat tact am avut, nu credeam ca sunt capabila de atat. El a regretat ca intalnirea a durat atat de putin, eu...am sunat-o pe cea mai buna prietena ca sa ma vad cu ea, sa aflu detalii despre cum fusese vacanta ei la Paris. Poate uneori sunt cam dura, dar simteam ca imi pierd timpul aiurea.
Cred ca am prea multi amici baieti extrem de inteligenti care ma fac sa ma simt bine, de-a lor, speciala...sau probabil sunt cum zic baietii mei, imi doresc prea mult.Dar, eu nu cred asta.Stiu ca merit ceva bun si nu trebuie sa ma multumesc cu doar atat.:))

Dupa ce m-am despartit de Clara, care a reusit, ca deobicei, sa ma faca sa ma simt extraordinar, am ajuns acasa, tata m-a rugat sa curat zapada de pe masina mamei, i-am chemat pe baietii mei, ne-am batut 1 ora cu zapada, ne-am sapunit si am ras...M-am distrat enorm. La final, mi-au zis ca eu oricum nu sunt o fata normala, asa ca nu pot fi cu un tip normal.:)) Din nou, m-au facut sa ma simt speciala! Dupa, am observat ca aveam 2 mesaje de la tipul cu care avusesem acel dezastruos date. Ce se presupune ca ar trebui sa fac acum cu el?:|

poate sunt egoista, insa nu-i dau dreptate.

Acum cateva saptamani, am citit "Testament de ciocolata", de Marian Coman, am ramas putin in dubii dupa ce am terminat cartea.Cand am cumparat-o nu pot sa nu recunosc, am fost atrasa de coperta, deoarece sunt obsedata de ciocolata.
Este o carte care te invaluie inca de la prima pagina, intr-o atmosfera fantastica, insa iti pune la incercare spiritul de observatie. Amintindu-mi acum de ea, am cautat cateva recenzii si asa cum credeam, sunt putini cei care au inteles-o cu adevarat, sau cel putin considera ca au inteles-o, insa au facut asta numai dupa ce au recitit-o si au pus cap la cap unele detalii mai greu de remarcat.Cartea iti prezinta cateva intamplari socante, fabuloase si are o alura negativista, sau cel putin asa consider eu. Am selectat o parte care chiar m-a marcat.

"Dupa ce o sa mori, in cit timp crezi ca vei fi uitat ? Cine isi va aminti de tine si de ce ? Dar, mai intii, chiar vrei ca oamenii sa-si aminteasca de tine ? Chiar iti doresti sa-i stii chirciti de durere fiindca nu te mai au ? Chiar vrei sa-ti ude mormantul cu lacrimi, sa-ti priveasca florile din fata crucii si sa-ti aprinda lumanari ? ( … ) Ce fel de prieten le esti oamenilor astora daca vrei sa sufere de dorul tau ? Nu e mai bine sa nu te stie nimeni ? Sa treci neobservat prin viata si sa te grabesti sa nu mai fii ? Sa ii scutesti pe ceilalti de nostalgii, depresii si suspine ? Nu e mai bine asa ? ( … ) Nu e mai bine sa fii nimeni ? Nu asta ar fi cea mai mare dovada de altruism ? De dragoste de ceilalti ? "


.....eu vreau ca oamenii sa-si aminteasca de mine. Tu?