sah mat.

Suntem ca niste pioni. Viata e ca o tabla de sah, iar noi avem functia cea mai mica. Suntem inlaturati de cei mai puternici si rareori pionul mai face cate o cucerire, poate din strategie sau din neatentie. Nu ai cum sa dai sah mat doar cu un pion. Poti sa incerci dar n-ai sa reusesti.
A murit..a murit un om ce-si purta zambetul pe buze in fiecare moment. Nu e drept sa ai atatea visuri si sperante si sa dispara intr-o clipa. Nu e corect sa te stingi la 17 ani.
Dar, o vom lua ca pe o lectie, el ne-a invatat sa zambim, la bine, la rau, pentru ca nu ne costa nimic. El a avut grija sa nu lase goluri in inimile oamenilor, in orice moment ar fi fost pregatit. Si toti isi doresc sa fie un cosmar, dar nu este. Lucrurile astea chiar se intampla. Oamenii buni dispar, dar sentimentele raman.

Sunt inspaimantata. Suntem un nimic.

teorii la 01:12 AM

eu: luluu
Lulu: daa?
eu: ti se intampla vreodata sa-ti vina sa urli
eu: ?
eu: sa urli ceea ce simti cu adevarat
Lulu: extrem de des
eu: sa vrei sa poti sa spui tare si raspicat ca simti anumite chestii si totusi nu o faci
Lulu: nu o fac niciodata
Lulu: plang , dau cum pumnii in chestii
Lulu: sar , fac ordine
Lulu: orice care ma face sa cad lata de oboseala
Lulu: dar nu zic
eu: iti dai seama cat de neputinciosi suntem in fata propriilor noastre sentimente?
Lulu: chiar daca probabil ar fi mai bine
Lulu: da , si e trist
Lulu: chiar daca nu as vrea sa nu le am
eu: e al dracului de trist.
Lulu: n-as vrea sa fiu goala , sa nu simt nimic si sa merg prin viata pur si simplu
eu: ar fi greu sa faci si asta.
eu: mult prea greu.
eu: sa-mi bag picioarele:))

esti o dubioasa, mah.

Ai zambetul asta malefic pe buze, esti cam mandra, iti ridica moralul, iti creste orgoliul, iti inspira personalitatea, e un fel de adrenalina. Ridici o spranceana si reflectezi un moment. Stai adancita intr-un fotoliu moale, e ca blatul unei tarte, sau nuuu...poti jura ca e facut din pufuleti. Oricum, te gandesti cat de mult schimbi oamenii din jurul tau, cum ii indrepti spre sinele ala bun, ala sincer, cum ii faci sa se autodescopere. Nu-ti dai seama daca e un dar, ceva ce numai tu poti face. N-ai observat asta pana acum, cand ai inceput sa analizezi cu atentie. Persoana cu persoana, fiecare iti trece prin cap, e ca o scanare, atunci cand cauti vinovatul...E un test, Before&After, parca toti pleaca la final cu o parte din tine. Parca toti pleaca mai buni. Toti iti iau putin din calitati si uita ca n-au fost ale lor de la inceput..esti geloasa?! "NU!" iti spui, dar recunoaste, te cam oftici. Nu fii proasta! "De ce le faci un bine altora?", urla partea rea din tine in timp cealalta iti reaminteste ca iti face placere sa-i ajuti. Fii sincera, stii bine ca si tu furi din alti oameni. Esti o hoata la randul tau..
Ai vrea sa fi unica, ai vrea sa nu mai influenteti pe nimeni intr-un mod pozitiv, ai vrea ca lumea sa nu mai plece cu parti din tine. De ce te retragi dupa ce ti-ai terminat treaba cu fiecare om? Nu vrei rolul asta, sau da. Sau de fapt, iti place la nebunie, iti place sa te simti eroina, superioara, hai recunoaste, recunoaste...iti cam place da. Tocmai de asta, ai ajuns sa o faci fara sa-ti dai seama. Regreti? Nu stii...Te intrebi: "Asta e bunatate?", eviti raspunsul, daca nu e?! N-ai vrea sa fie asa. O prietena te tot uimeste spunandu-ti ca atunci cand iese cu tine simte ca face ceva productiv, care ii face placere, care o scoate din banal. Simte ca tu esti "o portita spre o alta lume" si ca a observat ca tu schimbi lumea din jurul tau.
Esti confuza. E bine asa? Esti lasata pe pamant sa faci oamenii sa-si evidentieze calitatiile si eventual sa plece cu unele dintre ale tale? Ce naiba e asta? Cati dintre ei apreciaza? Cati dintre ei isi amintesc de tine?

Iti rasuna in minte "Fii schimbarea pe care ai vrea sa o vezi in lume". Nu o modifica, nu o lasa sa devina "Schimba-i pe toti in functie de cum e lumea ta"
Te-a cam obosit rolul asta. Vrei sa iei o pauza si sa te ocupi de tine. Esti un dracusor in majoritatea timpului, esti oarecum malefica, intr-un mod pozitiv pentru alti. Dar, te cam nenorocesti pe tine.

tanti, ne apucam de negocieri?!

Imi place sa cred ca viitorul imi rezerva ceva bun. Poate ceva mai bun decat merit, dar nu stiu de ce, imi place sa cred asta. Soarta exista, toate lucrurile se intampla pentru ca asa trebuie, nu pentru ca exista "coincidente", n-am dovezi, dar uita-te in jurul tau, o vei observa.
Noi influentam soarta, mult, extrem de mult. Asa ca ma aliez cu doamna Soarta pentru a-mi croi viitorul. Incep de maine, muhaha.

nu mai pot sa repet.

Nu, nu am uitat de unde am plecat, nu-mi reneg trecutul chiar daca tu crezi asta. Cand spun ca nu am regrete, vorbesc serios. Asa sunt eu. Nu regret ca am pus capat prieteniei noastre. Unele lucruri trebuie sa se sfarseasca. E un moment potrivit, poate cel ales de mine sau poate nu. Nu spun ca sunt mandra de tot ce am facut sau fac, dar Dumnezeule, m-am saturat sa tot explic asta. Oare de ce e asa greu sa intelegi? E posibil sa am un orgoliu tampit, cum spune tata sau sa cred ca numai eu am dreptate- cum spune mama, cred ca varianta in care eu imi recunosc vina, e preferata ta.
Ar mai fi ceva...inca n-am ajuns nicaieri, n-am atins apogeul vietii mele, trecutul, nu e un trecut chiar asa vechi. Poate tu-l numesti asa, pentru ca iti pare ca distanta dintre noi este prea mare, pentru ca da, eu am format granite, granite pe care tu nu le mai treci, pentru ca tu nu mai esti ca in "trecut". Daca tu iti doresti sa faci parte din prezent, imi pare rau, imi e bine asa.

* pentru ca stiu ca nu ar intelege daca i-as spune asta, e doar o mini scrisoare pentru o persoana care a insemnat mult pentru mine, dar a decazut din cauza ipocriziei, a dorintei de a se regasi in alte persoane.

it could end tomorrow.

O avalansa de ganduri a navalit peste mine dupa ce am vazut filmul asta, "Remember me". Te socheaza din primele 2 minute. Te face sa-ti dai seama, frate, maine chiar as putea muri.Hai sa traim dracu' viata asta mai misto.

Whatever you do in life will be insignificant but it is very important that you do it because...
You can't know...
You can't ever really know the meaning of your life...
And you don't need to...
Just know that your life has a meaning...
Every life has a meaning... whether it lasts one hundred years or one hundred seconds...
Every life...
And every death... changes the world in its own way...
Gandhi knew this.
He knew his life would mean something to someone, somewhere, somehow.
And he knew with as much certainty that he could never know that meaning...
He understood that enjoying life should be of much greater concern then understanding it.
And so do I.
You can't know...
So don't take it for granted...
But don't take it too seriously...
Don't postpone what you want...
Don't leave anything misunderstood...
Make sure the people you care about know...
Make sure they know how you really feel...
Because just like that...
It could end.

dezordine in/prin/la mine.

Chiar a fost o zi draguta.
M-am trezit cu chef de biblioteca, am intrat in dus, am inspirat gelul cu avocado si cocos, imi vine sa-l mananc=))...apoi m-am simtit usoara...Am deschis usa frigiderului si necaracteristic mie, dar nu m-a atras nimic. Am mancat un mar verde, primul...stii se zice ca un mar de dimineata, e mai mult decat o cafea, te trezeste mai repede, eu le-as alege pe amandoua:)).
Mi-am prins parul in coc, mi-am luat o bluza cu floricele, blugi(doar pt ca sunt nevoita pe vremea asta) si bocanci-muhaha,ii iubesc).Mi-am indesat toate lucrurile in geanta, tipic mie, abia se mai inchidea...cred ca are o tona, nu-i de mirare ca am un umar mai sus si unul mai jos. Mi-am luat animalul(o geaca verde pufoasa), fularul turcoaz si umbrela cu tweety:X. A fost prima data cand mi s-a parut dragut sa ma plimb prin ploaie. Cand eram mica, ne imbracam in cele mai proaste haine si toata gasca de la bloc iesea sa ne balacim in balti. Eram precum ratele.:))
Am luat metroul, ca deobicei, am analizat toti oamenii, ascultand Feist in casti, si bucurandu-ma ca nimeni nu-mii poate citi gandurile. Dumnezeule, cat pot fi de rea uneori.
Am ajuns la biblioteca, unde am stat o ora...si mi-a facut mare placere. Iubesc atmosfera aia, e asa greu sa ma decid ce carti sa iau de fiecare data, le vreau pe toate, dar o iau usor. Ma simt fraiera uneori, mi se pare ca citesc prea putin, mi se pare ca nu reusesc sa acumulez toate informatiile din jurul meu si ma cam oftic. As vrea sa pot, dar memoria mea este precum viata unei libelule, ba nu..mai scurta:)).
Si apoi la liceu, a fost chiar ok, ne-au binecuvantat doar cu 4 ore azi, profu de tic si-a schimbat camasa, finally dupa aproape 2 ani, acum a trecut la una alba. I-as fi dat un premiu, deja vedeam scena...eu pe o scena, toata clasa in public, ba nuuu mai bine tot liceul, profu' iese de dupa o cortinaaa..si primeste premiul bucuros. Ma intreb ce forma ar avea premiul, inca n-am gasit nimic indeajuns de sugestiv:)). Continui, profu' ar spune cateva cuvinte de multumire si la sfarsit ne-ar intreba ce va de genul "stiti la ce ma refer?", noi am raspunde "nu", el "va las sa va ganditi, daca nu va voi spune eu". the end.
Apoi, la ultima ora, am aflat ca am luat 7.50 la test la istorie, este ceva fantastic, ultimele note au fost 5.28 si 6.45...stiu ca e foarte rau sa urasc istoria, dar nu sunt genul de persoana care sa poata invata mecanic si apoi sa toarne tot in scris. Eu trebuie sa-mi implic oarecum creativitatea. Intr-un timp, incepusem sa desenez la fiecare lectie, sa o fac sa devina memorabila, dar imi aduceam aminte, scrisul, desenele, floricele, fluturasi, dar dincolo de asta era o mare lacuna.
Plec de la liceu in graba, ma intalnesc cu o prietena pe care nu o mai vazusem de luni de zile. Mergem la cafeneaua mea preferata, beau o ciocolata calda alba cu scortisoara (yum yum) si stam la taclale...mult timp.:))
Ajung acasa, luam masa eu, tata, matusa...mama e in Barcelona, o invidiem putin, dar stim ca merita excursia asta. Fierbem vin rosu, beau o cana, ma cuprinde o moleseala placuta, iar picioarele imi devin lenese.
E bine, scuze, aveam chef sa scriu...Acum, ma uit in jurul meu, trebuie sa fac putina ordine, desi iubesc dezastrul asta, ma reprezinta, imi reprezinta viata.

suplimente de placere stupida.

Sunt un om!
Fir-ar asta era, da, da, sunt un om.
Acum incep sa inteleg, sa conturez situatiile, sa asez cu atentie detaliile si sa formez cadrul. Am citit eu ca detaliile fac totul si ca sa vezi cam asa e. Ce proasta sunt, mi se ofera totul pe tava, dar eu nu stiu sa ma folosesc de el, eu iau o particica din tot dar nu e de ajuns si o dau in bara. In seara asta am reusit sa privesc dincolo de superficialitatea cadrului, i-am vazut continutul si m-am vazut pe mine. Da, apar eu, sunt acolo, chiar daca uneori imi place, iar alteori nu...si stii uneori par chiar fericita si ghici de ce?! Pentru ca sunt....pentru ca sunt un om, nu un robot, pentru ca cadrul asta nu e perfect nici el, dar e real, la fel ca si mine, ca si tine. Suntem oameni, nu ne putem modifica sentimentele, gandurile, gusturile, pasiunile apasand pe un buton, sau alegand combinatia de taste potrivita.
Deobicei, faca lucrurile asa incat sa ies din banal, dar nu am tupeu, sunt lasa si ma cam oftic...Mi-as dori ca oamenii sa nu-si mai piarda timpul cu jena. Mi-as dori ca eu sa nu mai fac asta. Mi-as dori sa gasesc niste cursuri de nesimtire. Pun pariu ca ar fi interesante.
Daca am putea sa traim in decadenta, dezmat, delir, deliciu...ce are fi atat de gresit?
Fericirea e iluzorie si asa va fi intotdeauna.Dar....nici noi, oamenii, nu vom inceta sa gasim mici suplimente de placere stupida. Eu vorbesc metaforic, tu vorbeste cum vrei.:))

adevar sau..provocare.

La naiba, dupa ce scapam de vremea asta, o sa-mi fac un plan de atac!

Pana atunci, ma voi resemna sa fiu prizoniera depresiei... si desi, deocamdata, admit adevarul, voi fi pregatita pentru provocari.

super grozav, aha.

Sunt superficiala.Stiu.
Si m-am plictisit, ma plictisesc usor si oamenii nu inteleg asta.
Eu nu vreau sa-i ranesc cu superficialitatea mea, dar de cele mai multe ori o fac fara sa-mi doresc asta.
M-am deconectat pana si de la toata treaba asta cu blogul, pentru ca nu mai aveam chef sa scriu, sau sa citesc, oricum nu prea mai am chef de nimic. Dar, in seara asta mi s-a facut dor...ar trebui sa va povestesc ce am facut in ultima vreme, dar sunt o gramada de lucruri, micute, dar care totusi unele au reusit sa ma faca sa zambesc.
Ieri, ma simteam bine, chiar misto...si o aud pe mama:
"De ce mama naibii ti-ai luat rochia aia peste blugi?"
eu: "Poate pentru ca e prea scurta sa o port cu dres?"
mama:" De ce nu poti sa te imbraci ca un om normal?"
eu: "Pentru ca nu sunt un om normal!"
ma intorc si plec.logic ca mama s-a suparat pe mine.
frate, care e toata treaba asta cu "omul normal"?
ce e asa interesant sa fi un umanoid banal?
care dracu' mai e distractia cand toti gandim la fel de plictisitor si prost?
de ce libelula mea oamenii astia nu accepta ca suntem diferiti si asta e un lucru bun?!
deci da, am o criza nervoasa, dar am dreptu' la asta!
eu sunt eu. mie imi place de mine, sa accepte asta, sau sa ma lase in pace.

Zilele astea am citit Anomalii de Joey Goebel si mi-a placut extrem de mult, pentru ca e atipica, e ca mine.:)) Ideea e ca iti prezinta cum niste oameni total diferiti, niste ciudati, se pot intelege si pot fi fericiti in ciuda prejudecatile celor din jur. Personalul meu preferat e Luster, poate pentru ca mi se pare cel mai tampit, are o minte psihedelica, dar sclipitoare, partile "scrise" de el sunt cele in care m-am regasit cel mai mult. Uite:
"Trezeste-te. E timpul sa te dai in stamba ca delicioasele fete din parcare. E timpul sa infrunti o noua zi de cosmar. O multime de dobitoci depind de tine" - exact asta simt in ultima vreme..:))
"Unii spun ca ce fac eu acum se cheama ca "platesc angaralele".Altii spun ca imi "calesc personalitatea". Eu zic ca se cheama "suferinta". - mi-ar placea sa privesc lucrurile cu atat umor.

"Vreau ori lumea intreaga, ori nimic. Pana mi se arata viitorul, trebuie sa ma multumesc cu nimicul."
"Sunt fizic incapabil sa rosesc.Nu sunt supus gandirii liniare.Gandesc poetic."

"Cealalta jumatate cade prada dorintelor, sperantelor, visurilor tipice umanoizilor. Vreau sa fiu bogat. Vreau sa fiu mare si celebru. Si, mai presus de toate, vreau sa iubesc si sa fiu iubit. In aveste privinte, sunt un sclav ca toti ceilalti."


Si daca inca nu ti-ai dat seama...
Da, sunt trista.