Inainte de a da startul noului an, nu cred ca trebuie sa punem in balanta toate lucrurile bune si rele pe care le-am facut, sau toate zambetele pe care le-am primit si lacrimile pe care le-am provocat. Ele acum nu mai conteaza, incep sa faca parte din trecut, raman pur si simplu amintiri in drumul nostru. Insa, cred ca cu totii trebuie sa ne punem o intrebare: "Sunt multumit de persoana mea, de ceea ce insemn eu?", "Ma plac cu adevarat?", "Ar trebui sa schimb ceva in comportamentul meu?", alege-o pe cea care iti place mai mult, insa da-ti un raspuns sincer, pentru ca sunt sigura ca vom reusi sa fim mai fericiti, mai calmi, mai optimisti si impliniti, doar atunci cand vom fi multumiti cu noi insine.
Va doresc ca in noul an, sa va gasiti linistea sufleteasca, sa descoperiti iubirea si frumusetea in cele mai mici lucruri si datorita voua sa devina uriase, sa fiti mai veseli, sa petreceti, sa munciti cu drag, sa va atingeti scopurile, sa suportati mai usor loviturile oamenilor, sa invatati din greseli, sa radeti mai mult decat ati facut vreodata, sa aveti grija de voi si de sanatatea voastra, si nu in ultimul rand, sa fiti lipsiti de regrete.
Lista mea ar putea continua la nesfarsit, dar dorintele voastre vor completa lista personala, faceti asta, pentru ca dorintele vizualizate au o sansa mai mare de a se implini.
Va urez un sincer, La Multi Ani! Sper sa imbatranim sanatosi impreuna, citindu-ne plini de speranta.
joi, 31 decembrie 2009
fara vointa, sunt ca si tine.
Ochii ii sunt din nou, rosii, din cauza alcoolului, insa ceva s-a schimbat, ei sunt blanzi si cate o lacrima este lasata sa cada, prelingandu-se usor, usor, pe obraz, pana cand ajunge la baza nebarbierita si se pierde.
Suntem amandoi in bucatarie, eu stau in picioare si il privesc in ochi, ascultandu-l, de data asta fara a-l judeca.
El e asezat pe bancheta, gesticuleaza mult, depune un efort sentimental evident, iar sensibila de mine, este usor miscata.
Si ii ascult regretele, pe care el le crede vindecate, insa eu sunt sigura ca nu e asa, si incep sa-i impartasesc durere.Omul asta a avut o viata de caine, n-a stiut niciodata ce este iubirea, a plecat de acasa, din casa unor oameni inteligenti, dar cazuti in patima alcoolului, si a facut foamea 2 saptamani. A baut apa calda de la robinet, pentru ca cineva i-a zis ca cea rece nu tine de foame. Atunci, si-a jurat ca niciodata cand va mai baga mana in buzunar, nu va mai gasi o batista cu care sa-si stearga lacrimile, ci bani.De asta nu foloseste un portofel, ii place sa simta rodul muncii sale.
Nu e un om cultivat, de aceea banii ii confera un statut, e mandru de realizarile lui, pentru ca n-a avut sprijin si totusi, a reusit.
Imi dau seama ca trebuie sa-i multumesc pentru toate bunurile materiale de care ma bucur, insa in toata copilaria mea, in rolul lui de tata, a fost absent.
Mai greu e ca imi dau seama ca ii mostenesc caracterul, orgoliul, daca el nu ma imbratiseaza, nici eu nu o fac, daca el e dur sunt si eu, nu prin vorbe, dar expresia fetei mele ii spune totul. Si stiu ca sunt sageti catre inima lui, insa am mostenit asta de la el, fara acordul sau.
Macar iubim si apreciem un lucru amandoi..banul.Ma intreb cine nu-l iubeste.
In seara asta, tata a zis ceva genial din punctul meu de vedere:
"Trebuie sa inveti dragostea banului si sa simti gustul iubirii."
Suntem amandoi in bucatarie, eu stau in picioare si il privesc in ochi, ascultandu-l, de data asta fara a-l judeca.
El e asezat pe bancheta, gesticuleaza mult, depune un efort sentimental evident, iar sensibila de mine, este usor miscata.
Si ii ascult regretele, pe care el le crede vindecate, insa eu sunt sigura ca nu e asa, si incep sa-i impartasesc durere.Omul asta a avut o viata de caine, n-a stiut niciodata ce este iubirea, a plecat de acasa, din casa unor oameni inteligenti, dar cazuti in patima alcoolului, si a facut foamea 2 saptamani. A baut apa calda de la robinet, pentru ca cineva i-a zis ca cea rece nu tine de foame. Atunci, si-a jurat ca niciodata cand va mai baga mana in buzunar, nu va mai gasi o batista cu care sa-si stearga lacrimile, ci bani.De asta nu foloseste un portofel, ii place sa simta rodul muncii sale.
Nu e un om cultivat, de aceea banii ii confera un statut, e mandru de realizarile lui, pentru ca n-a avut sprijin si totusi, a reusit.
Imi dau seama ca trebuie sa-i multumesc pentru toate bunurile materiale de care ma bucur, insa in toata copilaria mea, in rolul lui de tata, a fost absent.
Mai greu e ca imi dau seama ca ii mostenesc caracterul, orgoliul, daca el nu ma imbratiseaza, nici eu nu o fac, daca el e dur sunt si eu, nu prin vorbe, dar expresia fetei mele ii spune totul. Si stiu ca sunt sageti catre inima lui, insa am mostenit asta de la el, fara acordul sau.
Macar iubim si apreciem un lucru amandoi..banul.Ma intreb cine nu-l iubeste.
In seara asta, tata a zis ceva genial din punctul meu de vedere:
"Trebuie sa inveti dragostea banului si sa simti gustul iubirii."
duminică, 27 decembrie 2009
uneori, respir speranta.
miros de betisoare parfumate; smart fm; o lampa chioara, cu buburuze; fulgi de nea, agatati de cadranul patului...acasa.
E sentimentul acela placut, ca ai ajuns in locul unde poti fi tu, unde toate lucrurile iti sunt cunoscute, unde sentimentele tale pot da navala.
Am fost plecata doar trei zile, dar mi s-a parut o eternitate:)). Doua zile la Focsani, nu mai fusesem niciodata si una la bunica, la Buzau. Am dormit tot drumul spre bunica. Cand m-am trezit, mi-am coborat picioarele amortite din masina, aerul rece mi-a strabatut corpul, trezindu-ma instantaneu si mirosul familiar de tara, de animale, mi-a amintit de copilaria mea traita acolo.
Am urcat ulita, chinuindu-ma sa nu alunec, incarcata de bagaje si cadouri. La poarta, bunica m-a pupat si m-a imbratisat pana i-au dat lacrimile. Apoi am intrat in casa unde soba dogorea, caldura asternea o atmosfera placuta, dandu-mi o senzatie de moleseala, de lene.Intotdeauna mi-a placut sa privesc lemnele cum se ard in soba, sau hartiile pe care le arunci, asa cum usor, usor le invaluie si se fac....nimic. Bunica a facut friptura in soba, dand un miros placut intregii camere. Am ras o gramada si ne-am bucurat de sarbatori.
Seara, bunica a pregatit patul pentru a dormi cu ea. N-am inchis un ochi toata noapte, probabil pentru ca dormisem, sau pentru ca aveam o multime de intrebari in cap.De dimineata, batranica mea si-a adus aminte ca Mosul a lasat un cadou si pentru mine.Erau niste botosei tricotati extrem de haiosi. Am luat-o in brate si am zambit din tot sufletul. Imi e atat de draga.
Acum stau in patutul meu scump, care imi pare uneori, singurul in care pot dormi linistita, purtandu-mi botosi si inca zambind...
Am citit zilele astea ceva foarte dragut si m-am gandit sa va bucurati si voi de aceste randuri: "Mai credeam inca in exclusivitatea iubirii, prizonier pasionat al unei filozofii fosile, inchinandu-ma intru totul iluziei dragostei cand ea nu exista de mult timp, ca o veche moneda pe care nimeni nu o mai accepta si a carei valoare a disparut de tot: vechi monede uitate pe fundul sertarelor, cu care ii lasam pe copii sa se joace; si ei se arunca, prefacandu-se, in comertul oamenilor mari."- Iubirea din nou, Philippe Forest. Stiu ca nu sunt cele mai optimiste randuri, insa in ziua de azi cred ca cu totii ii dam dreptate. Comparatia mi se pare cu adevarat superba, pentru ca noi, oamenii, am ajuns sa incuiem dragostea intr-un sertar, sa ascundem cheia, iar apoi, dupa ce am ratacit-o, sa o cautam disperati.
E sentimentul acela placut, ca ai ajuns in locul unde poti fi tu, unde toate lucrurile iti sunt cunoscute, unde sentimentele tale pot da navala.
Am fost plecata doar trei zile, dar mi s-a parut o eternitate:)). Doua zile la Focsani, nu mai fusesem niciodata si una la bunica, la Buzau. Am dormit tot drumul spre bunica. Cand m-am trezit, mi-am coborat picioarele amortite din masina, aerul rece mi-a strabatut corpul, trezindu-ma instantaneu si mirosul familiar de tara, de animale, mi-a amintit de copilaria mea traita acolo.
Am urcat ulita, chinuindu-ma sa nu alunec, incarcata de bagaje si cadouri. La poarta, bunica m-a pupat si m-a imbratisat pana i-au dat lacrimile. Apoi am intrat in casa unde soba dogorea, caldura asternea o atmosfera placuta, dandu-mi o senzatie de moleseala, de lene.Intotdeauna mi-a placut sa privesc lemnele cum se ard in soba, sau hartiile pe care le arunci, asa cum usor, usor le invaluie si se fac....nimic. Bunica a facut friptura in soba, dand un miros placut intregii camere. Am ras o gramada si ne-am bucurat de sarbatori.
Seara, bunica a pregatit patul pentru a dormi cu ea. N-am inchis un ochi toata noapte, probabil pentru ca dormisem, sau pentru ca aveam o multime de intrebari in cap.De dimineata, batranica mea si-a adus aminte ca Mosul a lasat un cadou si pentru mine.Erau niste botosei tricotati extrem de haiosi. Am luat-o in brate si am zambit din tot sufletul. Imi e atat de draga.
Acum stau in patutul meu scump, care imi pare uneori, singurul in care pot dormi linistita, purtandu-mi botosi si inca zambind...
Am citit zilele astea ceva foarte dragut si m-am gandit sa va bucurati si voi de aceste randuri: "Mai credeam inca in exclusivitatea iubirii, prizonier pasionat al unei filozofii fosile, inchinandu-ma intru totul iluziei dragostei cand ea nu exista de mult timp, ca o veche moneda pe care nimeni nu o mai accepta si a carei valoare a disparut de tot: vechi monede uitate pe fundul sertarelor, cu care ii lasam pe copii sa se joace; si ei se arunca, prefacandu-se, in comertul oamenilor mari."- Iubirea din nou, Philippe Forest. Stiu ca nu sunt cele mai optimiste randuri, insa in ziua de azi cred ca cu totii ii dam dreptate. Comparatia mi se pare cu adevarat superba, pentru ca noi, oamenii, am ajuns sa incuiem dragostea intr-un sertar, sa ascundem cheia, iar apoi, dupa ce am ratacit-o, sa o cautam disperati.
joi, 24 decembrie 2009
e trist.
Ultimele zile au fost extrem de pline.Sarbatori, sarbatori,curatenie, aglomeratie- pe care o urasc din tot sufletul...si cadouri. Am reusit sa fac totusi cateva lucruri de care aveam chef: m-am tuns, arat total diferit, parul meu lung s-a transformat intr-o coafura cu mult volum pana deasupra umerilor, am impodobit bradul(ieri), ceea ce m-a indus putin in atmosfera Craciunului, am iesit cu o prietena cu care eram certata si am cumparat cateva cadouri cu chiu cu vai:)).
Astazi, mi-am petrecut cateva ore in pod, cautand hainute si jucarii pentru ca mi-am propus sa merg la un centru de plasament pentru copii. Dupa ce am avut toate lucrurile pregatite, mi-am luat rucsacul plin cu jucarii in spinare si geamantanul in mana si am luat metroul. Am ajuns acolo, unde angajatii era foarte lingusitori, scarbos de lingusitori....ne-au lasat sa ne jucam cu copiii.Ei erau foarte ocupati sa se bata pe jucariile aduse de noi, iar nimeni nu le zicea nimic. Am fost socata de asta, iar fata mea le-a spus asta, poate tocmai din acest motiv mi-au replicat "asa se joaca ei"...iar eu le-am tras un zambet distant.Cum e posibil asa ceva? Cum sa lasi caracterul unui copil sa se dezvolte in jurul acestei idei, "asa esti tu", "asa ai vazut tu la parintii tai". VIOLENTA, VIOLENTA, VIOLENTA.
M-am dus la Ana, cea mai mica de acolo, aveam doar 3 ani...era ocupata sa-l bata pe un baietel in baie. I-am explicat ca nu trebuie sa-l bata, iar ea nu m-a bagat in seama, mi-a zis doar "BA DA!". Eu l-am luat de mana pe baietel si l-am strans in brate, cand Ana a vazut asta, criza ei s-a potolit.
Apoi, ar mai fi Marian, care m-a impresionat prin inteligenta lui, avea in jur de 5-6 ani...dar mi-a atras ceva atentia, erau 2 jucarii ce reprezentau niste monstrii dintr-un film...el mi-a zis ca "ei omoara toti oamenii buni", cand l-am auzit, l-am intrebat de ce ar vrea ca toti oamenii buni sa moara, de ce ar vrea ca lumea sa fie plina de oameni rai? I-am explicat cum n-ar mai fi nimeni care sa-i aduca cadouri, nimeni care sa se ofere sa se joace cu el, nimeni care sa-l ia de manuta asa cum am facut eu, iar Marian a inteles si pentru un moment ochii i-au sclipit. Am simtit ca am reusit cu adevarat sa-l fac sa inteleaga.
Nu inteleg de ce nimeni nu le explica copiilor alora de ce nu ar trebui sa fac unele lucruri, li se zicea doar "stai cuminte!"...okkkkkkk daar de ce?:)) sau "nu stinge lumina"...poi frateee normal ca i se mare mai fun sa stinga lumina si o aprinda pana arde becul. Asa ceva nu e normal si totusi se intampla.
La plecare l-am salutat pe baietulul care ne-a ghidat la venire spre intrare....l-am gasit stand trist, in fata centrului, in scaunul sau cu rotile...nu i-a venit nimic din ce i-am adus. Ne-a parut rau pentru el, avea cel mai senin chip de acolo, l-am intrebat ce vrea sa-i aducem data viitoare, a zis umil "o masina cu telecomanda, sa o poata plimba oriunde vrea". El era nou venit, de doar 1 sapt sau 2. In timp ce un baietel, blondut, poate cel mai frumos de acolo,, se imbraca sa plece spre o casa, fiind adoptat, ma gandeam care ar fi sansele lui Ionica, baiatul in scanul cu rotile sa fie adoptat. Traind in lumea asta...credeti ca exista? Ionica parea descurajat...cred ca toti copiii fara parinti urasc Craciunul, trebuie sa fie atat de trist sa aprinzi televizorul si sa vezi o multime de familii fericite, iar tu sa fi singur, sa nu stii ce inseamna afectiunea, imbratisarea, increderea ca cineva e acolo pentru tine.
Offf, terminand aceasta poveste trista, o sa va povestesc alta intamplare uluitoare...am fost sa colind cu cateva prietene mai mari...iar cineva a avut grija sa dea drumul la un dulau, pe noi. Am alergat inspaimantate pe scari si am intrat 7 persoane intr-un lift...asa cum era de asteptat...liftul s-a blocat.Traim printre niste monstri fara pic de suflet!
Si...stii se presupune ca de sarbatori, oamenii sunt mai buni, mai intelegatori, sper ca voi va bucurati de niste momente placute..pentru ca eu sunt deocamdata cu moralul la pamant. Tot mai des, oricat de mult cred eu in iubire si sunt plina de speranta, oamenii tin neaparat sa ma dezamageasca.
Zilele de Craciun, le voi petrece la rude, deci, voi fi plecata din Bucuresti, spre fericirea mea.Sincer, va doresc un Craciun superb!
Astazi, mi-am petrecut cateva ore in pod, cautand hainute si jucarii pentru ca mi-am propus sa merg la un centru de plasament pentru copii. Dupa ce am avut toate lucrurile pregatite, mi-am luat rucsacul plin cu jucarii in spinare si geamantanul in mana si am luat metroul. Am ajuns acolo, unde angajatii era foarte lingusitori, scarbos de lingusitori....ne-au lasat sa ne jucam cu copiii.Ei erau foarte ocupati sa se bata pe jucariile aduse de noi, iar nimeni nu le zicea nimic. Am fost socata de asta, iar fata mea le-a spus asta, poate tocmai din acest motiv mi-au replicat "asa se joaca ei"...iar eu le-am tras un zambet distant.Cum e posibil asa ceva? Cum sa lasi caracterul unui copil sa se dezvolte in jurul acestei idei, "asa esti tu", "asa ai vazut tu la parintii tai". VIOLENTA, VIOLENTA, VIOLENTA.
M-am dus la Ana, cea mai mica de acolo, aveam doar 3 ani...era ocupata sa-l bata pe un baietel in baie. I-am explicat ca nu trebuie sa-l bata, iar ea nu m-a bagat in seama, mi-a zis doar "BA DA!". Eu l-am luat de mana pe baietel si l-am strans in brate, cand Ana a vazut asta, criza ei s-a potolit.
Apoi, ar mai fi Marian, care m-a impresionat prin inteligenta lui, avea in jur de 5-6 ani...dar mi-a atras ceva atentia, erau 2 jucarii ce reprezentau niste monstrii dintr-un film...el mi-a zis ca "ei omoara toti oamenii buni", cand l-am auzit, l-am intrebat de ce ar vrea ca toti oamenii buni sa moara, de ce ar vrea ca lumea sa fie plina de oameni rai? I-am explicat cum n-ar mai fi nimeni care sa-i aduca cadouri, nimeni care sa se ofere sa se joace cu el, nimeni care sa-l ia de manuta asa cum am facut eu, iar Marian a inteles si pentru un moment ochii i-au sclipit. Am simtit ca am reusit cu adevarat sa-l fac sa inteleaga.
Nu inteleg de ce nimeni nu le explica copiilor alora de ce nu ar trebui sa fac unele lucruri, li se zicea doar "stai cuminte!"...okkkkkkk daar de ce?:)) sau "nu stinge lumina"...poi frateee normal ca i se mare mai fun sa stinga lumina si o aprinda pana arde becul. Asa ceva nu e normal si totusi se intampla.
La plecare l-am salutat pe baietulul care ne-a ghidat la venire spre intrare....l-am gasit stand trist, in fata centrului, in scaunul sau cu rotile...nu i-a venit nimic din ce i-am adus. Ne-a parut rau pentru el, avea cel mai senin chip de acolo, l-am intrebat ce vrea sa-i aducem data viitoare, a zis umil "o masina cu telecomanda, sa o poata plimba oriunde vrea". El era nou venit, de doar 1 sapt sau 2. In timp ce un baietel, blondut, poate cel mai frumos de acolo,, se imbraca sa plece spre o casa, fiind adoptat, ma gandeam care ar fi sansele lui Ionica, baiatul in scanul cu rotile sa fie adoptat. Traind in lumea asta...credeti ca exista? Ionica parea descurajat...cred ca toti copiii fara parinti urasc Craciunul, trebuie sa fie atat de trist sa aprinzi televizorul si sa vezi o multime de familii fericite, iar tu sa fi singur, sa nu stii ce inseamna afectiunea, imbratisarea, increderea ca cineva e acolo pentru tine.
Offf, terminand aceasta poveste trista, o sa va povestesc alta intamplare uluitoare...am fost sa colind cu cateva prietene mai mari...iar cineva a avut grija sa dea drumul la un dulau, pe noi. Am alergat inspaimantate pe scari si am intrat 7 persoane intr-un lift...asa cum era de asteptat...liftul s-a blocat.Traim printre niste monstri fara pic de suflet!
Si...stii se presupune ca de sarbatori, oamenii sunt mai buni, mai intelegatori, sper ca voi va bucurati de niste momente placute..pentru ca eu sunt deocamdata cu moralul la pamant. Tot mai des, oricat de mult cred eu in iubire si sunt plina de speranta, oamenii tin neaparat sa ma dezamageasca.
Zilele de Craciun, le voi petrece la rude, deci, voi fi plecata din Bucuresti, spre fericirea mea.Sincer, va doresc un Craciun superb!
vineri, 18 decembrie 2009
Cadouri, cadouri
Am postat acest afis pentru cei pasionati, din cauza targului in ultimele zile am fost foarte ocupata, plus ca parintii mei, m-au zapacit cu renovarea lor si saptamana asta am innebunit frecand podele, geamuri, aranjand rafturi si etc. Ufff, se presupune ca e vacanta pentru mine, dar nu simt asta. Aseara a dormit una dintre cele mai bune prietene la mine, ceea ce m-a facut sa ma simt mai bine, aveam nevoie de compania ei. E bestial atunci cand gasesti pe cineva, la fel de putin normal ca si tine:)). Distractia e garantata!Dar, in rest, n-am iesit deloc, azi am refuzat o invitatie si tot asa...Va puup si va astept la targ, clubul Control e undeva intre Universitate si Victoriei.Daca aveti de gand sa cumparati cadouri, o sa gasiti lucruri destul de dragute.
miercuri, 16 decembrie 2009
cum pot sa-l ajut pe x?
x: ieri seara
x: concert pistol cu capse si vita de vie
x: fabrica
x: bere tigari si rock
x: tot ce vroiam
x: a fost BESTIAL
x: mi se pare singurul remediu
Pustiul e un amic de-al meu, are 14 ani, si imi cere sfaturi, cum poate sa agate gagici.
E tinut in frau de mama lui, care mi se pare dusa cu pluta, sincer, si totusi de cele mai multe ori dorintele ii sunt implinite.
Treaba cu gagica pe care o place acum, nu ai iesit, asta ducand la conversatia de mai sus...
Sunt eu de moda veche, nebuna sau chiar nu ar trebui sa vorbeasca asa un baiat de 14 ani?
E extrem de inteligent, are maniere desavarsite, ce i se par mai nou ca nu-i sunt de folos si totusi nu inteleg cum poate sa fie atat de naiv. Este obsedat sa aiba totul sub control, isi face continuu planuri cu privire la orice.Mi se pare ca aceasta etapa de maturizare este extrem de periculoasa, sincer sper sa o treaca cu bine.
Si totusi, desi uneori ma foloseste drept ghid, simt ca nu-l ajut, iar de cele mai multe ori, ajung sa ridic vocea, pentru ca cineva trebuie sa-l aduca cu picioarele pe pamant.
x: concert pistol cu capse si vita de vie
x: fabrica
x: bere tigari si rock
x: tot ce vroiam
x: a fost BESTIAL
x: mi se pare singurul remediu
Pustiul e un amic de-al meu, are 14 ani, si imi cere sfaturi, cum poate sa agate gagici.
E tinut in frau de mama lui, care mi se pare dusa cu pluta, sincer, si totusi de cele mai multe ori dorintele ii sunt implinite.
Treaba cu gagica pe care o place acum, nu ai iesit, asta ducand la conversatia de mai sus...
Sunt eu de moda veche, nebuna sau chiar nu ar trebui sa vorbeasca asa un baiat de 14 ani?
E extrem de inteligent, are maniere desavarsite, ce i se par mai nou ca nu-i sunt de folos si totusi nu inteleg cum poate sa fie atat de naiv. Este obsedat sa aiba totul sub control, isi face continuu planuri cu privire la orice.Mi se pare ca aceasta etapa de maturizare este extrem de periculoasa, sincer sper sa o treaca cu bine.
Si totusi, desi uneori ma foloseste drept ghid, simt ca nu-l ajut, iar de cele mai multe ori, ajung sa ridic vocea, pentru ca cineva trebuie sa-l aduca cu picioarele pe pamant.
placerea pe care nimeni nu mi-o poate lua.
Ieri, am realizat ceva.Cand eram mica, ma jucam cu papusile, dar nu asa ca toate fetele. Eu nu o aveam o Barbie si un Ken. Eu aveam o papusa satena, tunsa cu parul pana la gat pentru ca vroiam eu sa fie mai originala.Papusa mea avea hainute, facute de mine, pantaloni cusuti pe ea, care apoi abia puteau fi dati jos. Ii furam carpele de praf alea bunicii si ii mai faceam o rochita sau ceva. E ciudat, chestia asta a ajuns sa ma pasioneze extrem de mult acum.Sa va povestesc...
Cand eram mica, pe la sase ani, ai mei mi-au pus in fata o minge, un pian de jucarie si inca cateva chestii, nu mai tin minte exact. Ideea e ca eu am ales pianul, si atunci s-a hotarat ca eu sa fiu inscrisa la scoala de muzica, sectiunea pian.Am dat proba la scoala si am intrat cu nota 7.Apoi, tata a muncit 2 saptamanii zi si noapte pentru a-mi lua mie pian. Convingerea lui ca eu voi deveni o cantareata cunoscuta ma soca.Am facut 4 ani de pian si in timpul asta am schimbat 5 profesoare. Nimeni nu ma vroia, ajunsesem sa urasc pianul, deoarece nu aveam libertatea de a alege ce sa cant, sau cum sa cant. Totul imi era dictat.In timpul anului scolar trebuia sa dau cate 2 examene + serbarii pt diferite ocazii. Chestiile astea ma ingrozeau, niciodata n-am fost genul de persoana careia sa-i placa incercarile, sau sa fie in centrul atentiei.De fiecare data cand se imbata, tata ma punea sa-i cant la pian, apoi se cauta prin buzunare pentru a ma rasplati.Uram chestia asta, el o considera o motivatie, eu o jignire.Imi provoca scarba.
Toamna, cand ieseam de la cursuri, imi pierdea timpul prin curtea scolii, cautand melci. Vroiam sa fiu ca ei, sa existe o cochilie, in care sa ma pot ascunde si sa ies cand vreau eu.
In al 4-lea an, la ultimul examen, am luat nota 6, am fost facuta de ras de catre director, pentru ca in nu stiu ce parte dintr-o opera de-a lui Mozart pierdusem tempo-ul.Oamenii aia erau cretini, iar eu nu eram un robot. Am stiut ca atunci s-a terminat totul, ca eu nu mai puteam sa fac asta, ca acolo pur si simplu nu era locul meu. Cand ai mei au auzit ca eu ma las de pian, au fost groaznic de suparati.Ba chiar tata, a tinut-o asa cativa ani buni, de cate ori avea ocazia imi reprosa ca sunt o proasta pentru ca nu am urmat pianul, pentru ca mai tarziu, as fi putut canta 10 minute si lua o gramada de bani.Asta a fost visul lui nu al meu, probabil i-ar fi fost mult mai usor sa cante la chitara in loc sa fie instalator.Totusi, nu-mi vine sa cred ca tatal meu a fost candva un om romantic, ca ii facea serenade mamei....e dureros sa vezi cum ne schimba viata.
Dupa cativa ani, m-am apucat de dans.Aceasta a devenit rapid o pasiune, o faceam cu trag si eram buna. Am facut 2 ani de dans, m-au ajutat mult, inafara ca am crescut mult in inaltime, am devenit mai eleganta in miscare, iar profesoara m-a influentat enorm in privinta gandirii.M-am lasat de dans, pentru ca obosisem.Aveam nevoia de ceva nou, dar si de o pauza.
Anul trecut am facut alte cursuri, cursuri de actorie, si nu pentru ca as vrea sa devin actrita, ci pentru ca stiam ca acolo as putea dobandi unele calitati de care duc lipsa.Am plecat rapid din cercul ala. Lucrurile cu adevarat inexistente nu au cum sa apara peste noapte. Oamenii aia erau cu adevarat talentati si detineau o calitate caracteristica actorilor- tenacitatea. Ma simteam mica printre ei, asa ca i-am parasit.
Si asa am ajuns de unde am pornit, vara asta, am luat parte la niste cursuri de croitorie.Toti prietenii mei se distrau pe rupte, dar eu aveam distractia mea, martea si joia, de la 5 la 8:30. Eram cea mai mica de acolo, dar nu ma lasam mai prejos.Unele dintre acele femei croiau chiar si de 10 ani, dar asta a fost doar un + pentru mine pentru ca am avut de la cine invata.In scurt timp, ai mei mi-au luat masina de cusut, pe care erau siguri ca am sa o abandonez rapid.Au fost uimiti sa vada ca reusesc sa-mi fac rochii si fuste singura.
Cand mama era tanara, era foarte cocheta, si avea pasiunea asta, de a-si imbunatatii o fusta, sau de a-si face o pereche de cercei din diferite margelute.Ma bucur ca am mostenit acest lucru de la ea.
Desi, parintii mei considera ca toate aceste cursuri sunt doar timp pierdut, eu o consider o investitie in mine.Trebuie sa ne largim orizonturile ori de cate ori avem ocazia, asa gandesc eu si sunt mandra de asta.Am de gand sa urmez in continuare cursuri, ma gandesc la viitor, poate o sa fie de gradinarit, sau de gatit( asta ar face-o pe mama fericita), sau de design interior sau nu stiuuuu, sunt deschisa la orice.
Sa va arat la ce am lucrat ieri 3 ore.E un colier, stil Cleopatra, pe care il aveam in cap de mult timp. Imi cam place, recunosc.
Cand eram mica, pe la sase ani, ai mei mi-au pus in fata o minge, un pian de jucarie si inca cateva chestii, nu mai tin minte exact. Ideea e ca eu am ales pianul, si atunci s-a hotarat ca eu sa fiu inscrisa la scoala de muzica, sectiunea pian.Am dat proba la scoala si am intrat cu nota 7.Apoi, tata a muncit 2 saptamanii zi si noapte pentru a-mi lua mie pian. Convingerea lui ca eu voi deveni o cantareata cunoscuta ma soca.Am facut 4 ani de pian si in timpul asta am schimbat 5 profesoare. Nimeni nu ma vroia, ajunsesem sa urasc pianul, deoarece nu aveam libertatea de a alege ce sa cant, sau cum sa cant. Totul imi era dictat.In timpul anului scolar trebuia sa dau cate 2 examene + serbarii pt diferite ocazii. Chestiile astea ma ingrozeau, niciodata n-am fost genul de persoana careia sa-i placa incercarile, sau sa fie in centrul atentiei.De fiecare data cand se imbata, tata ma punea sa-i cant la pian, apoi se cauta prin buzunare pentru a ma rasplati.Uram chestia asta, el o considera o motivatie, eu o jignire.Imi provoca scarba.
Toamna, cand ieseam de la cursuri, imi pierdea timpul prin curtea scolii, cautand melci. Vroiam sa fiu ca ei, sa existe o cochilie, in care sa ma pot ascunde si sa ies cand vreau eu.
In al 4-lea an, la ultimul examen, am luat nota 6, am fost facuta de ras de catre director, pentru ca in nu stiu ce parte dintr-o opera de-a lui Mozart pierdusem tempo-ul.Oamenii aia erau cretini, iar eu nu eram un robot. Am stiut ca atunci s-a terminat totul, ca eu nu mai puteam sa fac asta, ca acolo pur si simplu nu era locul meu. Cand ai mei au auzit ca eu ma las de pian, au fost groaznic de suparati.Ba chiar tata, a tinut-o asa cativa ani buni, de cate ori avea ocazia imi reprosa ca sunt o proasta pentru ca nu am urmat pianul, pentru ca mai tarziu, as fi putut canta 10 minute si lua o gramada de bani.Asta a fost visul lui nu al meu, probabil i-ar fi fost mult mai usor sa cante la chitara in loc sa fie instalator.Totusi, nu-mi vine sa cred ca tatal meu a fost candva un om romantic, ca ii facea serenade mamei....e dureros sa vezi cum ne schimba viata.
Dupa cativa ani, m-am apucat de dans.Aceasta a devenit rapid o pasiune, o faceam cu trag si eram buna. Am facut 2 ani de dans, m-au ajutat mult, inafara ca am crescut mult in inaltime, am devenit mai eleganta in miscare, iar profesoara m-a influentat enorm in privinta gandirii.M-am lasat de dans, pentru ca obosisem.Aveam nevoia de ceva nou, dar si de o pauza.
Anul trecut am facut alte cursuri, cursuri de actorie, si nu pentru ca as vrea sa devin actrita, ci pentru ca stiam ca acolo as putea dobandi unele calitati de care duc lipsa.Am plecat rapid din cercul ala. Lucrurile cu adevarat inexistente nu au cum sa apara peste noapte. Oamenii aia erau cu adevarat talentati si detineau o calitate caracteristica actorilor- tenacitatea. Ma simteam mica printre ei, asa ca i-am parasit.
Si asa am ajuns de unde am pornit, vara asta, am luat parte la niste cursuri de croitorie.Toti prietenii mei se distrau pe rupte, dar eu aveam distractia mea, martea si joia, de la 5 la 8:30. Eram cea mai mica de acolo, dar nu ma lasam mai prejos.Unele dintre acele femei croiau chiar si de 10 ani, dar asta a fost doar un + pentru mine pentru ca am avut de la cine invata.In scurt timp, ai mei mi-au luat masina de cusut, pe care erau siguri ca am sa o abandonez rapid.Au fost uimiti sa vada ca reusesc sa-mi fac rochii si fuste singura.
Cand mama era tanara, era foarte cocheta, si avea pasiunea asta, de a-si imbunatatii o fusta, sau de a-si face o pereche de cercei din diferite margelute.Ma bucur ca am mostenit acest lucru de la ea.
Desi, parintii mei considera ca toate aceste cursuri sunt doar timp pierdut, eu o consider o investitie in mine.Trebuie sa ne largim orizonturile ori de cate ori avem ocazia, asa gandesc eu si sunt mandra de asta.Am de gand sa urmez in continuare cursuri, ma gandesc la viitor, poate o sa fie de gradinarit, sau de gatit( asta ar face-o pe mama fericita), sau de design interior sau nu stiuuuu, sunt deschisa la orice.
Sa va arat la ce am lucrat ieri 3 ore.E un colier, stil Cleopatra, pe care il aveam in cap de mult timp. Imi cam place, recunosc.
duminică, 13 decembrie 2009
fals.
Azi noapte am plans pana m-a luat dracu'.Nu stiu cat timp, tot ce stiu e ca nu ma puteam opri, imi bubaia capul de durere, ochii si nasul ma usturau si ma inecam de la cat imi curgea nasul.Camera s-a umplut rapid cu o multime de servetele uzate.Viata nu e roz oricat as incerca eu sa o fac sa fie, de fapt eu as zice viata nu e turcoaz, pentru ca ar fi mai pe gustul meu.In cele din urma am adormit, cu lacrimi in ochi.
Stii, se zice ca in viata exista si bune si rele, parti albe, negre sau calea de mijloc- gri. Viata mea ar fi fost prea alba, armonioasa si linistita daca nu ar fi existat el, tatal meu, si uite asa viata mea e undeva la mijloc, viata mea este gri, osciland din rasputeri spre alb, roz sau turcoaz.
Duminica dimineata, imi suna telefonul galagios, abia reusesc sa-mi deschid ochii lipiti.E mama, e "clopotelul" care ma anunta sa cobor la masa.Ma pregatesc sa-i scriu un mesaj "nu-mi e foame", apoi imi dau seama ca ea nu are nicio vina. Le sterg, ma dau jos din patutul meu fara niciun chef, ma sperii cand observ cate servetele uzate sunt in jurul meu, apoi ma duc la baie, sa vad cat de rau e. Da, asa cum credeam ochii mei sunt imensi, rosii si iritati. Grozav.E ciudat, stiu ca nu merita sa plang pentru un om idiot, si totusi nu reusesc sa ma abtin, sufletul meu urlaaa "nu meriti asta!!!!". Cobor in cele din urma in bucatarie, zic un "buna dimineata" doar asa din bun simt, se uita in ochii mei, apoi mananca in continuare privindu-si farfuria, se simte vinovat. Probabil nu-si aduce aminte cum azi noapte ma obliga sa ma uit in ochii lui rosii din cauza alcoolului si sa-l aprob.Stiam ca nu are dreptate, dar il aprobam stiind ca astfel o sa termine mai repede.Din cealalta camera se aude o voce pe care o ador. E sora mea, inima mea se incalzeste. Intra in bucatarie, imi observa ochii si continua cu povestiile ei pentru a nu se lasa linistea, se aseaza langa mine, cautandu-mi mana pe sub masa. Stie prin ce trec mai bine decat oricine, a trait-o pe piele ei, chiar mult mai decat mine, insa ea a fost mai puternica. Eu sunt slaba, si proasta si nu stiu sa intru pe sub pielea oamenilor. N-am talentul asta si uneori chiar regret.Mangaierea ei imi inmoaie toata durerea, o face sa dispara, imi vine sa plang din nou, insa de fericire, ca o am.Si iata cum ne comportam noi, de parca suntem o familie normala si extrem de fericita, intr-o zi de duminica, in timp ce luam micul-dejun.
Pe dracu'!
Candva, am sa va spun povestea de la inceput, nu sunt o victima, el a fost, victima probabil celui mai puternic dusman, viata.
Am sa invat din prostia lui, voi avea grija ca viata sa-mi fie mereu prietena.
Stii, se zice ca in viata exista si bune si rele, parti albe, negre sau calea de mijloc- gri. Viata mea ar fi fost prea alba, armonioasa si linistita daca nu ar fi existat el, tatal meu, si uite asa viata mea e undeva la mijloc, viata mea este gri, osciland din rasputeri spre alb, roz sau turcoaz.
Duminica dimineata, imi suna telefonul galagios, abia reusesc sa-mi deschid ochii lipiti.E mama, e "clopotelul" care ma anunta sa cobor la masa.Ma pregatesc sa-i scriu un mesaj "nu-mi e foame", apoi imi dau seama ca ea nu are nicio vina. Le sterg, ma dau jos din patutul meu fara niciun chef, ma sperii cand observ cate servetele uzate sunt in jurul meu, apoi ma duc la baie, sa vad cat de rau e. Da, asa cum credeam ochii mei sunt imensi, rosii si iritati. Grozav.E ciudat, stiu ca nu merita sa plang pentru un om idiot, si totusi nu reusesc sa ma abtin, sufletul meu urlaaa "nu meriti asta!!!!". Cobor in cele din urma in bucatarie, zic un "buna dimineata" doar asa din bun simt, se uita in ochii mei, apoi mananca in continuare privindu-si farfuria, se simte vinovat. Probabil nu-si aduce aminte cum azi noapte ma obliga sa ma uit in ochii lui rosii din cauza alcoolului si sa-l aprob.Stiam ca nu are dreptate, dar il aprobam stiind ca astfel o sa termine mai repede.Din cealalta camera se aude o voce pe care o ador. E sora mea, inima mea se incalzeste. Intra in bucatarie, imi observa ochii si continua cu povestiile ei pentru a nu se lasa linistea, se aseaza langa mine, cautandu-mi mana pe sub masa. Stie prin ce trec mai bine decat oricine, a trait-o pe piele ei, chiar mult mai decat mine, insa ea a fost mai puternica. Eu sunt slaba, si proasta si nu stiu sa intru pe sub pielea oamenilor. N-am talentul asta si uneori chiar regret.Mangaierea ei imi inmoaie toata durerea, o face sa dispara, imi vine sa plang din nou, insa de fericire, ca o am.Si iata cum ne comportam noi, de parca suntem o familie normala si extrem de fericita, intr-o zi de duminica, in timp ce luam micul-dejun.
Pe dracu'!
Candva, am sa va spun povestea de la inceput, nu sunt o victima, el a fost, victima probabil celui mai puternic dusman, viata.
Am sa invat din prostia lui, voi avea grija ca viata sa-mi fie mereu prietena.
sâmbătă, 12 decembrie 2009
"tears in the rain"
Singura acasica, cocotata in pat,la caldurica, m-am gandit sa ma uit pentru a 3 a oara la Domino, unul dintre filmele mele preferate. Nu stiu de ce imi place, dar mi se pare ca Keyra Knightley are o senzualitate aparte.De fiecare data cand ma uit la filmul asta ma apuca mania de a ma tunde ca ea, dar imi trece repede, pentru ca stiu ca nu-mi va sta atat de bine. De data asta, am fost mult mai atenta decat deobicei la detalii si desi nu sunt pasionata de tatuaje, de fapt le cam detest cel din Domino m-a impresionat.
"tears in the rain"
nu mai e un secret.yummy
un mar verde taiat in 2
pus pe o farfurie
o lingura de miere deasupra
1 min jumate la cuptorul cu microunde.
Rezultatul? ...desertul perfect, rapid si delicios.
(reteta aflata seara, tarziu in timpul unei partide de poker, nu stiu sa joc poker, eu doar ma hlizeam degustand minunatia asta)
Pofta buna!
pus pe o farfurie
o lingura de miere deasupra
1 min jumate la cuptorul cu microunde.
Rezultatul? ...desertul perfect, rapid si delicios.
(reteta aflata seara, tarziu in timpul unei partide de poker, nu stiu sa joc poker, eu doar ma hlizeam degustand minunatia asta)
Pofta buna!
poti sa imblanzesti fiara? cum?
E groaznic de frig.
Imi era mila de Maronila in drum spre casa, in timp ce ma luptam cu vantul. Ma gandeam ca nici lui nu cred ca poate fi prea usor..Maronila e un cutzu de pe strada, nu stiu cum il cheama, dar asa ii zic eu. Este mare, blanos si alintat. Ma lasa sa-l gadil pe burta, chestia asta il termina pur si simplu. Maronila pare fioros, dar nu este, l-am oprit de multe ori in timp ce ataca diferite persoane.Oamenii se uitau la mine de parca as fi fost some kind of Superwoman.In seara asta, Maronila maraia la un catel mai mic, s-a apropiat de el, s-a rotit in jurul lui, piticania maraia si ea, apoi dintr-o data s-a intamplat ceva....si Maronila s-a lasat pe spate, ridicand labutele in cel mai haios mod posibil, arata de parca eu l-as fi gadilat pe burtica.
Piticania aia l-a imblanzit pe Maronila. Nu e uluitor? As vrea sa pot face si eu asta cu cateva persoane, e o tactica sunt sigura, am s-o aflu eu.
Imi era mila de Maronila in drum spre casa, in timp ce ma luptam cu vantul. Ma gandeam ca nici lui nu cred ca poate fi prea usor..Maronila e un cutzu de pe strada, nu stiu cum il cheama, dar asa ii zic eu. Este mare, blanos si alintat. Ma lasa sa-l gadil pe burta, chestia asta il termina pur si simplu. Maronila pare fioros, dar nu este, l-am oprit de multe ori in timp ce ataca diferite persoane.Oamenii se uitau la mine de parca as fi fost some kind of Superwoman.In seara asta, Maronila maraia la un catel mai mic, s-a apropiat de el, s-a rotit in jurul lui, piticania maraia si ea, apoi dintr-o data s-a intamplat ceva....si Maronila s-a lasat pe spate, ridicand labutele in cel mai haios mod posibil, arata de parca eu l-as fi gadilat pe burtica.
Piticania aia l-a imblanzit pe Maronila. Nu e uluitor? As vrea sa pot face si eu asta cu cateva persoane, e o tactica sunt sigura, am s-o aflu eu.
joi, 10 decembrie 2009
simplu si frumos (chhhhh perfect!! :(( )
Azi, zi frumoasa, zi de cadouri, colinde, chiul de la ultima ora, frig, ceai, asteptare si 2 minute cu el. I-am smuls totusi un zambet, in timp ce alerga pe scari, datorita vestitului meu palton galben, a parului ravasit de vant si probabil a machiajului facut la 7 dimineata. Apoi, am inspirat mireasma aceea, fir-ar e perfect.Pacat ca totul a durat doar 2 minute si apoi ne-am luat La revedere din nou precum doi amici.Sfarsitul zilei mi l-am petrecut cu sormea si irlandezul David care asculta o muzica geniala si cu care am purtat o discutie interesanta despre unul dintre favoritii nostri Paolo Nutini.In the end, am mancat o prajituraaaa cu ciocolata si alune de la Ikea, este grozava, o ador...but now, i'm feeling like a fat cow.
......Isn't it beautiful?
Clara zice ca sunt dusa.
miercuri, 9 decembrie 2009
So..why to be normal?
Muhaha. :DAsa ca da...eu sunt aia care are palton galben pentru ca e diferit si n-am mai vazut la nimeni, din cauza caruia sunt strigata pe strada fosforescenta. Si care poarta vara, tocuri si se mandreste cu asta sau tenesi rosii precum Little Stuart, iar iarna bocanci imblaniti bej, sau bocanci din piele negri, sau uggs bov. Si da...poate am o geaca multicolora, si o noua sacosa handmade pe care scrie this is my... to be continued...Hmmm sa nu uit de bascutele mele adorabile frantuzesti mov, neagra si rosie, astfel am fost poreclita Piccaso.Aaaa si desigur bentitele facute de mine, care provoaca susoteli pe strada. Recunosc, ador sa imprumut haine din sifonierul mamei masura 42-44, chiar daca imi vin largi, sau cele din tineretiile ei.Inelele hugeee, bratarile late, rujul portocaliu, roz, rosu sau maro, parul nepieptanat, unghiile colorate, dresurile cu model, rochiile vaporoase, puloverele cu manecile prea lungi, salurile haioase, cafeaua cu lapte sau ceaiul de lamaie in mana, agendele si romanele de dragoste din geanta citite pe furis, pe peron....Si uneori, chiar poate sa-mi ia o ora sa ma gandesc cu ce sa ma imbrac, sau cum sa-mi aranjez parul, sau cu ce culoare sa ma machiez, dar stii care e faza?! Asta sunt eu, si astea sunt lucrurile care ma fac sa ma simt bine si n-am de gand sa renunt la ele oricat de mult le-ar displacea unora.
Ghinion, eu nu sunt mica, neagra si normala.
duminică, 6 decembrie 2009
mar copt si scortisoara.
Mosul a intarziat, insa a fost bun si l-am iertat. Mi-a adus 10 iaurturi cu mar copt si scortisoara.Este preferatul meuuuu si culmea este editie limitata de Craciun.Anul trecut cand a disparut am suferit crunt. Mosuleeeeee fa ceva si vin-o si primavara, vara si toamna cu acelasi cadou.
vineri, 4 decembrie 2009
O sa-i rezist.
Azi l-am vazut. Avusesem o zi groaznica pana atunci, insa cand am vazut zambetul ala imens pe chipul lui, ea a devenit brusc mult mai buna.Imi e greu. Dar, timpul pe care il petrecem e extrem de placut. Gandim la fel, suntem pasionati de cam aceleasi lucruri, el vorbesteee mult...iar eu nu ma pot abtine din a-l studia, are niste ochi verzi in care nu ma pot uita.Uff...devenim amici, il voi vedea si maine.
joi, 3 decembrie 2009
o sa innebunesc creand limite.
Cum se presupune ca ar trebui sa-i rezist cand el miroase asa? E ca un magnet, e o aroma pe care o inspiri si iti strabate tot corpul, este singura pe care nu vrei sa o mai expiri niciodata, e cea care iti hraneste simturile...este..perfect. Si cum iti impui sa nu cedezi, cum sa-ti mai amintesti ca pe el il asteapta cineva acasa...? Cum?
un mister.
Buzele unei femei spun multe. Uneori, iti sugereaza ca e nerabdatoare, alteori ca ceva nu e pe gustul ei, sau poate ca isi doreste ceva, poate sunt inclinate in sus pentru ca iti surade, sau sunt asezate intr-o linie dreapta pentru ca e rusinata. Poate isi trece limba peste ele pentru ca e excitata, poate pentru ca ii sunt uscate, poate de ce nu pentru ca pur si simplu are un tic, sau poate isi doreste sa fie sarutate.
Nu de mult, erau un roz trandafiriu, apoi am trecut la un portocaliu piersica.Iarna asta, buzele mele poarta culoarea ciocolatei amaruie.
Si totusi...buzele femeii sunt enigme.
Nu de mult, erau un roz trandafiriu, apoi am trecut la un portocaliu piersica.Iarna asta, buzele mele poarta culoarea ciocolatei amaruie.
Si totusi...buzele femeii sunt enigme.
marți, 1 decembrie 2009
reusesti sa-mi faci ziua mai buna.
Cat de simplu e sa transformi o zi obisnuita intr-una superba, relaxanta. Nu ai nevoie decat de cel putin un prieten drag sau pur si simplu o persoana cu care sa poti discuta despre orice iti trece prin cap, de cateva ore libere, o alee linistita si de niste picioare dispuse sa o strabata, de o banca pe care sa te asezi, cand obosesti, sa razi si sa pierzi notiunea timpului. Eventual, daca vrei sa marchezi momentul...de un aparat foto. Da, asa am petrecut ziua asta. Si chiar a fost misto.
Voi cum ati petrecut aceasta zi de sarbatoare?
Voi cum ati petrecut aceasta zi de sarbatoare?
luni, 30 noiembrie 2009
eu le pretuiesc.
Cand am vazut-o a fost dragoste la prima vedere. E neagra, cu maro, e de la Pierre Cardin.Da, e o geanta, superbaaa! Sunt absolut absorbita de lucrurile vechi. In zilele noastre nu mai exista calitate la un pret rezonabil, decat in second hand-uri.Eu am ajuns sa le ador. Sunt uluitore.Da-mi botinele si cerceii cu clips ai bunicii si o sa topai de fericire, da-mi blugii matusii si rochiile de matase turcoaz ale mamei, da-mi vederi colectionate, da-mi reviste frantuzesti. Da-mi tot ce e vechi. Urasc cand sunt intreabata ce vreau cadou. Scormoneste si o sa gasesti ceva. Este simplu.
duminică, 29 noiembrie 2009
nu pot sa cred.
"Mi-ai facut seara mai buna"
"Sunt mandru de tine pentru ca lupti pentru ceea ce iti doresti."
.....nu ma asteptam. va jur.
"Sunt mandru de tine pentru ca lupti pentru ceea ce iti doresti."
.....nu ma asteptam. va jur.
Conversatii care imi dau fiori.
"Ea:Ce zodie esti?
Eu: Gemeni.
Ea: Woow, super! Prietenul meu este geaman, sunteti bestiali, dar e greu sa va acaparam atentia.
Eu: Asa e, ne plictisim repede.
Ea: Si in ce an esti nascuta?
Eu: 93'
Ea: 1993?!?!?!
Eu: Da :))
Ea: Cred ca glumesti, sunt socata.
Eu: Cat imi dai? Pana acum maximul a fost 21.
Ea: Mai, nu e vorba ca ai arata de 21, este modul in care vorbesti, te misti, te imbraci...toate.
Eu: Asa e, ar trebui sa trag dintr-o tigara si sa bat straziile in prostie, pe cand eu sunt aici, la un targ vintage, hranindu-mi pasiunea.
Ea: De fapt cred ca esti doar diferita, si ne-am obisnuit noi cu adolescentele astea pitzi. "
Aici, am inceput sa radem amandoua.
"Eu: Multumesc.
Ea: Nu ai pentru ce, inca sunt socata."
Tot azi, alta persoana.
"Ea:La ce facultate esti?
Eu: Ha? Ce ai zice de liceu?
Ea: Esti la liceu??
Eu: Da, a 10-a.
Ea: Ooo Dumnezeule, nu pot sa cred."
Ce parere aveti? E bine sau rau? Pe mine a inceput sa ma ingrijoreze :))
Eu: Gemeni.
Ea: Woow, super! Prietenul meu este geaman, sunteti bestiali, dar e greu sa va acaparam atentia.
Eu: Asa e, ne plictisim repede.
Ea: Si in ce an esti nascuta?
Eu: 93'
Ea: 1993?!?!?!
Eu: Da :))
Ea: Cred ca glumesti, sunt socata.
Eu: Cat imi dai? Pana acum maximul a fost 21.
Ea: Mai, nu e vorba ca ai arata de 21, este modul in care vorbesti, te misti, te imbraci...toate.
Eu: Asa e, ar trebui sa trag dintr-o tigara si sa bat straziile in prostie, pe cand eu sunt aici, la un targ vintage, hranindu-mi pasiunea.
Ea: De fapt cred ca esti doar diferita, si ne-am obisnuit noi cu adolescentele astea pitzi. "
Aici, am inceput sa radem amandoua.
"Eu: Multumesc.
Ea: Nu ai pentru ce, inca sunt socata."
Tot azi, alta persoana.
"Ea:La ce facultate esti?
Eu: Ha? Ce ai zice de liceu?
Ea: Esti la liceu??
Eu: Da, a 10-a.
Ea: Ooo Dumnezeule, nu pot sa cred."
Ce parere aveti? E bine sau rau? Pe mine a inceput sa ma ingrijoreze :))
vineri, 27 noiembrie 2009
Dark clouds are sunbeam makers.
E uluitor cum trecem de la o stare la alta. Desi, am avut o saptamana extrem de solicitanta, astazi, mi-am incarcat bateria psihica extrem de rapid.
Imi ador adevaratii prieteni - tot drumul spre casa, am ras cu Clara imaginandu-ne ce succes am avea daca ne-am deschide un salon pentru parul pubian( o prostie, stiu, dar ideiile noastre erau de-a dreptul inovatoare), apoi Mandy a venit la mine, am stat in pat la taclale, si am ras cu lacrimi, imi era dor de ea, nu o vazusem de 4 saptamani. Mai tarziu, dupa ce a plecat, am iesit putin sa-i salut pe baietii mei de pe strada ( ceea ce a durat vreo 15 min, pt ca era prea frig), am intrat in casa am primit un telefon interesant :)), iar apoi dupa ce am deschis laptop-ul...am dat peste raspunsul la mail-ul trimis de mine cu o zi urma, in legatura cu o activitate in care as vrea sa ma implic. Il scrisesem atat de plina de optimism, insa cu un strop de teama, pentru ca nu-mi doream un raspuns negativ.Stiam ca m-ar fi descurajat. Ghici ce?! Raspuns a fost pozitiv, si brusc ziua mea s-a transformat intr-una excelenta. Uffff, ce v-as imbratisa acum pe toti!!!! :))
Imi ador adevaratii prieteni - tot drumul spre casa, am ras cu Clara imaginandu-ne ce succes am avea daca ne-am deschide un salon pentru parul pubian( o prostie, stiu, dar ideiile noastre erau de-a dreptul inovatoare), apoi Mandy a venit la mine, am stat in pat la taclale, si am ras cu lacrimi, imi era dor de ea, nu o vazusem de 4 saptamani. Mai tarziu, dupa ce a plecat, am iesit putin sa-i salut pe baietii mei de pe strada ( ceea ce a durat vreo 15 min, pt ca era prea frig), am intrat in casa am primit un telefon interesant :)), iar apoi dupa ce am deschis laptop-ul...am dat peste raspunsul la mail-ul trimis de mine cu o zi urma, in legatura cu o activitate in care as vrea sa ma implic. Il scrisesem atat de plina de optimism, insa cu un strop de teama, pentru ca nu-mi doream un raspuns negativ.Stiam ca m-ar fi descurajat. Ghici ce?! Raspuns a fost pozitiv, si brusc ziua mea s-a transformat intr-una excelenta. Uffff, ce v-as imbratisa acum pe toti!!!! :))
Intim, dinamic, purtata de val.
Mergeti la dans! Este indemnul pe care il tastez :)) din toata inima. Aseara, aveam o stare de spirit groaznica asteptand-o pe sora mea sa vina sa ma ia sa mergem in Salsa.Nu intarziase decat 1 ora. Totusi, cand am vazut-o un zambet s-a strecurat pe chipul meu, vroiam sa-l ascund, insa nu reuseam. Bause 3 beri, ceea ce complet atipic pentru ea. Era "vesela", fermecatoare, sexy si in plus este si o tipa inteligenta. Da, ma cam mandresc ca e sormea :)). A avut o tona de tipi la picioare, inca ar mai avea daca n-ar fi logodita. Are trasaturi de femeie fatala. E Scorpion...
Ma urc in masina care tocmai parcase in fata casei mele, inauntru sormea, o tipa, un tip si soferul. Opaaaa, avem sofer, masina- foarte mijto, in gandul meu "presimt ca o sa ma distrez!". Tipul era un coleg de servici de-al ei, irlandez, genial omul. Am ajuns in Salsa, clubul implinea nu stiu cati ani de existenta, deci aveau un program deosebit, care a durat ceva timp, in care am ras de ne-am prapadit. Insa, ce a fost dupa a fost foarte dragut si special. Atmosfera era un intima, muzica era dinamica, toti dansau in cuplu, atenti la miscariile lor si grijuli cu partenerul. A fost prima oara in foarte mult timp, cand am vazut oameni reusind sa lase grijile la o parte, condusi de instincte, de vocea sufletului. Pur si simplu se comportau asa cum simteau. Nu era loc pentru fite, oamenii erau cat se poate de naturali. E adevarat, noi nu stiam sa dansam salsa foarte bine, desi eu am facut niste cursuri de dans, insa ne-am lasat purtati de muzica, de voia buna si atmosfera de vis din jurul nostru. Nu trebuie sa-ti pese ca nu esti la acelasi nivel cu nu stiu ce dansator, trebuie sa ai curajul de a incerca, de a-ti lasa simturile sa te poarte pe ritmul muzicii, pentru ca ceilalti sunt ocupati cu arta lor.
Ma urc in masina care tocmai parcase in fata casei mele, inauntru sormea, o tipa, un tip si soferul. Opaaaa, avem sofer, masina- foarte mijto, in gandul meu "presimt ca o sa ma distrez!". Tipul era un coleg de servici de-al ei, irlandez, genial omul. Am ajuns in Salsa, clubul implinea nu stiu cati ani de existenta, deci aveau un program deosebit, care a durat ceva timp, in care am ras de ne-am prapadit. Insa, ce a fost dupa a fost foarte dragut si special. Atmosfera era un intima, muzica era dinamica, toti dansau in cuplu, atenti la miscariile lor si grijuli cu partenerul. A fost prima oara in foarte mult timp, cand am vazut oameni reusind sa lase grijile la o parte, condusi de instincte, de vocea sufletului. Pur si simplu se comportau asa cum simteau. Nu era loc pentru fite, oamenii erau cat se poate de naturali. E adevarat, noi nu stiam sa dansam salsa foarte bine, desi eu am facut niste cursuri de dans, insa ne-am lasat purtati de muzica, de voia buna si atmosfera de vis din jurul nostru. Nu trebuie sa-ti pese ca nu esti la acelasi nivel cu nu stiu ce dansator, trebuie sa ai curajul de a incerca, de a-ti lasa simturile sa te poarte pe ritmul muzicii, pentru ca ceilalti sunt ocupati cu arta lor.
marți, 24 noiembrie 2009
Multumesc Doamne, stau in patutul meu, alaturi de scumpa mea mama care citeste ziarul cu ochelarii pe nas.
Duminica, in timp ce mergeam cu tramvaiul, incercam cu disperare sa ma concentrez la altceva inafara de zguiduielile scaunul care parea sa se desprinda din locusorul lui, persoanele de langa mine care discutau in ce loc "fantastic" sa manance urmatoarea shaorma, si simpaticele babute care ma studiau din cap pana-n picioare. In acel moment, ochii mi-au picat pe un afis, era o fata disparuta, o fata frumoasa de 16 ani, blonda cu ochii verzi. Ochii mi-au ramas atintiti pe afis mult timp...
Astazi, dupa ce am ajuns acasa, am pregatit masa pentru mine si tata, el asculta stirile ca deobicei...date la maxim. Eu nu ascult stirile niciodata. Nu din dezinteres, ci pur si simplu pentru ca ma deprima. Nu exagerez, am ajuns sa le urasc...asa ca imi fac un bine si nu includ televizorul in viata mea :)), inafara de emisiunea lui Mircea Badea care mi-a facut dimineata mai buna, prin ironia lui. De data asta, insa ceva mi-a atras atentia, era un reportaj despre Italia si numarul copiilor romani rapiti si exploatati sexual. Mi-am adus aminte de fata de pe afisul din tramvai. Ce s-a intamplat cu ea oare? Ma macina chestia asta, pentru ca uneori nu-mi dau seama, nu sunt constienta de toate lucrurile care chiar se intampla in jurul meu. E adevarat ca eu nu sunt atat de inocenta, dar sunt o groaza de fete naive care pot cadea in cursa multor traficanti. Am citit o carte despre o fata de 12 ani care fusese rapita si timp de 80 de zile inchisa intr-o pivnita si violata destul de des. Povestea era adevarata, scrisa de victima, care fusese salvata. Monstrul ca i-a facut acest lucru mai facuse asta cu inca cateva adolescente pe care le-a omorat si ingropat in curtea casei ajutat de sotia lui. Iti vine sau nu sa crezi omul ala avea copii, era casatorit, sotia lui stia de mica lui "pasiune" pentru adolescente si nu facea nimic impotriva acestui lucru. In cele din urma barbatul a fost condamnat si eliberat ceva mai tarziu pentru buna purtare. Supravietuitoarea isi povesteste calvarul pentru a demonstra ca acesti monstri nu merita iertati. Cred ca am ramas marcata de aceasta carte.
Revenind...Am intrat pe www.copiidisparuti.ro si am observat ca majoritatea fetelor sunt frumoase, cu varste intre 12-16 ani. Ma ingrozeste chestia asta, deoarece unele sunt disparute de 3-4 ani. Cat de chinuite or fi fost multe dintre ele in timpul asta? Cat de oribil este oare sentimentul ca ai avut o viata normala si o simpla alegere a ta ti-a distrus-o...sau cel ca acolo undeva familia ta te cauta innebunita? Cat de dureros poate fi sa speri ca maine se va intampla ceva si vei scapa de toata tortura? Si totusi nu se intampla...si astepti, si trece o luna, trec 6, trece 1 an, 2, 4 si nimic. Cred ca incetezi sa mai speri.
Astazi, dupa ce am ajuns acasa, am pregatit masa pentru mine si tata, el asculta stirile ca deobicei...date la maxim. Eu nu ascult stirile niciodata. Nu din dezinteres, ci pur si simplu pentru ca ma deprima. Nu exagerez, am ajuns sa le urasc...asa ca imi fac un bine si nu includ televizorul in viata mea :)), inafara de emisiunea lui Mircea Badea care mi-a facut dimineata mai buna, prin ironia lui. De data asta, insa ceva mi-a atras atentia, era un reportaj despre Italia si numarul copiilor romani rapiti si exploatati sexual. Mi-am adus aminte de fata de pe afisul din tramvai. Ce s-a intamplat cu ea oare? Ma macina chestia asta, pentru ca uneori nu-mi dau seama, nu sunt constienta de toate lucrurile care chiar se intampla in jurul meu. E adevarat ca eu nu sunt atat de inocenta, dar sunt o groaza de fete naive care pot cadea in cursa multor traficanti. Am citit o carte despre o fata de 12 ani care fusese rapita si timp de 80 de zile inchisa intr-o pivnita si violata destul de des. Povestea era adevarata, scrisa de victima, care fusese salvata. Monstrul ca i-a facut acest lucru mai facuse asta cu inca cateva adolescente pe care le-a omorat si ingropat in curtea casei ajutat de sotia lui. Iti vine sau nu sa crezi omul ala avea copii, era casatorit, sotia lui stia de mica lui "pasiune" pentru adolescente si nu facea nimic impotriva acestui lucru. In cele din urma barbatul a fost condamnat si eliberat ceva mai tarziu pentru buna purtare. Supravietuitoarea isi povesteste calvarul pentru a demonstra ca acesti monstri nu merita iertati. Cred ca am ramas marcata de aceasta carte.
Revenind...Am intrat pe www.copiidisparuti.ro si am observat ca majoritatea fetelor sunt frumoase, cu varste intre 12-16 ani. Ma ingrozeste chestia asta, deoarece unele sunt disparute de 3-4 ani. Cat de chinuite or fi fost multe dintre ele in timpul asta? Cat de oribil este oare sentimentul ca ai avut o viata normala si o simpla alegere a ta ti-a distrus-o...sau cel ca acolo undeva familia ta te cauta innebunita? Cat de dureros poate fi sa speri ca maine se va intampla ceva si vei scapa de toata tortura? Si totusi nu se intampla...si astepti, si trece o luna, trec 6, trece 1 an, 2, 4 si nimic. Cred ca incetezi sa mai speri.
duminică, 22 noiembrie 2009
"Cand am ajuns asa?"
Ieri, am fost la sora mea, trece printr-o pasa proasta. Logodnicul ei este plecat pentru o vreme, iar prietenii ei se comporta precum niste idiotii. Sora-mea e prea buna! Asta e adevarata problema! E genul care daca te simti rau, poti sa te duci la ea, iti face un ceai si ceva bun de papat, te baga sub patura in patutul ei si te face sa te simti mai bine. Cand esti prea bun, oamenii sfarsesc prin a te lua de prost. Ahhh" X-lescu poi de ce sa ma obosesc sa-l sun ca oricum o sa fie acolo cand am nevoie de el.". Asta e intrebarea pe care mi-a pus-o sora mea aseara si n-am stiut sa-i raspund "Cand am ajuns asa?". Unde sunt oamenii aia pe care ii sunai doar pentru ca simteai nevoia sa le auzi glasul, sa te descarci, sa le ceri un sfat.S-au prietena care venea cand erai deprimata si te spala pe spate in timp ce-i povesteai printre suspine ceea ce ti se intampla. Nu, nu e un basm, lucrurile astea se intamplau pana de curand....
Dar, mai nou nu exista, oamenii sunt prea ocupati...acum se poarta sa ne facem ferme pe facebook, sa ne hranim pestisorii, sa ne uitam o zi intreaga la pozele altora si sa le lasam comentarii gen "sa te fut". Prietenii surorii mele au 26-27 de ani, si lucrurile astea se afla printre hobby-urile lor. Nu stiu ce e mai infantil, comportamentul lor de adolescenti sau faptul ca au uitat sa fie prieteni adevarati, din aceia care chiar daca o mai dau in bara, deobicei isi tin promisiunile. Poate vorbesc acum prost, din cauza nervilor, pentru ca o iubesc pe sora-mea si stiu ca nu merita sa fie tratata ca un gunoi.
Si totusi....."Cand am ajuns asa?"
Poate aveti voi raspunsul, pentru ca eu nu reusesc sa-mi dau seama.
Dar, mai nou nu exista, oamenii sunt prea ocupati...acum se poarta sa ne facem ferme pe facebook, sa ne hranim pestisorii, sa ne uitam o zi intreaga la pozele altora si sa le lasam comentarii gen "sa te fut". Prietenii surorii mele au 26-27 de ani, si lucrurile astea se afla printre hobby-urile lor. Nu stiu ce e mai infantil, comportamentul lor de adolescenti sau faptul ca au uitat sa fie prieteni adevarati, din aceia care chiar daca o mai dau in bara, deobicei isi tin promisiunile. Poate vorbesc acum prost, din cauza nervilor, pentru ca o iubesc pe sora-mea si stiu ca nu merita sa fie tratata ca un gunoi.
Si totusi....."Cand am ajuns asa?"
Poate aveti voi raspunsul, pentru ca eu nu reusesc sa-mi dau seama.
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
Cat de mult iubesc Soarele
Neata!
Prin gemuletul camerei mele, am fost trezita de soare.Ador zilele astea, cand soarele parca iti prevesteste ca o sa fie o zi buna. Nu e decat 9:40, dar eu sunt plina de optimism si voie buna.In 30 min, plec intr-o plimbare prin lumea vechiturilor adorabile ( second-hand-uri) :)). Iar apoi, ma voi lasa dusa de "val" prin Bucuresti.
I feel like walking on sunshine :-"...
Va urez un weekend frumos, iar soarele sa va faca si voua ziua mai buna!
joi, 19 noiembrie 2009
Note personale din vara
Traseul meu spre liceu este deobicei, unul placut datorita Clarei. Insa, saptamana aceasta, domnisorica si-a luat concediu 2 zile. Recunosc uneori pot epuiza psihic o persoana.Acest fapt ingrozitor, mi-a indus o grava stare de plictiseala...si astfel neavand ce face in metrou, am dat peste niste note persoanale foarte haioase, din telefon. Nu sunt o fana a tehnologiei, ba chiar unele persoane rad pe seama mea din cauza asta. Bine,bine...recunosc..o detest pt ca imi da senzatia ca sunt tot timpul in urma si totusi asta vara, cand calatoream foarte mult cu metroul, pentru ca in majoritatea timpului faceam curse intre: cursuriile de croitorie, lulu, romana, sormea, am inceput sa scriu aceste note.Poate voua o sa va pare niste idiotenii...dar pe mine recitirea lor m-a amuzat.
"13- neprogramat, bar, muzica live, sora-mea, cucerit chelios."
"Astazi, 15 iulie 2009, am creat o fusta pe care desigur o imbrac cu incredere, foarte mandra de reusita mea.La cursuri primesc aprecieri, ba chiar Anca imi zice ca e mandra de mine" (Anca fiind o tipa de 40 de ani..care croia de vreo 10...pentru mine chiar a contat)
"Lalalala nu pot sa cred! Este uluitor! Maine, voi fi la mare! Ha! Azi ne-am hotarat! Luni, cineva o sa aiba niste picioare bronzate, absolut superbe.Oare cine?! " ( si am mers la mare..nu cont cum am ajuns acolo, nici ca nu m-am bronzat absolut deloc, important este ca m-am distrat si m-am balacit o zi intreaga, iar seara cand am ajuns acasa, dupa somnul din masina, credeam ca a fost un vis.)
"frumoasa, draguta, finuta" - descrierea Clarei=))
"spiritual tipu' " - (am inceput sa folosesc expresia dupa ce am citit de veghe in lanul de secara)
.....si ar mai fi, dar nu le voi publica.
duminică, 15 noiembrie 2009
Ploaie, pupincuristi, cafea, singuratate,melancolie.
Ufff. E greu sa incep.
Ok....parintii si sora mea au plecat in weekend la tara, eu am preferat sa raman acasa, ei au fost de acord cu asta, deci totul urma sa fie perfect. Am stat la tara 2 ani cand eram mica, tara insemnand undeva pe langa Buzau, zona de deal...placut in orice caz, un loc bun pentru toate curiozitatiile copilariei. Aveam obiceuri ciudate, gen vorbeam cu porcul numit Ghita, alergam gainile, aveam o fobie in legatura cu curcanul care ma alerga prin toata curtea cand ma imbracam in rosu( culoare pe care o ador si acum). Eram ocupata toata ziua, imi placea la nebunie sa ma duc cu caprele(Bombonica si Florica) pe dealuri. Am avut o copilarie naiva, prostuta. Bunica m-a invatat cu siguranta ce e bunul simt si ca trebuie sa fiu o fata "la locul ei".Parintii mei veneau si ma vizitau o data la 2/3 luni. Imi trimiteau rochite si carti ca sa fac bastonase si chestii de genul. Cand m-am intors in Bucuresti, eram cam pe alta planeta, tin minte ca mi se parea ca parintii mei o iubesc mult mai mult pe sora mea, iar la scoala, in prima zi...cand am vazut multimea aia de copii eram de-a dreptul ametita.Dupa ceva timp, am inteles de ce mi-am petrecut 2 ani la tara....parintii mei erau pur si simplu prea ocupati ca sa aiba grija de mine. Acum imi reproseaza ca sunt rece cu ei, dar aia 2 ani m-au obisnuit sa fiu asa, atunci mi-au lipsit si mie imbratisarile lor si cuvinte de apreciere...nu ca acum ar exista prea multe.
Revenind la weekend-ul acesta care speram sa fie cu totul altfel, tot ce-mi propusesem nu am reusit sa fac. Prietenele mele destule, din punctul meu de vedere, erau toate ocupate, urasc atunci cand suni pe cineva si nu-ti raspunde, sau iti inchide, sau se preface ca doarme, oh sau preferata mea iti intra casuta postala( nu inteleg de ce draq se numeste asa). Totusi, am iesit cu baietii mei, de pe str, hehe...e minunat sa ai prieteni baieti, ei deobicei nu sunt ocupati, nu au dureri pre-menstruale sau alte cacaturi. Au renuntat sa se uite la meci( really nice) si au iesit cu mine, le-am facut cinste la unirea cu 5 fise:)) pentru ca mi s-a parut foarte dragut din partea lor.M-am intors acasa pe la 9, fiind singura nu vroiam sa-mi petrec seara asa, am sunat-o pe una din prietenele mele mai mare...nu mi-a raspuns, am aflat mai tarziu ca se pregatea sa mearga la o petrecere. Restul serii mi l-am petrecut citind bloguri pe net, thx God ca existati! mi-am facut gris cu lapte asa cum m-a invatat matusa mea, am devenit melancolica si m-am bagat in patul parintiilor incercand sa ma incalzesc, am lasat veioza aprinsa si am adormit imediat.
Azi de dimineata, m-am trezit fara nici un chef sa ma dau jos din pat, dar trebuia pentru ca parintii mei mi-au lasat de facut niste facturi, pe care trebuia sa le platesc pana in 2.
Am mers in bucatarie, i-am dat bolul celalalt de gris, Sarei ( cateaua mea, numita asa dupa Sarah Jessica Parker, obsesia mea pe vremea cand am primit-o :)) ) si ghici ce, m-am bagat dinnou in pat si am adormit iar. M-a trezit mama, care ma suna sa vada ce fac si cum am"petrecut" aseara. M-am trezit si m-am imbracat gros sa platesc cacaturile alea de facturi.Dupa ce mi-am facut "datoria" am sunat 2 prietene, care logic nu mi-au raspuns, una dintre ele se epila (super) si m-am indreptat singura si cu castiile in urechi, spre La Scena, unde stiam ca se tine un targ vintage.Ador initiativele astea, am si eu un blog cu bentite handmade si mai particip acolo si chiar imi face placere, pt deobicei vin oameni de calitate. Am intrat acolo, am dat o tura, slava Domnului era cald, si pe urma vine cineva la mine( eram cu spatele) si ma apuca de umar "HEEEYYY ce faci, draga mea?"...era organizatoarea targului pe care o cunosc, doamneeeee cat urasc pupincuristii. Ia-o soro mai usor, abia ne cunoastem...eu nu sunt draga ta si cu siguranta nici tu nu esti a mea. M-am prefacut incantata sa o vad, de dragul conversatie, si i-am admirat un palton care chiar mi se parea dragut, pt ca altfel nu o faceam. Apoi, a inceput sa-mi pipaie picioarele ca sa observe din ce material sunt pantalonii mei skinny cu animal print, ceea ce mi s-a parut foarte dubios, dar sa zicem avea un ochi bun pentru ca erau vintage, mosteniti de la matusa mea care in tinerete arata ca un model. M-a intrebat daca vreau sa particip la urmatorul targ, macar a pus o intrebare folositoare, pentru ca imi va face placere. Apoi a vazut ca cineva interesata de o geanta si hai sa te uimesc "Draga meaaaaa, aia e o geanta superba din anii 60' ". Dupa ce am mai dat o raita pe acolo si chiar am vazut cateva chestii dragute, m-am carat cat de repede am putut, am fost oprita de o maturatoare, care ma intreba daca am o tigara, i-am zis politicos ca nu fumez, a parut foarte dezamagita, ca un copil mic care nu primeste acadele. Si mergeam eu singura pe tot bulevardul, incepe ploaia, in casti urmeaza o melodie trista, GOD urasc singuratatea!!! Am intrat la Mc'd pe care il urasc, si mi-am luat o cafea.Devin dependenta. Ma gandeam cat de cautata as fi daca m-as comporta mai easy, pt ca oricum prietenii mei imi zic ca am o groaza de calitatiile si ca sunt proasta ca nu mi le pun in valoare. Dar, ghinion asta sunt eu, tipa care prefera hainele largi si comode decat mulate si sexy, care iti surprinde privirea, iti zambeste si merge mai departe.Si poate am de pierdut, dar n-am sa ma schimb.
Am ajuns acasa, si am simtit nevoia sa scriu acest post ca sa nu ma manifest in alt mod.Si totusi, acum am sa ma indrept spre baie si am sa fac o schimbare, pentru ca simt nevoia. Curand o sa fiu roscata, mdeah...acum sunt satena. S-ar putea sa ma manance undeva dar...c'est la vie, sunt la varsta la care imi permit sa fiu ridicola.
P.S: Clara, stiu ca ti-am promis un post optimist si o sa apara si ala in curand, de dragul tau.
P.S2: Imi e dor de amicul meu bisexual, cu influente gay, care desi e cam pupincurist, imi ridica moralul si imi zice de 10 ori pe ora ca sunt buna( suntem certati).
P.S3: imi cer scuze pentru postul asta, simteam nevoia sa ma descarc.
Va salut si sper ca ati avut un weekend superb, spre deosebire de mine.
Ok....parintii si sora mea au plecat in weekend la tara, eu am preferat sa raman acasa, ei au fost de acord cu asta, deci totul urma sa fie perfect. Am stat la tara 2 ani cand eram mica, tara insemnand undeva pe langa Buzau, zona de deal...placut in orice caz, un loc bun pentru toate curiozitatiile copilariei. Aveam obiceuri ciudate, gen vorbeam cu porcul numit Ghita, alergam gainile, aveam o fobie in legatura cu curcanul care ma alerga prin toata curtea cand ma imbracam in rosu( culoare pe care o ador si acum). Eram ocupata toata ziua, imi placea la nebunie sa ma duc cu caprele(Bombonica si Florica) pe dealuri. Am avut o copilarie naiva, prostuta. Bunica m-a invatat cu siguranta ce e bunul simt si ca trebuie sa fiu o fata "la locul ei".Parintii mei veneau si ma vizitau o data la 2/3 luni. Imi trimiteau rochite si carti ca sa fac bastonase si chestii de genul. Cand m-am intors in Bucuresti, eram cam pe alta planeta, tin minte ca mi se parea ca parintii mei o iubesc mult mai mult pe sora mea, iar la scoala, in prima zi...cand am vazut multimea aia de copii eram de-a dreptul ametita.Dupa ceva timp, am inteles de ce mi-am petrecut 2 ani la tara....parintii mei erau pur si simplu prea ocupati ca sa aiba grija de mine. Acum imi reproseaza ca sunt rece cu ei, dar aia 2 ani m-au obisnuit sa fiu asa, atunci mi-au lipsit si mie imbratisarile lor si cuvinte de apreciere...nu ca acum ar exista prea multe.
Revenind la weekend-ul acesta care speram sa fie cu totul altfel, tot ce-mi propusesem nu am reusit sa fac. Prietenele mele destule, din punctul meu de vedere, erau toate ocupate, urasc atunci cand suni pe cineva si nu-ti raspunde, sau iti inchide, sau se preface ca doarme, oh sau preferata mea iti intra casuta postala( nu inteleg de ce draq se numeste asa). Totusi, am iesit cu baietii mei, de pe str, hehe...e minunat sa ai prieteni baieti, ei deobicei nu sunt ocupati, nu au dureri pre-menstruale sau alte cacaturi. Au renuntat sa se uite la meci( really nice) si au iesit cu mine, le-am facut cinste la unirea cu 5 fise:)) pentru ca mi s-a parut foarte dragut din partea lor.M-am intors acasa pe la 9, fiind singura nu vroiam sa-mi petrec seara asa, am sunat-o pe una din prietenele mele mai mare...nu mi-a raspuns, am aflat mai tarziu ca se pregatea sa mearga la o petrecere. Restul serii mi l-am petrecut citind bloguri pe net, thx God ca existati! mi-am facut gris cu lapte asa cum m-a invatat matusa mea, am devenit melancolica si m-am bagat in patul parintiilor incercand sa ma incalzesc, am lasat veioza aprinsa si am adormit imediat.
Azi de dimineata, m-am trezit fara nici un chef sa ma dau jos din pat, dar trebuia pentru ca parintii mei mi-au lasat de facut niste facturi, pe care trebuia sa le platesc pana in 2.
Am mers in bucatarie, i-am dat bolul celalalt de gris, Sarei ( cateaua mea, numita asa dupa Sarah Jessica Parker, obsesia mea pe vremea cand am primit-o :)) ) si ghici ce, m-am bagat dinnou in pat si am adormit iar. M-a trezit mama, care ma suna sa vada ce fac si cum am"petrecut" aseara. M-am trezit si m-am imbracat gros sa platesc cacaturile alea de facturi.Dupa ce mi-am facut "datoria" am sunat 2 prietene, care logic nu mi-au raspuns, una dintre ele se epila (super) si m-am indreptat singura si cu castiile in urechi, spre La Scena, unde stiam ca se tine un targ vintage.Ador initiativele astea, am si eu un blog cu bentite handmade si mai particip acolo si chiar imi face placere, pt deobicei vin oameni de calitate. Am intrat acolo, am dat o tura, slava Domnului era cald, si pe urma vine cineva la mine( eram cu spatele) si ma apuca de umar "HEEEYYY ce faci, draga mea?"...era organizatoarea targului pe care o cunosc, doamneeeee cat urasc pupincuristii. Ia-o soro mai usor, abia ne cunoastem...eu nu sunt draga ta si cu siguranta nici tu nu esti a mea. M-am prefacut incantata sa o vad, de dragul conversatie, si i-am admirat un palton care chiar mi se parea dragut, pt ca altfel nu o faceam. Apoi, a inceput sa-mi pipaie picioarele ca sa observe din ce material sunt pantalonii mei skinny cu animal print, ceea ce mi s-a parut foarte dubios, dar sa zicem avea un ochi bun pentru ca erau vintage, mosteniti de la matusa mea care in tinerete arata ca un model. M-a intrebat daca vreau sa particip la urmatorul targ, macar a pus o intrebare folositoare, pentru ca imi va face placere. Apoi a vazut ca cineva interesata de o geanta si hai sa te uimesc "Draga meaaaaa, aia e o geanta superba din anii 60' ". Dupa ce am mai dat o raita pe acolo si chiar am vazut cateva chestii dragute, m-am carat cat de repede am putut, am fost oprita de o maturatoare, care ma intreba daca am o tigara, i-am zis politicos ca nu fumez, a parut foarte dezamagita, ca un copil mic care nu primeste acadele. Si mergeam eu singura pe tot bulevardul, incepe ploaia, in casti urmeaza o melodie trista, GOD urasc singuratatea!!! Am intrat la Mc'd pe care il urasc, si mi-am luat o cafea.Devin dependenta. Ma gandeam cat de cautata as fi daca m-as comporta mai easy, pt ca oricum prietenii mei imi zic ca am o groaza de calitatiile si ca sunt proasta ca nu mi le pun in valoare. Dar, ghinion asta sunt eu, tipa care prefera hainele largi si comode decat mulate si sexy, care iti surprinde privirea, iti zambeste si merge mai departe.Si poate am de pierdut, dar n-am sa ma schimb.
Am ajuns acasa, si am simtit nevoia sa scriu acest post ca sa nu ma manifest in alt mod.Si totusi, acum am sa ma indrept spre baie si am sa fac o schimbare, pentru ca simt nevoia. Curand o sa fiu roscata, mdeah...acum sunt satena. S-ar putea sa ma manance undeva dar...c'est la vie, sunt la varsta la care imi permit sa fiu ridicola.
P.S: Clara, stiu ca ti-am promis un post optimist si o sa apara si ala in curand, de dragul tau.
P.S2: Imi e dor de amicul meu bisexual, cu influente gay, care desi e cam pupincurist, imi ridica moralul si imi zice de 10 ori pe ora ca sunt buna( suntem certati).
P.S3: imi cer scuze pentru postul asta, simteam nevoia sa ma descarc.
Va salut si sper ca ati avut un weekend superb, spre deosebire de mine.
sâmbătă, 14 noiembrie 2009
What's wrong with that?
In seara asta am chef sa scriu. Sa va spun povestea acestui post.Saracul, l-am inceput de mult, intr-un moment haios si optimist, apoi l-am abandonat intr-un mod oribil, facandu-i loc unaia ingrozitor, fara un strop de speranta.O sa observati ca nu are incheiere, pentru ca ma astept ca voi sa ma ajutati sa-l umplu, eu am pus doar cateva "silly love songs"...dar sunt atat de multe..si sunt sigura ca astea nu sunt chiar preferatele mele, dar din intamplare se aflau in winamp la momentul respectiv. So, let's fill the world with silly love song!
Joshua Radin - The fear you won't fall
Rachael Yamagata -Meet me by the water
Rachael Yamagata - I'll find a way
Joseph Arthur- In the sun
Joseph Arthur -Honey and the Moon
Tegan & Sara - Where does the good go
Ditty Bops - Wishful Thinking
Ingrid Michaelson -All love
Ben Lee -Catch my disease
Joshua Radin - The fear you won't fall
Amos Lee - Colors
Anna Nalick - Catalyst
Corinne Bailey Rae- Like a star
joi, 12 noiembrie 2009
Iluziile sunt frumoase
Pentru ca stiu ca o sa citesti asta,
Pentru ca meriti,
Pentru ca e divin sa speri, chiar daca apoi esti dezamagit,
Pentru ca.....te iubesc.
Pentru ca meriti,
Pentru ca e divin sa speri, chiar daca apoi esti dezamagit,
Pentru ca.....te iubesc.
marți, 10 noiembrie 2009
Strop de extaz.
"Dar acum stiu ca lumea noastra nu e cu nimic mai durabila decat un val care se ridica din ocean. Oricare ar fi chinurile si triumfurile noastre, oricat de mult am suferi, mult prea curand se imprastie toate, ca tusul subtire pe hartie."
hmm..tocmai am terminat de citit Memoriile unei gheise, o carte absolut superba, acesta este ultimul pasaj, mi se pare foarte draguta metafora folosita. Am o stare de spirit foarte buna, reflectoare, sunt departe, oricum.
hmm..tocmai am terminat de citit Memoriile unei gheise, o carte absolut superba, acesta este ultimul pasaj, mi se pare foarte draguta metafora folosita. Am o stare de spirit foarte buna, reflectoare, sunt departe, oricum.
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
Ratacita in visare
Hmm...A fost o zi superba, astazi. Surioara mea de 27 de ani, impliniti ieri, este deprimata, asa ca m-am gandit ca maine, sa o scot la o plimbare cu bicicletele, prin Bucuresti. N-am mai mers de cativa ani buni, sper ca o sa ma descurc. N-avem biciclete, dar vom inchiria. Imi surade ideea, ma face sa zambesc numai gandul ca o sa fie o zi calduroasa si soare. Ahhh:X cat mi-ar placea un pegas. Visez cu ochii deschisi, si e frumos, crede-ma e superb!
Incearca si tu, din cand in cand. Dar, ai grija sa nu te pierzi in visare.
Incearca si tu, din cand in cand. Dar, ai grija sa nu te pierzi in visare.
vineri, 30 octombrie 2009
Vreau..
Vreau sa aud in fiecare dimineata un cuvant dragut, vreau sa-ti raspund la zambet si sa uit cosmarul pe care l-am avut.Vreau sa nu existe momente in care sa simt ca ceva lipseste, fara a-mi da seama ce anume. Vreau sa fiu sigura de ceea ce doresc sa-ti sugerez, vreau..
joi, 29 octombrie 2009
Taci, minte-ma!
Am asteptat, s-a intamplat mai mult decat am sperat, iar acum regret! Imi doresc sa astept in continuare, fara sa fi aflat. Era mai dragut fara sa stiu. Acum sunt dezamagita, haha, macar stie ca exist. Cu un gust amar, maine o iau de la inceput, stiind ce nu vroiam sa stiu.
"Bonsoir!"
"Bonsoir!"
joi, 22 octombrie 2009
Cat de scarbit poti fi dupa 2 statii cu trouleul
Mdeah. Hai sa zicem asa...astepti un cacat de autobuz/troleu, ceva, 10 min, in statie, frig. Esti un om cat se poate de normal. Ba nu, un om normal + cu bun simt. Iti vezi de treaba ta, stai de vorba cu o alta persoana, la fel de normala ca si tine. Logic, trebuie sa te tii de o bara, pentru ca soferul conduce ca un idiot. Observi 2 oameni, sa zicem ignoranti, pe langa tine, nu-i iei in seama. Dar, imediat dupa simti: cineva te linge pe mana.Lucrul asta te scarbeste, asta iti reaminteste doar cat de mult iti iubesti aproapele. Cu siguranta, si el isi exprima dragostea!
Cu ce ai gresit?
Absolut nimic, esti doar o fata frumoasa.
P.S: Imi pare rau ca ti s-a intamplat asta! Daca te ajuta, asta s-ar putea sa nu fie cea mai de cacao zi din viata ta!
Cu ce ai gresit?
Absolut nimic, esti doar o fata frumoasa.
P.S: Imi pare rau ca ti s-a intamplat asta! Daca te ajuta, asta s-ar putea sa nu fie cea mai de cacao zi din viata ta!
sâmbătă, 17 octombrie 2009
Casuta din copac.
V-am mentionat cat de mult urasc frigul?
Nu cred.
Ei bine, e uluitor cat de mult il urasc. Il urasc, il urasc, il urasc.
Ok.
E mai bine acum.
Sunt mai calma.
Dormitorul meu este intr-un loc pt care i-am zapacit pe ai mei toata vara.Mi-am tot cerut drepturile si pana la urma am reusit. Am o camera mica si mov, o baie(cu capac wc roz, huh oribil-"detalii") la mansarda. In camera asta n-am decat patul, noptiera si un birou minuscul. Ah mai e un maldar de reviste si Little Bubu(un ursulet tampit cu fular in dungi si o burta imensa=)) ) pe care trebuia sa-l iau dupa mine.E singurul loc in care pot sa fac dezordine fara sa ma traga nimeni la raspundere, mama fiind o obsedata in privinta curateniei...dar spre bucuria mea aici nu urca.Motivul pentru care am atat de putine lucruri in camera asta a fost incercarea de a nu o speria pe mama si de a-i respecta dorinta de a mai petrece timp si in restul casei( ii e frica de singuratate).
Asta seara, inainte sa urc aici...:)) mi-am umplut un rucsac cu o multime de chestii : carti, batoane de ciocolata, cateva reviste, creioane colorate, un joc dubios cu magneti care ma fascineaza...ma rog, ideea e ca toate astea mi-au dat sentimentul ca evadez intr-o casuta in copac.
Si....in casuta asta e cam frig, singurul mijloc de incalzire este un calorifer electric care incearca sa faca fata si magnifica mea patura.
Nu cred.
Ei bine, e uluitor cat de mult il urasc. Il urasc, il urasc, il urasc.
Ok.
E mai bine acum.
Sunt mai calma.
Dormitorul meu este intr-un loc pt care i-am zapacit pe ai mei toata vara.Mi-am tot cerut drepturile si pana la urma am reusit. Am o camera mica si mov, o baie(cu capac wc roz, huh oribil-"detalii") la mansarda. In camera asta n-am decat patul, noptiera si un birou minuscul. Ah mai e un maldar de reviste si Little Bubu(un ursulet tampit cu fular in dungi si o burta imensa=)) ) pe care trebuia sa-l iau dupa mine.E singurul loc in care pot sa fac dezordine fara sa ma traga nimeni la raspundere, mama fiind o obsedata in privinta curateniei...dar spre bucuria mea aici nu urca.Motivul pentru care am atat de putine lucruri in camera asta a fost incercarea de a nu o speria pe mama si de a-i respecta dorinta de a mai petrece timp si in restul casei( ii e frica de singuratate).
Asta seara, inainte sa urc aici...:)) mi-am umplut un rucsac cu o multime de chestii : carti, batoane de ciocolata, cateva reviste, creioane colorate, un joc dubios cu magneti care ma fascineaza...ma rog, ideea e ca toate astea mi-au dat sentimentul ca evadez intr-o casuta in copac.
Si....in casuta asta e cam frig, singurul mijloc de incalzire este un calorifer electric care incearca sa faca fata si magnifica mea patura.
Ridicol.
Am iesit la o cafea cu o prietena.E mai mare decat mine, are 21 de ani si e genul de persoana pe care daca o suni si are cu totul alt plan, tot nu te lasa balta. De data asta, avea intalnire cu fostii colegi de liceu, fosti lazaristi mai exact. Am iesit cu ei, ma asteptam sa ma simt in plus, dar nu a fost asa. Nu inteleg de ce mi se intampla acest lucru de fiecare data....intre adolescenti, adica persoane de varsta mea, cu care se presupune ca ar trebui sa ma simt bine, ma plictisesc, dar persoanele mai mature ma atrag, imi stimuleaza atentia. Probabil, pentru ca sunt mai greu de descifrat si mai hotarati. Te simti bine atunci cand oamenii care au trecut deja peste lucrurile la care tu abia esti, nu te trateaza de sus, pe deasupra iti mai si spun: "Te respect pentru ca gandesti asa."
joi, 15 octombrie 2009
Finally.
Treaba e in felul urmator...de cateva zile de cand mi-am facut blogul, imi tot bat capul cu ce ar trebui sa contina primul post. Ei bine, inca nu stiu. Tot ce stiu e ca n-am sa aflu prea curand, daca nu ma apuc de scris si iata-ma in fata calculatorului, ce-i drept imi cam ingheata degetele pe tastatura, insa incerc sa ma incalzesc cu o cana de ceai...da ador ceaiul si nu e ceva gen o fita, " vai e la moda acum, sa bem ceai, hai sa ma apuc si eu", nu, chiar imi place. Combinatia perfecta pentru mine-ceai de fructe de padure + vanilie, putina scortisoara si un strop de rom.Eventual, acasa la Mandy, pe care o ador si niste muzica draguta ca si acum "The CoffeeHouse" pe yahoomusic=)). Asaaa si vorbeam de primul post :)) deci... simt eu ca acum e momentul :)). Ma simt bine, nu inteleg de ce exact, dar incerc sa ma bucur de asta.Lasand vorbaraia la o parte(sunt gemeni si se vede), am sa zic ce-mi doresc de la acest blog. Cred ca vreau sa tin o evidenta a lucrurilor, a intamplarilor, a sentimentelor mele. N-am idee exact...sunt cea mai nehotarata persoana pe care ai putea sa o cunosti. Cred ca am luat-o cu totii razna, zilele se scurg prea repede si am ajuns sa ne dorim asta, sperand ca ziua de maine o sa fie mai frumoasa sau mai usoara. Gata, eu ma apuc de scris pe blog, ca tot nu sunt in stare sa tin un jurnal si cu asta v-am explicat si am scapat si de primul post. Salutare, hai sa zambim mai des! :D
Abonați-vă la:
Postări (Atom)