joi, 2 decembrie 2010
flori de decembrie.
Astia patru pereti, ma inghesuie in amintiri. Vreau ca totul sa ramana ca atunci. Monedele sunt acolo unde le-ai lasat, pe noptiera de langa pat. Prosopul de pe marginea patului, a disparut, insa m-am ocupat de asta, l-am memorat. Zilele trecute, am gasit rochia pe care o purtam in noaptea aia. Noaptea in care am alergat prin ceata impreuna, cand am tremurat de frig sub geaca ta, intisi pe o banca, cand am dansat si am facut abstractie de tot ceea ce ne inconjura....cand vodka ne-a facut sa spunem adevarul. Stii, mirosea a noi si mi-am imprimat in cap si mirosul asta.
As vrea ca tu sa nu fi plecat in dimineata aia, eu sa nu te fi condus, as vrea sa nu ne mai luam la revedere. Sunt egoista, dar mi-ar placea sa putem sta impreuna imbratisati in pat; tu sa-ti lasi ceasul pe noptiera, ca deobicei; sa ascultam melodiile noastre, iar tu sa-mi canti versuri din ele in ureche; sa pot sa-ti privesc genele lungi pentru care te invidiez; si sa-mi zambesti.
Am aruncat cu un bulgare in tine si sper ca te-a strabatut indeajuns de tare. Era format din 2 cuvinte. Imi doresc zapada, aceeasi pentru amandoi. Imi doresc sa putem desena in ea, flori de decembrie, impreuna.
Posibilul se imbina cu imposibilul si nu, nu ma refer la fictiune...
Astia patru pereti ma alina, ma tortureaza. In scurt timp, mirosul de scortisoara imbinat cu portocale si sunetul ploii ma vor linisti, si-mi voi da o intalnire cu tine, in vis.
As vrea ca tu sa nu fi plecat in dimineata aia, eu sa nu te fi condus, as vrea sa nu ne mai luam la revedere. Sunt egoista, dar mi-ar placea sa putem sta impreuna imbratisati in pat; tu sa-ti lasi ceasul pe noptiera, ca deobicei; sa ascultam melodiile noastre, iar tu sa-mi canti versuri din ele in ureche; sa pot sa-ti privesc genele lungi pentru care te invidiez; si sa-mi zambesti.
Am aruncat cu un bulgare in tine si sper ca te-a strabatut indeajuns de tare. Era format din 2 cuvinte. Imi doresc zapada, aceeasi pentru amandoi. Imi doresc sa putem desena in ea, flori de decembrie, impreuna.
Posibilul se imbina cu imposibilul si nu, nu ma refer la fictiune...
Astia patru pereti ma alina, ma tortureaza. In scurt timp, mirosul de scortisoara imbinat cu portocale si sunetul ploii ma vor linisti, si-mi voi da o intalnire cu tine, in vis.
joi, 19 august 2010
mai vreau.
Nu-mi vine sa cred ca este joi. M-am intors duminica, si de atunci tot incerc sa neg acest lucru. Nu vroiam sa scriu acest post, ca sa realizez ca s-a terminat. Si stiu ca ne place sa zicem ca acesta a fost doar inceputul...dar nu va mai fi la fel.
Vreau sa fiu din nou trezita de organizatori la 8 dimineata, cu batai cutremuratoare in usa, vreau sa iau micul dejun cu 28 de persoane, in timp ce 2 dintre ele se ocupa sa zica bancuri tampite. Vreau sa fiu chemata de Mika, cu "We are golden" in sala de conferinte, sa intarzii si sa primesc o pedeapsa. Sa ma fac de ras, apoi sa ma relaxez si sa mai invat ceva nou.Vreau sa-mi primesc cafeluta cu lapte, ca sa nu-mi cada ochii in gura.
De data asta, nu m-as mai plange de pauzele prea mici si nici de formularele care trebuie completate la sfarsitul zilei.
Am lucrat in echipa, am invatat impreuna, am dansat pana dimineata in aproape fiecare noapte, am cantat, am privit stelele in tacere in poienita, ne-a pus dorinte la fiecare stea cazatoare...Zece zile am imbratisat si admirat oameni. Si poate diferentele dintre noi erau vizibile, dar odata cu zilele, deveneau prea putin semnificative.
Vreau sa ma intorc, sa mai facem un foc de tabara, sa cautam lemne prin padure ca sa reusim sa-l tinem aprins; Sa ne plimbam cu bicicletele prin Sibiu si sa intram cu ele prin fantanile arteziene; Sa ne adunam intr-o imbratisare din care sa nu ne mai dezlipim niciodata.
Si mai vreau ceva....mai vreau saruturi pe ascuns. Mai vreau acel parfum, pe buzele mele.
Au fost 10 zile care au parut nesfarsite. 10 zile in care am legat prietenii, demne de 10 ani. 10 zile in care am zambit mai mult ca niciodata. 10 zile pentru care voi fi vesnic recunoscatoare.
Vreau sa fiu din nou trezita de organizatori la 8 dimineata, cu batai cutremuratoare in usa, vreau sa iau micul dejun cu 28 de persoane, in timp ce 2 dintre ele se ocupa sa zica bancuri tampite. Vreau sa fiu chemata de Mika, cu "We are golden" in sala de conferinte, sa intarzii si sa primesc o pedeapsa. Sa ma fac de ras, apoi sa ma relaxez si sa mai invat ceva nou.Vreau sa-mi primesc cafeluta cu lapte, ca sa nu-mi cada ochii in gura.
De data asta, nu m-as mai plange de pauzele prea mici si nici de formularele care trebuie completate la sfarsitul zilei.
Am lucrat in echipa, am invatat impreuna, am dansat pana dimineata in aproape fiecare noapte, am cantat, am privit stelele in tacere in poienita, ne-a pus dorinte la fiecare stea cazatoare...Zece zile am imbratisat si admirat oameni. Si poate diferentele dintre noi erau vizibile, dar odata cu zilele, deveneau prea putin semnificative.
Vreau sa ma intorc, sa mai facem un foc de tabara, sa cautam lemne prin padure ca sa reusim sa-l tinem aprins; Sa ne plimbam cu bicicletele prin Sibiu si sa intram cu ele prin fantanile arteziene; Sa ne adunam intr-o imbratisare din care sa nu ne mai dezlipim niciodata.
Si mai vreau ceva....mai vreau saruturi pe ascuns. Mai vreau acel parfum, pe buzele mele.
Au fost 10 zile care au parut nesfarsite. 10 zile in care am legat prietenii, demne de 10 ani. 10 zile in care am zambit mai mult ca niciodata. 10 zile pentru care voi fi vesnic recunoscatoare.
luni, 2 august 2010
vizualize :)
" Bine ai venit pe planeta Pamant!
Aici nu este nimic pe care sa nu-l poti face sau sa nu-l poti avea.
Esti un creator minunat si esti aici datorita dorintei tale puternice de a fi aici.
Mergi inainte gandindu-te la ceea ce iti doresti, atragand experiente care sa te ajute sa te hotarasti ceea ce iti doresti, iar odata ce te-ai decis, gandeste-te numai la asta.
Cea mai mare parte a timpului ti-o vei petrece adunand date care sa te ajute sa te hotarasti ce iti doresti cu adevarat. Insa, adevarata ta treaba este sa te hotarasti ceea ce iti doresti, apoi sa te concentrezi asupra acelui lucru. Pentru ca prin concentrare vei atrage lucrul dorit. Acesta este procesul de creatie.
Cred ca esti magnific.
Ca ai in tine ceva cu adevarat magnific.
Nu conteaza ce ti s-a intamplat in viata, nu conteaza cat de tanar sau batran esti."
The Secret.
.....please, don't keep the secret, let's spread it all around us.
Aici nu este nimic pe care sa nu-l poti face sau sa nu-l poti avea.
Esti un creator minunat si esti aici datorita dorintei tale puternice de a fi aici.
Mergi inainte gandindu-te la ceea ce iti doresti, atragand experiente care sa te ajute sa te hotarasti ceea ce iti doresti, iar odata ce te-ai decis, gandeste-te numai la asta.
Cea mai mare parte a timpului ti-o vei petrece adunand date care sa te ajute sa te hotarasti ce iti doresti cu adevarat. Insa, adevarata ta treaba este sa te hotarasti ceea ce iti doresti, apoi sa te concentrezi asupra acelui lucru. Pentru ca prin concentrare vei atrage lucrul dorit. Acesta este procesul de creatie.
Cred ca esti magnific.
Ca ai in tine ceva cu adevarat magnific.
Nu conteaza ce ti s-a intamplat in viata, nu conteaza cat de tanar sau batran esti."
The Secret.
.....please, don't keep the secret, let's spread it all around us.
joi, 29 iulie 2010
necunoscut.
De azi...intr-o saptamana.
E asa ciudat, o sa am parte de 10 zile cu niste oameni total diferiti de mine. Sunt speriata. Creierele lor duduie de inteligenta, iar al meu din cand in cand, isi permite sa atipeasca:)).
Si totusi, presimt ca ma voi duce acolo si va fi dragut. O experienta noua.
Ma simt total deschisa spre asa ceva.
E asa ciudat, o sa am parte de 10 zile cu niste oameni total diferiti de mine. Sunt speriata. Creierele lor duduie de inteligenta, iar al meu din cand in cand, isi permite sa atipeasca:)).
Si totusi, presimt ca ma voi duce acolo si va fi dragut. O experienta noua.
Ma simt total deschisa spre asa ceva.
marți, 20 iulie 2010
despre chakre, karma yoga si mine.
Nici mie nu-mi vine sa cred.
Pierd ore in sir, documentandu-ma despre yoga, karma, chakre si sunt fascinata.
Fiecare curs mi se pare fascinant...Inca nu o practic decat ca sport, deocamdata invat sa-mi controlez respiratia, imi intaresc muschii si ma imprietenesc cu cateva pozitii.
La primul curs m-am speriat, nu-mi iesea nimic, ma inroseam la fata pentru ca uitam sa respir si imi venea sa urlu de durere, credeam ca mi se rup toate articulatiile.
Chiar si dupa putin timp, efectele sunt vizibile, ma simt mai puternica atat fizic cat si psihic.
Am fost uimita cand dupa etapa de relaxare, m-am ridicat si am simtit un sentiment de relaxare incredibil. Ma simteam usoara, linistita, impacata. E ca un drog.
Imi doresc sa avansez, sa invat sa-mi relaxez chakrele si sa reusesc sa ating starea de pace. O sa fie dificil, iar eu nu sunt foarte rabdatoare, dar ceva imi da entuziasm si putere.
Citeam astazi, despre Karma Yoga, iar intr-un pasaj era ceva de genul acesta: "Oamenii sunt tristi pentru ca nu au un scop.". Si cred ca e dificil pana iti gasesti unul. Cred ca e si mai dificil sa mentii flacara aprinsa, sa lupti impotriva vantului. Iar, uneori....mai apar si furtuni. Si focul se stinge, iar tie incepe sa-ti fie frig...Dar atunci trebuie sa faci o alegere, sa te chinui sa reaprinzi acelasi foc sau sa mergi mai departe sa te obisnuiesti cu temperatura pana aprinzi altul.
Focul meu se stinge des. Iar cand il aprind e haos. Totusi, din haos ies multe lucruri bune. Asa ca eu nu ma las si tot incerc sa-l reaprind .
Si sper ca voi reusi, odata si odata sa gasesc o cale sa ramana aprins pentru totdeauna.
Pierd ore in sir, documentandu-ma despre yoga, karma, chakre si sunt fascinata.
Fiecare curs mi se pare fascinant...Inca nu o practic decat ca sport, deocamdata invat sa-mi controlez respiratia, imi intaresc muschii si ma imprietenesc cu cateva pozitii.
La primul curs m-am speriat, nu-mi iesea nimic, ma inroseam la fata pentru ca uitam sa respir si imi venea sa urlu de durere, credeam ca mi se rup toate articulatiile.
Chiar si dupa putin timp, efectele sunt vizibile, ma simt mai puternica atat fizic cat si psihic.
Am fost uimita cand dupa etapa de relaxare, m-am ridicat si am simtit un sentiment de relaxare incredibil. Ma simteam usoara, linistita, impacata. E ca un drog.
Imi doresc sa avansez, sa invat sa-mi relaxez chakrele si sa reusesc sa ating starea de pace. O sa fie dificil, iar eu nu sunt foarte rabdatoare, dar ceva imi da entuziasm si putere.
Citeam astazi, despre Karma Yoga, iar intr-un pasaj era ceva de genul acesta: "Oamenii sunt tristi pentru ca nu au un scop.". Si cred ca e dificil pana iti gasesti unul. Cred ca e si mai dificil sa mentii flacara aprinsa, sa lupti impotriva vantului. Iar, uneori....mai apar si furtuni. Si focul se stinge, iar tie incepe sa-ti fie frig...Dar atunci trebuie sa faci o alegere, sa te chinui sa reaprinzi acelasi foc sau sa mergi mai departe sa te obisnuiesti cu temperatura pana aprinzi altul.
Focul meu se stinge des. Iar cand il aprind e haos. Totusi, din haos ies multe lucruri bune. Asa ca eu nu ma las si tot incerc sa-l reaprind .
Si sper ca voi reusi, odata si odata sa gasesc o cale sa ramana aprins pentru totdeauna.
joi, 24 iunie 2010
zambesc.
mare, plaja, nisip, soare, valuri, scoici, somn, arsura, usturime, copii, cirese.
teama, nerabdare, 17 ani, haz, prietenie, petrecere, dans, rasete.
admiratie, veselie, creativitate, interes.
depresie, frustrare, neincredere, lacrimi, frica.
yoga, tacere, lupta, regasire, liniste, relaxare, multumire.
cafeluta, clatite, zambete, katie melua.
imbratisari, cocktail, tort, la multi ani.
sunt zile bune si zile rele, amintiri si momente, cuvinte si gesturi. sunt lucruri care imi fac viata sa fie precum un drum plin de obstacole sau liber si plin de surprize. probabil si viata ta e la fel...si totusi, nu te simti simti special?
Eu, astazi, ma simt speciala.
miercuri, 16 iunie 2010
firul tacerii.
" A fost o vreme cand oamenii obisnuiau sa foloseasca un fir pentru a ghida cuvintele care, altminteri, ar fi putut sa se abata din drumul catre destinatia lor. Oamenii timizi purtau in buzunar cate un ghem de fire, dar si cei cu gura mare aveau nevoie de un fir, pentru ca, fiind obisnuiti sa fie auziti de toata lumea, nu se pricepeau sa se faca auziti de cineva anume. Distanta fizica dintre doi oameni care foloseau un fir era, de cele mai multe ori, redusa; cu cat era mai mica distanta, cu atat mai mult era nevoie de un fir.
Practica de a atasa niste cupe la capetele firului a aparut mult mai tarziu. Unii afirma ca e legata de nevoia inexorabila de a apasa ghiocuri la ureche, pentru a auzi ecoul inca remanent al primei forme de expresie a oenirii. Altii pretind ca a pornit de la un om care tinea capatul unui fir desfasurat peste ocean de o fata care plecase in America. Cand lumea a devenit mai mare si nu mai exista destul fir pentru a impiedica spusele oamenilor sa se piarda in gol, s-a inventat telefonul.
Uneori niciun fir nu e destul de lung pentru a putea spune lucrul ce trebuie spus. In asemenea cazuri, tot ce poate face un fir, indiferent de forma lui, este sa ghideze tacerea unei persoane. "
acest Pasaj din Istoria Iubirii...mi-a incantat sufletul.
vineri, 11 iunie 2010
Live by the sun, love by the moon.
Totul imi era neutru. Intr-o seara, am ramas singura acasa, eram plictisita...imi pierdeam timpul pe internet si am dat peste documentarul ala, The Secret, despre care auzisem o gramada de chestii.
L-am urmarit cu maxima atentie. Il recomand. Nu o sa zic ca mi-ai schimbat viata, sau ca am aflat lucruri de care nu am mai auzit vreodata. Totusi, a reusit ceva, m-a intrigat.
Am zis ca din urmatoarea zi voi incerca sa zambesc continuu si sa am numai ganduri pozitive. Intr-un mod ciudat de ceva vreme functioneaza. Mi s-au intamplat si un lucru dureros, dar nu m-am lasat. Am luptat cu mine, cu atitudinea mea.
La indrumarea surorii mele, m-am apucat de yoga, am mers doar de 3 ori pana acum, dar de fiecare daca cand plec de acolo sunt linistita, fericita chiar. Imi iubesc prietenii si am inceput sa le arat asta, incerc sa nu ma mai inchid in mine, sa fiu mai punctuala, sa nu ma mai plang de ceea ce mi se intampla. E haios, nu credeam ca pot fi atat de relaxata si totusi atat de nebuna, in stilul meu:)).
Azi noapte, ba nu, de fapt la 1 dimineata, eu gateam. Ieri noapte faceam baie ascultand blues-uri, deschizand toate geamurile si bucurandu-ma de mirosul bentisoarelor parfumate.
Planurile mi s-au schimbat total in doar cateva minute, am decis sa plec la mare.
Vreau soare, mare, nisip, prieteni, rasete si bronz. Vreau sunetul alaaa, brizaa si 3 zile imi sunt de ajuns. Vreau sa respir profund tot ce e in jurul meu si sa ma bucur.
Si tu poti face acest lucru.
Vara asta ma voi bucura, voi zambi si ma voi ratacii in locuri frumoase, pedaland in adierea vantului.
L-am urmarit cu maxima atentie. Il recomand. Nu o sa zic ca mi-ai schimbat viata, sau ca am aflat lucruri de care nu am mai auzit vreodata. Totusi, a reusit ceva, m-a intrigat.
Am zis ca din urmatoarea zi voi incerca sa zambesc continuu si sa am numai ganduri pozitive. Intr-un mod ciudat de ceva vreme functioneaza. Mi s-au intamplat si un lucru dureros, dar nu m-am lasat. Am luptat cu mine, cu atitudinea mea.
La indrumarea surorii mele, m-am apucat de yoga, am mers doar de 3 ori pana acum, dar de fiecare daca cand plec de acolo sunt linistita, fericita chiar. Imi iubesc prietenii si am inceput sa le arat asta, incerc sa nu ma mai inchid in mine, sa fiu mai punctuala, sa nu ma mai plang de ceea ce mi se intampla. E haios, nu credeam ca pot fi atat de relaxata si totusi atat de nebuna, in stilul meu:)).
Azi noapte, ba nu, de fapt la 1 dimineata, eu gateam. Ieri noapte faceam baie ascultand blues-uri, deschizand toate geamurile si bucurandu-ma de mirosul bentisoarelor parfumate.
Planurile mi s-au schimbat total in doar cateva minute, am decis sa plec la mare.
Vreau soare, mare, nisip, prieteni, rasete si bronz. Vreau sunetul alaaa, brizaa si 3 zile imi sunt de ajuns. Vreau sa respir profund tot ce e in jurul meu si sa ma bucur.
Si tu poti face acest lucru.
Vara asta ma voi bucura, voi zambi si ma voi ratacii in locuri frumoase, pedaland in adierea vantului.
Hammock - Breathturn from David Altobelli on Vimeo.
luni, 31 mai 2010
joc fictiv.
In camera asta, e doar o lampa aprinsa, vad totul ca in ceata. Intru si te gasesc legat la ochi, stand pe un scaun. In coltul camerei, e o masa, ma indrept spre ea..un bilet cu scrisul tau mic imi zice ca scaunul din fata ta e pentru mine. Trebuie sa ma leg la ochi cu esarfa pe care o voi gasi in sertarul mesei si sa ma asez pe acel scaun. Tu nu ma bagi in seama, te comporti de parca nu mi-ai auzi pasii pe podeaua veche. Nu inteleg ce-i cu tot jocul asta, dar iti urmez planul.
Gasesc esarfa, e de aceeasi culoare cu a ta...ma indrept spre scaun, imi leg esarfa la ochi si ma asez in bezna pe scaun. Te aud intrebandu-ma cu vocea ta ragusita "Gata?", iti raspund nesigura "Cred ca da.". Nu-mi dau seama ce ar trebui sa urmeze. Tu taci. Oare ar trebui sa zic eu ceva? Nu...te astept. Imi aud inima cum bate, ma simt stresata si ma intreb daca o auzi si tu. Deodata, simt cum degetele tale imi mangaie mana, gadilindu-mi asteptarile. Te opresti. Eu inca nu inteleg acest joc. Apoi, iti plimbi degetele usor pe buzele mele.
Inima mea incepe sa fie nervoasa. Ce vrei sa-mi demonstrezi?
Intru in jocul tau, imi plimb degetele pe gatul tau, ma apropii si iti simt respiratia tulburata. Ma simt invaluita, incep sa inteleg, vrei sa-mi arati ca e mai simplu pe intuneric, ca e mai simplu in limba asta ciudata, a tacerii.
Acum tu nu stii la ce sa te astepti. Te-am surprins, simt asta.
Te iau de mana, iti propun in tacere, sa ne ridicam de pe scaune. Atenta, te indemn sa ne intindem pe podea. Ma asez cu capul pe inima ta, imbratisandu-te. Iar asteptarea s-a incheiat. La fel si linistea. Inimile noastre ne-au pregatit un cantec.
P.S: nu sunt indragostita, gandesc romantic.
Gasesc esarfa, e de aceeasi culoare cu a ta...ma indrept spre scaun, imi leg esarfa la ochi si ma asez in bezna pe scaun. Te aud intrebandu-ma cu vocea ta ragusita "Gata?", iti raspund nesigura "Cred ca da.". Nu-mi dau seama ce ar trebui sa urmeze. Tu taci. Oare ar trebui sa zic eu ceva? Nu...te astept. Imi aud inima cum bate, ma simt stresata si ma intreb daca o auzi si tu. Deodata, simt cum degetele tale imi mangaie mana, gadilindu-mi asteptarile. Te opresti. Eu inca nu inteleg acest joc. Apoi, iti plimbi degetele usor pe buzele mele.
Inima mea incepe sa fie nervoasa. Ce vrei sa-mi demonstrezi?
Intru in jocul tau, imi plimb degetele pe gatul tau, ma apropii si iti simt respiratia tulburata. Ma simt invaluita, incep sa inteleg, vrei sa-mi arati ca e mai simplu pe intuneric, ca e mai simplu in limba asta ciudata, a tacerii.
Acum tu nu stii la ce sa te astepti. Te-am surprins, simt asta.
Te iau de mana, iti propun in tacere, sa ne ridicam de pe scaune. Atenta, te indemn sa ne intindem pe podea. Ma asez cu capul pe inima ta, imbratisandu-te. Iar asteptarea s-a incheiat. La fel si linistea. Inimile noastre ne-au pregatit un cantec.
P.S: nu sunt indragostita, gandesc romantic.
luni, 24 mai 2010
reverie.
M-as putea obisnui. As putea transforma orice escapada a noastra in cotidian. Si ar fi frumos. Ar fi turcoaz...asa cum mi-ar placea mie. As aduna toate mirosurile peste care mi-am plimbat narile cercetator, as zambi cand as resimti mirosul ceaiului de kiwi si capsuni de la cafeneaua noastra preferata.
M-as trezit in cearceafuri parfumate a iasomie.
Diminetile, mi le-as incepe cu dusuri reci si miros de cocos.
Apoi, as lua micul dejun, lingura dansandu-mi printre cereale si struguri.
As porni incet, spre un locsor verde si as trage in piept mirosul ierbii ude, de dupa ploaia de noaptea trecuta.
Mi-as trece degetele pe paginile galbene si pline de mirosul amintirilor, cititorului anterior, care a fost el.
Dupa cateva ore, m-as plictisi si as merge la o florarie. As sta amortita in fata fiecarei florarii pe langa care as trece, trista ca nu gasesc ceea ce imi doresc.
Resemnata, as veni la tine, sa luam pranzul...sa mancam o salata verde si orez facut de tatal tau.
As analiza mirosul lamaii si cel proaspat al castravetelui. Ti-as vorbi despre el. Tu mi-ai vorbit despre al tau, el.
Mirosul parfumul tau, din sufrageria luminoasa, cu geamuri mari, ce dau spre curtea galagioasa...mi-ar ramane in minte, pentru totdeauna.
Seara, m-as duce acasa...m-as descalta de tenesii mei rosii, de blugi uzati si camasa din in. Si m-as indrepta spre cada. M-as calma in apa fierbine, plina de spuma si cu aroma unui compotul de ananas rece. Mi-as spala parul cu samponul de coral si nectarine albe.
As auzi soneria, m-as infasura intr-un prosop si as deschide usa.
El ar fi acolo, zambind cu Floarea Soarelui in mana...
Totul a pornit de la tine, prietena draga.
M-as trezit in cearceafuri parfumate a iasomie.
Diminetile, mi le-as incepe cu dusuri reci si miros de cocos.
Apoi, as lua micul dejun, lingura dansandu-mi printre cereale si struguri.
As porni incet, spre un locsor verde si as trage in piept mirosul ierbii ude, de dupa ploaia de noaptea trecuta.
Mi-as trece degetele pe paginile galbene si pline de mirosul amintirilor, cititorului anterior, care a fost el.
Dupa cateva ore, m-as plictisi si as merge la o florarie. As sta amortita in fata fiecarei florarii pe langa care as trece, trista ca nu gasesc ceea ce imi doresc.
Resemnata, as veni la tine, sa luam pranzul...sa mancam o salata verde si orez facut de tatal tau.
As analiza mirosul lamaii si cel proaspat al castravetelui. Ti-as vorbi despre el. Tu mi-ai vorbit despre al tau, el.
Mirosul parfumul tau, din sufrageria luminoasa, cu geamuri mari, ce dau spre curtea galagioasa...mi-ar ramane in minte, pentru totdeauna.
Seara, m-as duce acasa...m-as descalta de tenesii mei rosii, de blugi uzati si camasa din in. Si m-as indrepta spre cada. M-as calma in apa fierbine, plina de spuma si cu aroma unui compotul de ananas rece. Mi-as spala parul cu samponul de coral si nectarine albe.
As auzi soneria, m-as infasura intr-un prosop si as deschide usa.
El ar fi acolo, zambind cu Floarea Soarelui in mana...
Totul a pornit de la tine, prietena draga.
vineri, 21 mai 2010
Labirint.
Gandeste-te ca esti intr-un labirint mare, alcatuit din altele mai mici. Cum reactionezi?
Gandeste-te ca la fiecare iesire te simti extaziat.
Nu te simti macar putin tentat sa te lupti cu fiecare labirint pana ajungi la sentimentul ala care stii ca iti provoaca dependenta, dar la care n-ai de gand sa renunti?
Si parca n-ai vrea sa te dai batut, desi uneori te saturi de atata incurcatura. Dar, ti s-a spus ca fiecare labirint are cu siguranta o iesire.
Chiar daca primul a fost mai usor, dificultatea a crescut, iar acum gandul ca vei ajunge la nenorocita aia de iesire parca iti piere.
Dar, nu se va intampla asta, ai nevoie de doza aia.doza de fericire.
Fiecare zi e un labirint. Gaseste-i solutia.
duminică, 16 mai 2010
Don't forget what you live for.
Pentru ca mi-am demonstrat ca noi avem forta de a schimba lucrurile. Azi mi-am cumparat bicicleta, m-am urcat pe ea si m-am chinuit sa tin ghidonul drept. Uitasem cum e. M-am simtit ca la 6 ani cand invatam pentru prima oara numai ca acum a fost de 1 milion de ori mai frumos. Imi venea sa tip de bucurie. Cel mai mult ne temem ca uitam sa fim copii, ca imbatranim, ca uitam sa ne bucuram de idioteniile magnifice, dar nimeni nu face nimic.
Ei bine, azi m-am simtit curajoasa, m-am aventurat melancolica in lumea amintirilor, a copilariei.
sâmbătă, 15 mai 2010
iti amintesti?
S-a ratacit soarele si asa ne-am ratacit si noi. Ne-am innecat sentimentele in baltiile strazii si am inceput sa ne resemnam traind cu norii in suflet. Ploaia a spalat soselele, asa cum noi spalam amintirile urate. Am tot incercat sa iesim dintre nori, ne-am luptat cu noi insine, dar am pierdut. Am pierdut pentru ca am uitat esentialul, ne-am uitat pe noi, ne-am uitat deviza. Nu mai suntem cine am fost. Ploaia nu ne mai spala pacatele, ea ne spala amintirile. Ploaia nu mai e o usurare..ploaia e un monstru.
Am uitat sa iubim.
Am uitat ca..."every cloud has a silver lining", sau poate noi n-am stiut niciodata.
Eu nu uit sa iubesc, pentru ca eu iubesc Ploaia .
Am uitat sa iubim.
Am uitat ca..."every cloud has a silver lining", sau poate noi n-am stiut niciodata.
Eu nu uit sa iubesc, pentru ca eu iubesc Ploaia .
luni, 26 aprilie 2010
incerc sa construiesc un pod suspendat
"Daca vrei sa intelegi ce inseamna un an de viata, pune intrebarea unui student care a picat examenul de sfarsit de an. O luna de viata: vorbeste-i despre ea unei mame care a adus pe lume un copil prematur si-l asteapta sa iasa din incubator ca sa-si stranga pruncul in brate, teafar si nevatamat. O saptamana: intreaba-l pe un om care lucreaza intr-o mina ca sa-si hraneasca familia. O zi: intreaba-i pe doi indragostiti lulea care asteapta sa se intalneasca. O ora: intreaba-l pe un claustrofob prins intr-un ascensor in pana. O secunda: uita-te la expresia unui om care tocmai a scapat dintr-un accident de masina. Si o miime de secunda: intreaba-l pe un atlet care a castigat medalia de argint la Jocurile Olimpice si nu medalia de aur pentru care se antrenase toata viata."
"Timpul inchide toate ranile chiar daca nu te scuteste de cateva cicatrice."
"Sa nu-ti uiti niciodara visele, ele vor fi motorul existentei, gustul si mirosul diminetilor tale."
....din "Si daca e adevarat..." - Marc Levy
In ultimele saptamani mi-am analizat mult viata, comportamentul si exact cum mi-a zis si una dintre cele mai bune prietene ale mele eu nu sunt in stare sa mentin o depresie. Daca o zi am fost suparata, a doua zi imi dau seama ce prostie am facut si incerc sa ma bucur de fiecare minut. Nu stiu insa, de ce, totusi nu reusesc sa le ocolesc. Ma gandesc prea mult la viitor...ma consum excesiv, visez pana la epuizare.
asa..ca de final:
"Prinde-ti trasura de o stea."
"Timpul inchide toate ranile chiar daca nu te scuteste de cateva cicatrice."
"Sa nu-ti uiti niciodara visele, ele vor fi motorul existentei, gustul si mirosul diminetilor tale."
....din "Si daca e adevarat..." - Marc Levy
In ultimele saptamani mi-am analizat mult viata, comportamentul si exact cum mi-a zis si una dintre cele mai bune prietene ale mele eu nu sunt in stare sa mentin o depresie. Daca o zi am fost suparata, a doua zi imi dau seama ce prostie am facut si incerc sa ma bucur de fiecare minut. Nu stiu insa, de ce, totusi nu reusesc sa le ocolesc. Ma gandesc prea mult la viitor...ma consum excesiv, visez pana la epuizare.
asa..ca de final:
"Prinde-ti trasura de o stea."
joi, 15 aprilie 2010
eu sper, tu speri, el/ea spera, noi chiar mai speram?!
a cam trecut ceva timp. n-am mai scris, din lipsa de timp, lipsa de chef, lipsa de imaginatie, dezgust pentru propriile idei.
m-am plictisit. ma simt scarbita de lumea din jurul meu.
sunt cenusie, da, asa e, s-ar putea sa fiu, pentru ca eu nu mai vad oameni buni, interesanti si incep sa devin si eu ca cei din jurul meu.
unde sunteti? de ce fugiti?
vreau. ah, vreau prea mult.
ma simt secata de pofta. pofta aia tampita de copil, care saliveaza cand vede o plajitura, o jucarie. mi-am pierdut jucariile, mi-am pierdut poftele.
nu e tristete, este adevar.
nu vreau sa pierd nimic. vreau sa pastrez totul. nu mi-au placut niciodata schimbarile. si eu ma schimb. nu-mi place cum m-am transformat in ultimele saptamani. rahat. astea nu sunt crize existentiale de adolescent, nu, sunt rahaturi.
nu mai vreau sa vad cum timpul o ia razna. nu mai vreau sa vad ceasuri. urasc ceasurile. de ce trebuie sa existe ceva care imi aminteste ca timpul trece. oh..atat de repede.
privesc pe fereastra, stare mea de spirit e ca vremea asta. nu ploua in interiourul meu, nu sunt fulgere sau tunete, nu, e liniste, o liniste sfasietoare. sunt multi nori, nori grosi, fiorosi...dar ploaia nu incepe, parca ar astepta ceva..
si e ciudat, pentru ca zambesc, in fiecare zi, poate doar pentru ca vreau. nu stiu daca chiar simt ca ar trebui si totusi o fac.
dar gonesc, spre noi zile, noi rahaturi. si parca nimic nu mai e nou, sunt doar lucruri ce trebuie sa le fac, nu pe care aleg sa le fac.
tu, ce faci? sper ca iti place de tine. sper ca esti o persoana buna. sper ca tu nu ti-ai pierdut pofta.
m-am plictisit. ma simt scarbita de lumea din jurul meu.
sunt cenusie, da, asa e, s-ar putea sa fiu, pentru ca eu nu mai vad oameni buni, interesanti si incep sa devin si eu ca cei din jurul meu.
unde sunteti? de ce fugiti?
vreau. ah, vreau prea mult.
ma simt secata de pofta. pofta aia tampita de copil, care saliveaza cand vede o plajitura, o jucarie. mi-am pierdut jucariile, mi-am pierdut poftele.
nu e tristete, este adevar.
nu vreau sa pierd nimic. vreau sa pastrez totul. nu mi-au placut niciodata schimbarile. si eu ma schimb. nu-mi place cum m-am transformat in ultimele saptamani. rahat. astea nu sunt crize existentiale de adolescent, nu, sunt rahaturi.
nu mai vreau sa vad cum timpul o ia razna. nu mai vreau sa vad ceasuri. urasc ceasurile. de ce trebuie sa existe ceva care imi aminteste ca timpul trece. oh..atat de repede.
privesc pe fereastra, stare mea de spirit e ca vremea asta. nu ploua in interiourul meu, nu sunt fulgere sau tunete, nu, e liniste, o liniste sfasietoare. sunt multi nori, nori grosi, fiorosi...dar ploaia nu incepe, parca ar astepta ceva..
si e ciudat, pentru ca zambesc, in fiecare zi, poate doar pentru ca vreau. nu stiu daca chiar simt ca ar trebui si totusi o fac.
dar gonesc, spre noi zile, noi rahaturi. si parca nimic nu mai e nou, sunt doar lucruri ce trebuie sa le fac, nu pe care aleg sa le fac.
tu, ce faci? sper ca iti place de tine. sper ca esti o persoana buna. sper ca tu nu ti-ai pierdut pofta.
duminică, 28 martie 2010
sah mat.
Suntem ca niste pioni. Viata e ca o tabla de sah, iar noi avem functia cea mai mica. Suntem inlaturati de cei mai puternici si rareori pionul mai face cate o cucerire, poate din strategie sau din neatentie. Nu ai cum sa dai sah mat doar cu un pion. Poti sa incerci dar n-ai sa reusesti.
A murit..a murit un om ce-si purta zambetul pe buze in fiecare moment. Nu e drept sa ai atatea visuri si sperante si sa dispara intr-o clipa. Nu e corect sa te stingi la 17 ani.
Dar, o vom lua ca pe o lectie, el ne-a invatat sa zambim, la bine, la rau, pentru ca nu ne costa nimic. El a avut grija sa nu lase goluri in inimile oamenilor, in orice moment ar fi fost pregatit. Si toti isi doresc sa fie un cosmar, dar nu este. Lucrurile astea chiar se intampla. Oamenii buni dispar, dar sentimentele raman.
Sunt inspaimantata. Suntem un nimic.
A murit..a murit un om ce-si purta zambetul pe buze in fiecare moment. Nu e drept sa ai atatea visuri si sperante si sa dispara intr-o clipa. Nu e corect sa te stingi la 17 ani.
Dar, o vom lua ca pe o lectie, el ne-a invatat sa zambim, la bine, la rau, pentru ca nu ne costa nimic. El a avut grija sa nu lase goluri in inimile oamenilor, in orice moment ar fi fost pregatit. Si toti isi doresc sa fie un cosmar, dar nu este. Lucrurile astea chiar se intampla. Oamenii buni dispar, dar sentimentele raman.
Sunt inspaimantata. Suntem un nimic.
sâmbătă, 20 martie 2010
teorii la 01:12 AM
eu: luluu
Lulu: daa?
eu: ti se intampla vreodata sa-ti vina sa urli
eu: ?
eu: sa urli ceea ce simti cu adevarat
Lulu: extrem de des
eu: sa vrei sa poti sa spui tare si raspicat ca simti anumite chestii si totusi nu o faci
Lulu: nu o fac niciodata
Lulu: plang , dau cum pumnii in chestii
Lulu: sar , fac ordine
Lulu: orice care ma face sa cad lata de oboseala
Lulu: dar nu zic
eu: iti dai seama cat de neputinciosi suntem in fata propriilor noastre sentimente?
Lulu: chiar daca probabil ar fi mai bine
Lulu: da , si e trist
Lulu: chiar daca nu as vrea sa nu le am
eu: e al dracului de trist.
Lulu: n-as vrea sa fiu goala , sa nu simt nimic si sa merg prin viata pur si simplu
eu: ar fi greu sa faci si asta.
eu: mult prea greu.
eu: sa-mi bag picioarele:))
Lulu: daa?
eu: ti se intampla vreodata sa-ti vina sa urli
eu: ?
eu: sa urli ceea ce simti cu adevarat
Lulu: extrem de des
eu: sa vrei sa poti sa spui tare si raspicat ca simti anumite chestii si totusi nu o faci
Lulu: nu o fac niciodata
Lulu: plang , dau cum pumnii in chestii
Lulu: sar , fac ordine
Lulu: orice care ma face sa cad lata de oboseala
Lulu: dar nu zic
eu: iti dai seama cat de neputinciosi suntem in fata propriilor noastre sentimente?
Lulu: chiar daca probabil ar fi mai bine
Lulu: da , si e trist
Lulu: chiar daca nu as vrea sa nu le am
eu: e al dracului de trist.
Lulu: n-as vrea sa fiu goala , sa nu simt nimic si sa merg prin viata pur si simplu
eu: ar fi greu sa faci si asta.
eu: mult prea greu.
eu: sa-mi bag picioarele:))
esti o dubioasa, mah.
Ai zambetul asta malefic pe buze, esti cam mandra, iti ridica moralul, iti creste orgoliul, iti inspira personalitatea, e un fel de adrenalina. Ridici o spranceana si reflectezi un moment. Stai adancita intr-un fotoliu moale, e ca blatul unei tarte, sau nuuu...poti jura ca e facut din pufuleti. Oricum, te gandesti cat de mult schimbi oamenii din jurul tau, cum ii indrepti spre sinele ala bun, ala sincer, cum ii faci sa se autodescopere. Nu-ti dai seama daca e un dar, ceva ce numai tu poti face. N-ai observat asta pana acum, cand ai inceput sa analizezi cu atentie. Persoana cu persoana, fiecare iti trece prin cap, e ca o scanare, atunci cand cauti vinovatul...E un test, Before&After, parca toti pleaca la final cu o parte din tine. Parca toti pleaca mai buni. Toti iti iau putin din calitati si uita ca n-au fost ale lor de la inceput..esti geloasa?! "NU!" iti spui, dar recunoaste, te cam oftici. Nu fii proasta! "De ce le faci un bine altora?", urla partea rea din tine in timp cealalta iti reaminteste ca iti face placere sa-i ajuti. Fii sincera, stii bine ca si tu furi din alti oameni. Esti o hoata la randul tau..
Ai vrea sa fi unica, ai vrea sa nu mai influenteti pe nimeni intr-un mod pozitiv, ai vrea ca lumea sa nu mai plece cu parti din tine. De ce te retragi dupa ce ti-ai terminat treaba cu fiecare om? Nu vrei rolul asta, sau da. Sau de fapt, iti place la nebunie, iti place sa te simti eroina, superioara, hai recunoaste, recunoaste...iti cam place da. Tocmai de asta, ai ajuns sa o faci fara sa-ti dai seama. Regreti? Nu stii...Te intrebi: "Asta e bunatate?", eviti raspunsul, daca nu e?! N-ai vrea sa fie asa. O prietena te tot uimeste spunandu-ti ca atunci cand iese cu tine simte ca face ceva productiv, care ii face placere, care o scoate din banal. Simte ca tu esti "o portita spre o alta lume" si ca a observat ca tu schimbi lumea din jurul tau.
Esti confuza. E bine asa? Esti lasata pe pamant sa faci oamenii sa-si evidentieze calitatiile si eventual sa plece cu unele dintre ale tale? Ce naiba e asta? Cati dintre ei apreciaza? Cati dintre ei isi amintesc de tine?
Iti rasuna in minte "Fii schimbarea pe care ai vrea sa o vezi in lume". Nu o modifica, nu o lasa sa devina "Schimba-i pe toti in functie de cum e lumea ta"
Te-a cam obosit rolul asta. Vrei sa iei o pauza si sa te ocupi de tine. Esti un dracusor in majoritatea timpului, esti oarecum malefica, intr-un mod pozitiv pentru alti. Dar, te cam nenorocesti pe tine.
Ai vrea sa fi unica, ai vrea sa nu mai influenteti pe nimeni intr-un mod pozitiv, ai vrea ca lumea sa nu mai plece cu parti din tine. De ce te retragi dupa ce ti-ai terminat treaba cu fiecare om? Nu vrei rolul asta, sau da. Sau de fapt, iti place la nebunie, iti place sa te simti eroina, superioara, hai recunoaste, recunoaste...iti cam place da. Tocmai de asta, ai ajuns sa o faci fara sa-ti dai seama. Regreti? Nu stii...Te intrebi: "Asta e bunatate?", eviti raspunsul, daca nu e?! N-ai vrea sa fie asa. O prietena te tot uimeste spunandu-ti ca atunci cand iese cu tine simte ca face ceva productiv, care ii face placere, care o scoate din banal. Simte ca tu esti "o portita spre o alta lume" si ca a observat ca tu schimbi lumea din jurul tau.
Esti confuza. E bine asa? Esti lasata pe pamant sa faci oamenii sa-si evidentieze calitatiile si eventual sa plece cu unele dintre ale tale? Ce naiba e asta? Cati dintre ei apreciaza? Cati dintre ei isi amintesc de tine?
Iti rasuna in minte "Fii schimbarea pe care ai vrea sa o vezi in lume". Nu o modifica, nu o lasa sa devina "Schimba-i pe toti in functie de cum e lumea ta"
Te-a cam obosit rolul asta. Vrei sa iei o pauza si sa te ocupi de tine. Esti un dracusor in majoritatea timpului, esti oarecum malefica, intr-un mod pozitiv pentru alti. Dar, te cam nenorocesti pe tine.
tanti, ne apucam de negocieri?!
Imi place sa cred ca viitorul imi rezerva ceva bun. Poate ceva mai bun decat merit, dar nu stiu de ce, imi place sa cred asta. Soarta exista, toate lucrurile se intampla pentru ca asa trebuie, nu pentru ca exista "coincidente", n-am dovezi, dar uita-te in jurul tau, o vei observa.
Noi influentam soarta, mult, extrem de mult. Asa ca ma aliez cu doamna Soarta pentru a-mi croi viitorul. Incep de maine, muhaha.
vineri, 19 martie 2010
nu mai pot sa repet.
Nu, nu am uitat de unde am plecat, nu-mi reneg trecutul chiar daca tu crezi asta. Cand spun ca nu am regrete, vorbesc serios. Asa sunt eu. Nu regret ca am pus capat prieteniei noastre. Unele lucruri trebuie sa se sfarseasca. E un moment potrivit, poate cel ales de mine sau poate nu. Nu spun ca sunt mandra de tot ce am facut sau fac, dar Dumnezeule, m-am saturat sa tot explic asta. Oare de ce e asa greu sa intelegi? E posibil sa am un orgoliu tampit, cum spune tata sau sa cred ca numai eu am dreptate- cum spune mama, cred ca varianta in care eu imi recunosc vina, e preferata ta.
Ar mai fi ceva...inca n-am ajuns nicaieri, n-am atins apogeul vietii mele, trecutul, nu e un trecut chiar asa vechi. Poate tu-l numesti asa, pentru ca iti pare ca distanta dintre noi este prea mare, pentru ca da, eu am format granite, granite pe care tu nu le mai treci, pentru ca tu nu mai esti ca in "trecut". Daca tu iti doresti sa faci parte din prezent, imi pare rau, imi e bine asa.
* pentru ca stiu ca nu ar intelege daca i-as spune asta, e doar o mini scrisoare pentru o persoana care a insemnat mult pentru mine, dar a decazut din cauza ipocriziei, a dorintei de a se regasi in alte persoane.
Ar mai fi ceva...inca n-am ajuns nicaieri, n-am atins apogeul vietii mele, trecutul, nu e un trecut chiar asa vechi. Poate tu-l numesti asa, pentru ca iti pare ca distanta dintre noi este prea mare, pentru ca da, eu am format granite, granite pe care tu nu le mai treci, pentru ca tu nu mai esti ca in "trecut". Daca tu iti doresti sa faci parte din prezent, imi pare rau, imi e bine asa.
* pentru ca stiu ca nu ar intelege daca i-as spune asta, e doar o mini scrisoare pentru o persoana care a insemnat mult pentru mine, dar a decazut din cauza ipocriziei, a dorintei de a se regasi in alte persoane.
joi, 18 martie 2010
it could end tomorrow.
O avalansa de ganduri a navalit peste mine dupa ce am vazut filmul asta, "Remember me". Te socheaza din primele 2 minute. Te face sa-ti dai seama, frate, maine chiar as putea muri.Hai sa traim dracu' viata asta mai misto.
Whatever you do in life will be insignificant but it is very important that you do it because...
You can't know...
You can't ever really know the meaning of your life...
And you don't need to...
Just know that your life has a meaning...
Every life has a meaning... whether it lasts one hundred years or one hundred seconds...
Every life...
And every death... changes the world in its own way...
Gandhi knew this.
He knew his life would mean something to someone, somewhere, somehow.
And he knew with as much certainty that he could never know that meaning...
He understood that enjoying life should be of much greater concern then understanding it.
And so do I.
You can't know...
So don't take it for granted...
But don't take it too seriously...
Don't postpone what you want...
Don't leave anything misunderstood...
Make sure the people you care about know...
Make sure they know how you really feel...
Because just like that...
It could end.
Whatever you do in life will be insignificant but it is very important that you do it because...
You can't know...
You can't ever really know the meaning of your life...
And you don't need to...
Just know that your life has a meaning...
Every life has a meaning... whether it lasts one hundred years or one hundred seconds...
Every life...
And every death... changes the world in its own way...
Gandhi knew this.
He knew his life would mean something to someone, somewhere, somehow.
And he knew with as much certainty that he could never know that meaning...
He understood that enjoying life should be of much greater concern then understanding it.
And so do I.
You can't know...
So don't take it for granted...
But don't take it too seriously...
Don't postpone what you want...
Don't leave anything misunderstood...
Make sure the people you care about know...
Make sure they know how you really feel...
Because just like that...
It could end.
vineri, 12 martie 2010
dezordine in/prin/la mine.
Chiar a fost o zi draguta.
M-am trezit cu chef de biblioteca, am intrat in dus, am inspirat gelul cu avocado si cocos, imi vine sa-l mananc=))...apoi m-am simtit usoara...Am deschis usa frigiderului si necaracteristic mie, dar nu m-a atras nimic. Am mancat un mar verde, primul...stii se zice ca un mar de dimineata, e mai mult decat o cafea, te trezeste mai repede, eu le-as alege pe amandoua:)).
Mi-am prins parul in coc, mi-am luat o bluza cu floricele, blugi(doar pt ca sunt nevoita pe vremea asta) si bocanci-muhaha,ii iubesc).Mi-am indesat toate lucrurile in geanta, tipic mie, abia se mai inchidea...cred ca are o tona, nu-i de mirare ca am un umar mai sus si unul mai jos. Mi-am luat animalul(o geaca verde pufoasa), fularul turcoaz si umbrela cu tweety:X. A fost prima data cand mi s-a parut dragut sa ma plimb prin ploaie. Cand eram mica, ne imbracam in cele mai proaste haine si toata gasca de la bloc iesea sa ne balacim in balti. Eram precum ratele.:))
Am luat metroul, ca deobicei, am analizat toti oamenii, ascultand Feist in casti, si bucurandu-ma ca nimeni nu-mii poate citi gandurile. Dumnezeule, cat pot fi de rea uneori.
Am ajuns la biblioteca, unde am stat o ora...si mi-a facut mare placere. Iubesc atmosfera aia, e asa greu sa ma decid ce carti sa iau de fiecare data, le vreau pe toate, dar o iau usor. Ma simt fraiera uneori, mi se pare ca citesc prea putin, mi se pare ca nu reusesc sa acumulez toate informatiile din jurul meu si ma cam oftic. As vrea sa pot, dar memoria mea este precum viata unei libelule, ba nu..mai scurta:)).
Si apoi la liceu, a fost chiar ok, ne-au binecuvantat doar cu 4 ore azi, profu de tic si-a schimbat camasa, finally dupa aproape 2 ani, acum a trecut la una alba. I-as fi dat un premiu, deja vedeam scena...eu pe o scena, toata clasa in public, ba nuuu mai bine tot liceul, profu' iese de dupa o cortinaaa..si primeste premiul bucuros. Ma intreb ce forma ar avea premiul, inca n-am gasit nimic indeajuns de sugestiv:)). Continui, profu' ar spune cateva cuvinte de multumire si la sfarsit ne-ar intreba ce va de genul "stiti la ce ma refer?", noi am raspunde "nu", el "va las sa va ganditi, daca nu va voi spune eu". the end.
Apoi, la ultima ora, am aflat ca am luat 7.50 la test la istorie, este ceva fantastic, ultimele note au fost 5.28 si 6.45...stiu ca e foarte rau sa urasc istoria, dar nu sunt genul de persoana care sa poata invata mecanic si apoi sa toarne tot in scris. Eu trebuie sa-mi implic oarecum creativitatea. Intr-un timp, incepusem sa desenez la fiecare lectie, sa o fac sa devina memorabila, dar imi aduceam aminte, scrisul, desenele, floricele, fluturasi, dar dincolo de asta era o mare lacuna.
Plec de la liceu in graba, ma intalnesc cu o prietena pe care nu o mai vazusem de luni de zile. Mergem la cafeneaua mea preferata, beau o ciocolata calda alba cu scortisoara (yum yum) si stam la taclale...mult timp.:))
Ajung acasa, luam masa eu, tata, matusa...mama e in Barcelona, o invidiem putin, dar stim ca merita excursia asta. Fierbem vin rosu, beau o cana, ma cuprinde o moleseala placuta, iar picioarele imi devin lenese.
E bine, scuze, aveam chef sa scriu...Acum, ma uit in jurul meu, trebuie sa fac putina ordine, desi iubesc dezastrul asta, ma reprezinta, imi reprezinta viata.
M-am trezit cu chef de biblioteca, am intrat in dus, am inspirat gelul cu avocado si cocos, imi vine sa-l mananc=))...apoi m-am simtit usoara...Am deschis usa frigiderului si necaracteristic mie, dar nu m-a atras nimic. Am mancat un mar verde, primul...stii se zice ca un mar de dimineata, e mai mult decat o cafea, te trezeste mai repede, eu le-as alege pe amandoua:)).
Mi-am prins parul in coc, mi-am luat o bluza cu floricele, blugi(doar pt ca sunt nevoita pe vremea asta) si bocanci-muhaha,ii iubesc).Mi-am indesat toate lucrurile in geanta, tipic mie, abia se mai inchidea...cred ca are o tona, nu-i de mirare ca am un umar mai sus si unul mai jos. Mi-am luat animalul(o geaca verde pufoasa), fularul turcoaz si umbrela cu tweety:X. A fost prima data cand mi s-a parut dragut sa ma plimb prin ploaie. Cand eram mica, ne imbracam in cele mai proaste haine si toata gasca de la bloc iesea sa ne balacim in balti. Eram precum ratele.:))
Am luat metroul, ca deobicei, am analizat toti oamenii, ascultand Feist in casti, si bucurandu-ma ca nimeni nu-mii poate citi gandurile. Dumnezeule, cat pot fi de rea uneori.
Am ajuns la biblioteca, unde am stat o ora...si mi-a facut mare placere. Iubesc atmosfera aia, e asa greu sa ma decid ce carti sa iau de fiecare data, le vreau pe toate, dar o iau usor. Ma simt fraiera uneori, mi se pare ca citesc prea putin, mi se pare ca nu reusesc sa acumulez toate informatiile din jurul meu si ma cam oftic. As vrea sa pot, dar memoria mea este precum viata unei libelule, ba nu..mai scurta:)).
Si apoi la liceu, a fost chiar ok, ne-au binecuvantat doar cu 4 ore azi, profu de tic si-a schimbat camasa, finally dupa aproape 2 ani, acum a trecut la una alba. I-as fi dat un premiu, deja vedeam scena...eu pe o scena, toata clasa in public, ba nuuu mai bine tot liceul, profu' iese de dupa o cortinaaa..si primeste premiul bucuros. Ma intreb ce forma ar avea premiul, inca n-am gasit nimic indeajuns de sugestiv:)). Continui, profu' ar spune cateva cuvinte de multumire si la sfarsit ne-ar intreba ce va de genul "stiti la ce ma refer?", noi am raspunde "nu", el "va las sa va ganditi, daca nu va voi spune eu". the end.
Apoi, la ultima ora, am aflat ca am luat 7.50 la test la istorie, este ceva fantastic, ultimele note au fost 5.28 si 6.45...stiu ca e foarte rau sa urasc istoria, dar nu sunt genul de persoana care sa poata invata mecanic si apoi sa toarne tot in scris. Eu trebuie sa-mi implic oarecum creativitatea. Intr-un timp, incepusem sa desenez la fiecare lectie, sa o fac sa devina memorabila, dar imi aduceam aminte, scrisul, desenele, floricele, fluturasi, dar dincolo de asta era o mare lacuna.
Plec de la liceu in graba, ma intalnesc cu o prietena pe care nu o mai vazusem de luni de zile. Mergem la cafeneaua mea preferata, beau o ciocolata calda alba cu scortisoara (yum yum) si stam la taclale...mult timp.:))
Ajung acasa, luam masa eu, tata, matusa...mama e in Barcelona, o invidiem putin, dar stim ca merita excursia asta. Fierbem vin rosu, beau o cana, ma cuprinde o moleseala placuta, iar picioarele imi devin lenese.
E bine, scuze, aveam chef sa scriu...Acum, ma uit in jurul meu, trebuie sa fac putina ordine, desi iubesc dezastrul asta, ma reprezinta, imi reprezinta viata.
joi, 11 martie 2010
suplimente de placere stupida.
Sunt un om!
Fir-ar asta era, da, da, sunt un om.
Acum incep sa inteleg, sa conturez situatiile, sa asez cu atentie detaliile si sa formez cadrul. Am citit eu ca detaliile fac totul si ca sa vezi cam asa e. Ce proasta sunt, mi se ofera totul pe tava, dar eu nu stiu sa ma folosesc de el, eu iau o particica din tot dar nu e de ajuns si o dau in bara. In seara asta am reusit sa privesc dincolo de superficialitatea cadrului, i-am vazut continutul si m-am vazut pe mine. Da, apar eu, sunt acolo, chiar daca uneori imi place, iar alteori nu...si stii uneori par chiar fericita si ghici de ce?! Pentru ca sunt....pentru ca sunt un om, nu un robot, pentru ca cadrul asta nu e perfect nici el, dar e real, la fel ca si mine, ca si tine. Suntem oameni, nu ne putem modifica sentimentele, gandurile, gusturile, pasiunile apasand pe un buton, sau alegand combinatia de taste potrivita.
Deobicei, faca lucrurile asa incat sa ies din banal, dar nu am tupeu, sunt lasa si ma cam oftic...Mi-as dori ca oamenii sa nu-si mai piarda timpul cu jena. Mi-as dori ca eu sa nu mai fac asta. Mi-as dori sa gasesc niste cursuri de nesimtire. Pun pariu ca ar fi interesante.
Daca am putea sa traim in decadenta, dezmat, delir, deliciu...ce are fi atat de gresit?
Fericirea e iluzorie si asa va fi intotdeauna.Dar....nici noi, oamenii, nu vom inceta sa gasim mici suplimente de placere stupida. Eu vorbesc metaforic, tu vorbeste cum vrei.:))
Fir-ar asta era, da, da, sunt un om.
Acum incep sa inteleg, sa conturez situatiile, sa asez cu atentie detaliile si sa formez cadrul. Am citit eu ca detaliile fac totul si ca sa vezi cam asa e. Ce proasta sunt, mi se ofera totul pe tava, dar eu nu stiu sa ma folosesc de el, eu iau o particica din tot dar nu e de ajuns si o dau in bara. In seara asta am reusit sa privesc dincolo de superficialitatea cadrului, i-am vazut continutul si m-am vazut pe mine. Da, apar eu, sunt acolo, chiar daca uneori imi place, iar alteori nu...si stii uneori par chiar fericita si ghici de ce?! Pentru ca sunt....pentru ca sunt un om, nu un robot, pentru ca cadrul asta nu e perfect nici el, dar e real, la fel ca si mine, ca si tine. Suntem oameni, nu ne putem modifica sentimentele, gandurile, gusturile, pasiunile apasand pe un buton, sau alegand combinatia de taste potrivita.
Deobicei, faca lucrurile asa incat sa ies din banal, dar nu am tupeu, sunt lasa si ma cam oftic...Mi-as dori ca oamenii sa nu-si mai piarda timpul cu jena. Mi-as dori ca eu sa nu mai fac asta. Mi-as dori sa gasesc niste cursuri de nesimtire. Pun pariu ca ar fi interesante.
Daca am putea sa traim in decadenta, dezmat, delir, deliciu...ce are fi atat de gresit?
Fericirea e iluzorie si asa va fi intotdeauna.Dar....nici noi, oamenii, nu vom inceta sa gasim mici suplimente de placere stupida. Eu vorbesc metaforic, tu vorbeste cum vrei.:))
sâmbătă, 6 martie 2010
adevar sau..provocare.
La naiba, dupa ce scapam de vremea asta, o sa-mi fac un plan de atac!
Pana atunci, ma voi resemna sa fiu prizoniera depresiei... si desi, deocamdata, admit adevarul, voi fi pregatita pentru provocari.
joi, 4 martie 2010
super grozav, aha.
Sunt superficiala.Stiu.
Si m-am plictisit, ma plictisesc usor si oamenii nu inteleg asta.
Eu nu vreau sa-i ranesc cu superficialitatea mea, dar de cele mai multe ori o fac fara sa-mi doresc asta.
M-am deconectat pana si de la toata treaba asta cu blogul, pentru ca nu mai aveam chef sa scriu, sau sa citesc, oricum nu prea mai am chef de nimic. Dar, in seara asta mi s-a facut dor...ar trebui sa va povestesc ce am facut in ultima vreme, dar sunt o gramada de lucruri, micute, dar care totusi unele au reusit sa ma faca sa zambesc.
Ieri, ma simteam bine, chiar misto...si o aud pe mama:
"De ce mama naibii ti-ai luat rochia aia peste blugi?"
eu: "Poate pentru ca e prea scurta sa o port cu dres?"
mama:" De ce nu poti sa te imbraci ca un om normal?"
eu: "Pentru ca nu sunt un om normal!"
ma intorc si plec.logic ca mama s-a suparat pe mine.
frate, care e toata treaba asta cu "omul normal"?
ce e asa interesant sa fi un umanoid banal?
care dracu' mai e distractia cand toti gandim la fel de plictisitor si prost?
de ce libelula mea oamenii astia nu accepta ca suntem diferiti si asta e un lucru bun?!
deci da, am o criza nervoasa, dar am dreptu' la asta!
eu sunt eu. mie imi place de mine, sa accepte asta, sau sa ma lase in pace.
Zilele astea am citit Anomalii de Joey Goebel si mi-a placut extrem de mult, pentru ca e atipica, e ca mine.:)) Ideea e ca iti prezinta cum niste oameni total diferiti, niste ciudati, se pot intelege si pot fi fericiti in ciuda prejudecatile celor din jur. Personalul meu preferat e Luster, poate pentru ca mi se pare cel mai tampit, are o minte psihedelica, dar sclipitoare, partile "scrise" de el sunt cele in care m-am regasit cel mai mult. Uite:
"Trezeste-te. E timpul sa te dai in stamba ca delicioasele fete din parcare. E timpul sa infrunti o noua zi de cosmar. O multime de dobitoci depind de tine" - exact asta simt in ultima vreme..:))
"Unii spun ca ce fac eu acum se cheama ca "platesc angaralele".Altii spun ca imi "calesc personalitatea". Eu zic ca se cheama "suferinta". - mi-ar placea sa privesc lucrurile cu atat umor.
"Vreau ori lumea intreaga, ori nimic. Pana mi se arata viitorul, trebuie sa ma multumesc cu nimicul."
"Sunt fizic incapabil sa rosesc.Nu sunt supus gandirii liniare.Gandesc poetic."
"Cealalta jumatate cade prada dorintelor, sperantelor, visurilor tipice umanoizilor. Vreau sa fiu bogat. Vreau sa fiu mare si celebru. Si, mai presus de toate, vreau sa iubesc si sa fiu iubit. In aveste privinte, sunt un sclav ca toti ceilalti."
Si daca inca nu ti-ai dat seama...
Da, sunt trista.
Si m-am plictisit, ma plictisesc usor si oamenii nu inteleg asta.
Eu nu vreau sa-i ranesc cu superficialitatea mea, dar de cele mai multe ori o fac fara sa-mi doresc asta.
M-am deconectat pana si de la toata treaba asta cu blogul, pentru ca nu mai aveam chef sa scriu, sau sa citesc, oricum nu prea mai am chef de nimic. Dar, in seara asta mi s-a facut dor...ar trebui sa va povestesc ce am facut in ultima vreme, dar sunt o gramada de lucruri, micute, dar care totusi unele au reusit sa ma faca sa zambesc.
Ieri, ma simteam bine, chiar misto...si o aud pe mama:
"De ce mama naibii ti-ai luat rochia aia peste blugi?"
eu: "Poate pentru ca e prea scurta sa o port cu dres?"
mama:" De ce nu poti sa te imbraci ca un om normal?"
eu: "Pentru ca nu sunt un om normal!"
ma intorc si plec.logic ca mama s-a suparat pe mine.
frate, care e toata treaba asta cu "omul normal"?
ce e asa interesant sa fi un umanoid banal?
care dracu' mai e distractia cand toti gandim la fel de plictisitor si prost?
de ce libelula mea oamenii astia nu accepta ca suntem diferiti si asta e un lucru bun?!
deci da, am o criza nervoasa, dar am dreptu' la asta!
eu sunt eu. mie imi place de mine, sa accepte asta, sau sa ma lase in pace.
Zilele astea am citit Anomalii de Joey Goebel si mi-a placut extrem de mult, pentru ca e atipica, e ca mine.:)) Ideea e ca iti prezinta cum niste oameni total diferiti, niste ciudati, se pot intelege si pot fi fericiti in ciuda prejudecatile celor din jur. Personalul meu preferat e Luster, poate pentru ca mi se pare cel mai tampit, are o minte psihedelica, dar sclipitoare, partile "scrise" de el sunt cele in care m-am regasit cel mai mult. Uite:
"Trezeste-te. E timpul sa te dai in stamba ca delicioasele fete din parcare. E timpul sa infrunti o noua zi de cosmar. O multime de dobitoci depind de tine" - exact asta simt in ultima vreme..:))
"Unii spun ca ce fac eu acum se cheama ca "platesc angaralele".Altii spun ca imi "calesc personalitatea". Eu zic ca se cheama "suferinta". - mi-ar placea sa privesc lucrurile cu atat umor.
"Vreau ori lumea intreaga, ori nimic. Pana mi se arata viitorul, trebuie sa ma multumesc cu nimicul."
"Sunt fizic incapabil sa rosesc.Nu sunt supus gandirii liniare.Gandesc poetic."
"Cealalta jumatate cade prada dorintelor, sperantelor, visurilor tipice umanoizilor. Vreau sa fiu bogat. Vreau sa fiu mare si celebru. Si, mai presus de toate, vreau sa iubesc si sa fiu iubit. In aveste privinte, sunt un sclav ca toti ceilalti."
Si daca inca nu ti-ai dat seama...
Da, sunt trista.
luni, 22 februarie 2010
cum spuneti voi. eu nu mai zic nimic.
Simt ca ma afund intr-o stare din care imi doresc cu disperare sa ies. E o moleseala cumplita. Si ii vad pe toti stresati si terminati si cum se chinuie sa se faca placuti, sa fie acceptati, sa para mai buni sau mai destepti decat sunt. Si ii vad cum fac tampenii si nu recunosc...si ii vad si ma scarbesc. Am nevoie de o pauza. 2 zile, atat. Intr-una as dormi si nu m-as ridica din pat, iar in cealalta as coase, mi-as pune masinuta draga de cusut in actiune si creierul la munca. Nu, nu mai pot. E trist ca oamenii au ajuns sa ma oboseasca, cand eram mica eram asa curioasa in privinta lor, acum...de cate ori vreo persoana imi mai trezeste interesul sunt socata. Am cunoscut in weekend-ul asta o frantuzoaica care s-a mutat in Romania, ca sa se apuce de teatru si aici, desi a terminat in Franta, ca sa scrie pentru noi.Am intrebat-o de ce a facut asta si mi-a zis ca "Stiu, e ciudat, dar imi place limba". Nu e uluitor?!
Ma rog, ideea e ca ma apasa ceva, pe langa durerea de spate ingrozitoare pe care o am de cateva zile. E dezgust, plictiseala...nu stiu, pur si simplu nu am mai avut chef de nimic, nici sa mai scriu pe blog. Nu ma mai intereseaza cu adevarat decat prea putine lucruri si nu sunt deloc mandra de asta. Yuck!
Ma rog, ideea e ca ma apasa ceva, pe langa durerea de spate ingrozitoare pe care o am de cateva zile. E dezgust, plictiseala...nu stiu, pur si simplu nu am mai avut chef de nimic, nici sa mai scriu pe blog. Nu ma mai intereseaza cu adevarat decat prea putine lucruri si nu sunt deloc mandra de asta. Yuck!
joi, 18 februarie 2010
treptat, ca intr-un vis, ma pierd.
"-Asadar, ce anume trebuie sa fac?
- Sa dansezi.Tu trebuie sa dansezi cat tine muzica. Pricepi ce-ti spun? Danseaza mai departe, fara sa te opresti. Nu intreba de ce, nu te gandi ce sens are. Daca incepi sa te gandesti la lucrurile astea, ti se opresc picioarele. O data oprite, eu nu mai pot face nimic pentru tine. Legaturile tale se vor destrama complet. Se vor opri pentru totdeauna. Nu vei mai putea trai decat in aceasta lume. Treptat, vei fi absorbit inauntru. Asa ca sa nu-ti stea picioarele. Sa nu-ti pese o secunda, oricat de de prostesc ti s-ar parea. Tu continua sa dansezi, pas dupa pas. Ai sa vezi, putin cate putin, partile intepenite se vor mai destinde. Pentru unele lucruri nu e prea tarziu. Foloseste tot ce poti folosi. Da tot din tine. N-ai de ce sa te temi. Acum esti obosit, inspaimantat. Se intampla oricui. Ai senzatia ca totul e gresit. De aceea ti se opresc picioarele.
..........................
Trebuie sa dansezi bine, sa te admire toata lumea."
Dans dans dans- Haruki Murakami
ma simt pierduta, pierduta in pasi de dans.
- Sa dansezi.Tu trebuie sa dansezi cat tine muzica. Pricepi ce-ti spun? Danseaza mai departe, fara sa te opresti. Nu intreba de ce, nu te gandi ce sens are. Daca incepi sa te gandesti la lucrurile astea, ti se opresc picioarele. O data oprite, eu nu mai pot face nimic pentru tine. Legaturile tale se vor destrama complet. Se vor opri pentru totdeauna. Nu vei mai putea trai decat in aceasta lume. Treptat, vei fi absorbit inauntru. Asa ca sa nu-ti stea picioarele. Sa nu-ti pese o secunda, oricat de de prostesc ti s-ar parea. Tu continua sa dansezi, pas dupa pas. Ai sa vezi, putin cate putin, partile intepenite se vor mai destinde. Pentru unele lucruri nu e prea tarziu. Foloseste tot ce poti folosi. Da tot din tine. N-ai de ce sa te temi. Acum esti obosit, inspaimantat. Se intampla oricui. Ai senzatia ca totul e gresit. De aceea ti se opresc picioarele.
..........................
Trebuie sa dansezi bine, sa te admire toata lumea."
Dans dans dans- Haruki Murakami
ma simt pierduta, pierduta in pasi de dans.
marți, 9 februarie 2010
plan de atac.
"Bata ta nu viata filmu."
Asta a zis o colega azi, de 2 ori si ne-am prapadit de ras...totusi s-ar putea ca viata unora sa bata filmu'.
Sa incep...va voi prezenta planul meu de atac.Credeti-ma nu glumesc deloc.
Eu sunt intr-o lume a mea.
In lumea asta, imi place sa cred ca e cald, ca e soare, ca rasetele noastre, ale mele si celor din jurul meu...prevestesc primavara, vara, caldura..nu stiu, orice in afara de vremea din acest moment.
Profa de engleza zice ca totul se intampla in capul nostru, ca pana si atunci cand iubim, nu o facem cu inima, nu avem fluturasi in stomac, totul porneste din cap si oricat de romantica as fi, stiu ca in mare parte are dreptate. Chestia asta ma descurajeaza dintr-un anumit punct de vedere, pentru ca nu-mi place partea rationala a vietii, cand situatiile ajung prea dificile, cand incep sa-mi bat capul cu un milion de probleme, tot ce-mi vine sa fac e sa-mi bag picioarele:)) sau libelula cum zic eu. Ador libelulele. Am o brosa cu o libelula, toata lumea zice ca e oribila si ca n-ar purta asa ceva, dar pentru mine are o semnificatiei, iar eu ii iubesc semnificatia. Te-ai gandit vreodata ce ai face daca ai trait o singura zi, precum o libelula? Ar fi greu...sa te hotarasti. Eu cred ca as iubi. Nu neaparat o persoana, dar mi-as folosi cele 24 de ore de viata, iubind fiecare lucru care ma inconjoara. Oops si totusi, am pornit acest post cu gandul la altceva...revenind la lumea mea.
Asa, partea incurajatoare este ca daca toate lucrurile se formeaza in cap, atunci ce-ar fi eu sa-mi formez acolo, o lume plina de calduraaaa, de floricele, de primavara, de vara? Ce ar fi sa ma conving ca lumea asta exista cu adevarat?
Cu siguranta, lumea asta m-ar mentine vesela pentru un timp...pana cand fantasticul s-ar imbina cu realul.
Asta a zis o colega azi, de 2 ori si ne-am prapadit de ras...totusi s-ar putea ca viata unora sa bata filmu'.
Sa incep...va voi prezenta planul meu de atac.Credeti-ma nu glumesc deloc.
Eu sunt intr-o lume a mea.
In lumea asta, imi place sa cred ca e cald, ca e soare, ca rasetele noastre, ale mele si celor din jurul meu...prevestesc primavara, vara, caldura..nu stiu, orice in afara de vremea din acest moment.
Profa de engleza zice ca totul se intampla in capul nostru, ca pana si atunci cand iubim, nu o facem cu inima, nu avem fluturasi in stomac, totul porneste din cap si oricat de romantica as fi, stiu ca in mare parte are dreptate. Chestia asta ma descurajeaza dintr-un anumit punct de vedere, pentru ca nu-mi place partea rationala a vietii, cand situatiile ajung prea dificile, cand incep sa-mi bat capul cu un milion de probleme, tot ce-mi vine sa fac e sa-mi bag picioarele:)) sau libelula cum zic eu. Ador libelulele. Am o brosa cu o libelula, toata lumea zice ca e oribila si ca n-ar purta asa ceva, dar pentru mine are o semnificatiei, iar eu ii iubesc semnificatia. Te-ai gandit vreodata ce ai face daca ai trait o singura zi, precum o libelula? Ar fi greu...sa te hotarasti. Eu cred ca as iubi. Nu neaparat o persoana, dar mi-as folosi cele 24 de ore de viata, iubind fiecare lucru care ma inconjoara. Oops si totusi, am pornit acest post cu gandul la altceva...revenind la lumea mea.
Asa, partea incurajatoare este ca daca toate lucrurile se formeaza in cap, atunci ce-ar fi eu sa-mi formez acolo, o lume plina de calduraaaa, de floricele, de primavara, de vara? Ce ar fi sa ma conving ca lumea asta exista cu adevarat?
Cu siguranta, lumea asta m-ar mentine vesela pentru un timp...pana cand fantasticul s-ar imbina cu realul.
sâmbătă, 6 februarie 2010
escapada.
Poti sa ai curajul de a fi independent sau poti sa te bazezi pe o multime de oameni care pana la urma se vor satura sa-ti care grijile in spinare. Ma bazez pe putine persoane, dar nu-mi las grijile in seama lor...e un contract de viata, atat timp cat eu le fac viata mai frumoasa acestor oameni si ei mi-o fac mie, relatia merge. Totul se termina atunci cand trebuie, cred cu tarie ca totul are un rost, chiar nu exista intamplari sau coincidente.
Intr-un mod ciudat, analizand momentele, trecutul..gandindu-ma cate persoanele s-au evaporat din viata mea, mi-am dat seama ca totul este din cauza mea, opresc totul...inainte de a deveni urat. Sunt ca o oala plina cu apa, fierbe atunci cand ajunge la 100 de grade, insa daca opresti focul...se linisteste. E frumos asa...oamenii vin, oamenii pleaca, uneori nu le duci dorul, alteori da...si totusi atunci cand o faci, ai numai amintiri frumoase.
Nu stati in prietenii/relatii ce au devenit gri, taiati raul de la radacina, nu fiti critici, asa cum sunt eu, dar nu va fie teama sa faceti alegeri care va pot schimba viata radical. Nu voi intelege niciodata de ce oamenilor le e frica de neprevazut...eu il iubesc.
trezirea in zori, tren zgomot, rasete, Brasov, aer curat, plimbare, librarie, miros de ceai, frig, ciocolata, "dans dans dans", jocuri tampite, asteptarea de pe peron, imbratisari, pandirea tipului cu cravata din compartimentul alaturat,intarziere, oboseala de dupa.
Intr-un mod ciudat, analizand momentele, trecutul..gandindu-ma cate persoanele s-au evaporat din viata mea, mi-am dat seama ca totul este din cauza mea, opresc totul...inainte de a deveni urat. Sunt ca o oala plina cu apa, fierbe atunci cand ajunge la 100 de grade, insa daca opresti focul...se linisteste. E frumos asa...oamenii vin, oamenii pleaca, uneori nu le duci dorul, alteori da...si totusi atunci cand o faci, ai numai amintiri frumoase.
Nu stati in prietenii/relatii ce au devenit gri, taiati raul de la radacina, nu fiti critici, asa cum sunt eu, dar nu va fie teama sa faceti alegeri care va pot schimba viata radical. Nu voi intelege niciodata de ce oamenilor le e frica de neprevazut...eu il iubesc.
trezirea in zori, tren zgomot, rasete, Brasov, aer curat, plimbare, librarie, miros de ceai, frig, ciocolata, "dans dans dans", jocuri tampite, asteptarea de pe peron, imbratisari, pandirea tipului cu cravata din compartimentul alaturat,intarziere, oboseala de dupa.
marți, 2 februarie 2010
libertate.
Renunt la haine, de parca as fi un fluture care isi intinde aripile.Intr-o lumina timida, abstracta se zaresc aburii ce se ridica si se pierd usor. Tremur, in lumina lumanariilor. As vrea sa existe un pat, un pat numai pentru mine, un pat de apa, un pat de spuma alba si groasa, un pat de aburi.
Apa fierbinte ma frige, dar imi place, simt cum muschii mi se relaxeaza, cum frigul paraseste fiecare parte din mine in care a patruns.
Imi bag capul sub apa, si simt, sunt doar eu cu mine. In sfarsit, vocea din capul meu a tacut, vizitatorul asta idiot si-a parasit muzeul. A vizionat fiecare cameruta, pana la epuizare. Ticaitul inimii mele e puternic, ma concentrez asupra lui, devine ceasul secundelor, pentru ca de ceva vreme timpul meu se masoara in secunde, e mai lung asa. Secunde in care zambesc, secunde pline de suspine, secunde de regret, secunde cu imbratisari...secunde.
Of, dulce repaus.
Ma simteam obosita.
Dar, acum...m-am hotarat.
Inima mea e libera.Vreau ca ceasul asta, sa masoare secunde frumoase.
Imi scot capul usurata de sub apa, imi dau seama ca apa e rece..iar eu imi mananc compotul de ananas, tremurand din nou.
Vocea a revenit, imi spune "Ai luat decizia potrivita", apoi ma paraseste.
Apa fierbinte ma frige, dar imi place, simt cum muschii mi se relaxeaza, cum frigul paraseste fiecare parte din mine in care a patruns.
Imi bag capul sub apa, si simt, sunt doar eu cu mine. In sfarsit, vocea din capul meu a tacut, vizitatorul asta idiot si-a parasit muzeul. A vizionat fiecare cameruta, pana la epuizare. Ticaitul inimii mele e puternic, ma concentrez asupra lui, devine ceasul secundelor, pentru ca de ceva vreme timpul meu se masoara in secunde, e mai lung asa. Secunde in care zambesc, secunde pline de suspine, secunde de regret, secunde cu imbratisari...secunde.
Of, dulce repaus.
Ma simteam obosita.
Dar, acum...m-am hotarat.
Inima mea e libera.Vreau ca ceasul asta, sa masoare secunde frumoase.
Imi scot capul usurata de sub apa, imi dau seama ca apa e rece..iar eu imi mananc compotul de ananas, tremurand din nou.
Vocea a revenit, imi spune "Ai luat decizia potrivita", apoi ma paraseste.
sâmbătă, 30 ianuarie 2010
sa va vad.vreau sinceritate.
SAU
Azi, in timp ce mancam un mar, unul din multele pe care le mananc zilnic, mi-am adus aminte o particica dintr-o conversatie cu Clara si astfel mi-a venit ideea sa fac un sondaj.
Deci, intrebarea mea e urmatoarea: Daca ati avea in fata un mar extrem de apetisant si o ciocolata de cea mai buna calitate, ce ati alege?
joi, 28 ianuarie 2010
hei, priveste partea buna.
E dimineata, mergi spre supermarket, trebuie sa-i iei paine lui taicatu care se da jos din pat la ora 11 si incepe sa urle. Te-ai imbracat cu ce ai gasit mai repede, ti-ai prins parul intr-un coc lejer, ti-ai infasurat fularul turcoaz in jurul gatului si ai tras geaca multicolora pe tine. Cacat, cacat, cacat..urasti vremea asta. Picioarele tale se lupta cu zapada de pe trotuar, iti vine sa urli. Un bunic trece cu nepotul lui pe langa tine, il auzi pe micut intrebandu-l ce inseamna expresia "sub nicio forma", te amuza teribil pentru ca iti plac intrebarile stupide, apoi un nene de vreo 50 de ani, vorbeste si gesticuleaza mult. Dar ce dracu'? E singur. Te blochezi. In capul tau, formulezi asta: "Sper sa nu ajung la 50 de ani si sa fiu nevoita sa vorbesc cu un prieten imaginar."
Acum de gandesti la ultimul post, in care te plangeai ca toata lumea se foloseste de tine...punand in balanta frica de singuratate si ura pentru cei care te folosesc ce pare mai infricosator?!
Preferi sa fi inconjurata de niste ipocriti, care iti mai provoca rasul din cand in cand, decat sa devii victima propriei tale imaginatii.Nu ti-ar placea sa ajungi sa provoci mila.Nu ai suporta asa ceva.
Acum de gandesti la ultimul post, in care te plangeai ca toata lumea se foloseste de tine...punand in balanta frica de singuratate si ura pentru cei care te folosesc ce pare mai infricosator?!
Preferi sa fi inconjurata de niste ipocriti, care iti mai provoca rasul din cand in cand, decat sa devii victima propriei tale imaginatii.Nu ti-ar placea sa ajungi sa provoci mila.Nu ai suporta asa ceva.
marți, 26 ianuarie 2010
nu le pasa cu adevarat.
Parca s-au hotarat cu totii sa-mi faca nervi praf! Mai sunt 2-3 persoane care ma mentin vesela pe parcursul zilei, cum ar fi Mandy, cu care mi-am baut cafeaua cu lapte de dimineata, ascultand Katie Melua, sau Claru care ma astepta zambind pe peronul metroului, pentru ca am intarziat, ca deobicei. Si Lulu, si Ully si...cam atat. Dupa ce trec pragul casei, dupa ce-mi iau singura cina si ma bucur de cate un serial ciudat, intru in starea aia groaznica din fiecare seara. Si usor, usor toti oamenii incep sa ma enerveze, toti o dau in bara, simt ca toti ma folosesc si m-am saturat. Nimanui nu-i pasa cu adevarat, asta am ajuns sa cred, toti ne urmarim interesele personale, constient sau nu.
luni, 25 ianuarie 2010
oboseala.
Ti se pare vreodata ca lucrurile se intampla prea repede si totusi prea incet?
Trec printr-o astfel de perioada. E cred ceea ce urasc cel mai mult. Sunt momente tampite in care pierd ore in sir intrebandu-ma ce fac prost, fara a gasi un raspuns, fara a fi indeajuns de sincera cu mine insami. De ce ne place sa analizam situatiile la infinit, sa ne stresam, sa ne tocam creierul si inima in mii de bucatele? De ce pe moment lucrurile ni se pare extrem de problematice, iar dupa un timp par nimicuri.
Ma simt obosita, de parca am imbatranit cu 40 de ani, simt nevoia sa ma deconectez de la orice , sa fiu lasata in pace, sa nu ma certe nimeni sau sa ma judece, sa fiu doar eu cu mine, invelita cu paturica mea pufoasa si invaluita intr-un somn adanc din care sa ma trezesc plina de intelepciune.
Trec printr-o astfel de perioada. E cred ceea ce urasc cel mai mult. Sunt momente tampite in care pierd ore in sir intrebandu-ma ce fac prost, fara a gasi un raspuns, fara a fi indeajuns de sincera cu mine insami. De ce ne place sa analizam situatiile la infinit, sa ne stresam, sa ne tocam creierul si inima in mii de bucatele? De ce pe moment lucrurile ni se pare extrem de problematice, iar dupa un timp par nimicuri.
Ma simt obosita, de parca am imbatranit cu 40 de ani, simt nevoia sa ma deconectez de la orice , sa fiu lasata in pace, sa nu ma certe nimeni sau sa ma judece, sa fiu doar eu cu mine, invelita cu paturica mea pufoasa si invaluita intr-un somn adanc din care sa ma trezesc plina de intelepciune.
ramai aici, in realitate.
Am fost la Avatar. Inca mai sunt fermecata. Tot drumul spre casa am zambit, oamenii din metrou se uitau ciudat la mine. Nu-mi pasa. Eu eram intr-o stare prin care ei nu prea trec, eu visam la....magia aia, la faptul ca undeva acolo trebuie sa exista o forma de Rai, unde oamenii se iubesc pentru ca pur si simplu asa simt, un loc unde natura e o parte din noi, unde curajul intrece orice asteptare. Unde...ah. Trebuie sa ma opresc, traim intr-o lume reala, nu e loc de basme, nu.
joi, 21 ianuarie 2010
de ce naiba e asa greu?!
Nu pot si nu pot! E un joc, e jocul ala in care nu cedeaza niciunul si eu imi impun sa nu o fac. N-am sa-i spun ca-l plac mai mult decat ca pe un amic, nu vreau sa fiu eu cea care cedeaza.
Ce daca acel sarut nu se integreaza in niciun fundal?; Ce daca nu mai stiu nimic de el de atunci? E un idiot.; Ce daca in capul meu persista un ocean de intrebari?; Ce daca s-ar putea sa ma inec in el?; Sa te ineci poate fi frumos, linistitor..dar eu vreau altfel de liniste.
Cineva sa opreasca vocea asta din capul meu, cineva sa puna punct torturii de a revedea acea imbratisare, acel moment, de a-i auzi la infinit cuvintele. Dumnezeuleee, vreau sa-l urasc! Vreau sa uit ca exista!
"noi" nu exista, doar eu si....el.
Ce daca acel sarut nu se integreaza in niciun fundal?; Ce daca nu mai stiu nimic de el de atunci? E un idiot.; Ce daca in capul meu persista un ocean de intrebari?; Ce daca s-ar putea sa ma inec in el?; Sa te ineci poate fi frumos, linistitor..dar eu vreau altfel de liniste.
Cineva sa opreasca vocea asta din capul meu, cineva sa puna punct torturii de a revedea acea imbratisare, acel moment, de a-i auzi la infinit cuvintele. Dumnezeuleee, vreau sa-l urasc! Vreau sa uit ca exista!
"noi" nu exista, doar eu si....el.
marți, 19 ianuarie 2010
caut sa ma inteleg.
Uffff, un om pe care il apreciez foarte mult, mi-a scris candva "nu exista fericire deplina, doar clipe de beatitudine prosteasca" nu-i dadeam dreptate, il credeam un artist dezamagit ca trebuie sa accepte banalul, acum insa simt ca ar trebui sa-i multumesc pentru ca a impartasit cu mine acest adevar!
Daca te uiti in dictionar, la cuvantul beatitudine vei gasi..."Stare de fericire deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferenţă faţă de situaţiile şi întâmplările din jur".
Mi-a mai zis ca trebuie sa invat sa ma bucur de toate momentele placute, de reusitele si capacitatile mele...sunt inca la inceput, as vrea ca totul sa fie ca pe o coala de hartie pe care sa o poti repeta pana o stii pe de rost, dar nu e posibil si mi-e greu. As vrea sa stiu cand pot evita o greseala, dar hei, greseliile cica sunt frumoasa, pun pariu ca o sa cred asta peste 50 de ani. Pana atunci, la naiba cu toate astea.
Pana la urma, puterea sta in mainile noastre, putem sta pe loc, pasi, pluti, zbura sau ne putem ineca in propriile lacrimi.
Eu...eu aleg sa plutesc, pentru ca e mai usor decat sa zbori, nu mai am chef sa dau din aripi. Eu aleg beatitudinea prosteasca, eu caut cu disperare indiferenta din mine.
Daca te uiti in dictionar, la cuvantul beatitudine vei gasi..."Stare de fericire deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferenţă faţă de situaţiile şi întâmplările din jur".
Mi-a mai zis ca trebuie sa invat sa ma bucur de toate momentele placute, de reusitele si capacitatile mele...sunt inca la inceput, as vrea ca totul sa fie ca pe o coala de hartie pe care sa o poti repeta pana o stii pe de rost, dar nu e posibil si mi-e greu. As vrea sa stiu cand pot evita o greseala, dar hei, greseliile cica sunt frumoasa, pun pariu ca o sa cred asta peste 50 de ani. Pana atunci, la naiba cu toate astea.
Pana la urma, puterea sta in mainile noastre, putem sta pe loc, pasi, pluti, zbura sau ne putem ineca in propriile lacrimi.
Eu...eu aleg sa plutesc, pentru ca e mai usor decat sa zbori, nu mai am chef sa dau din aripi. Eu aleg beatitudinea prosteasca, eu caut cu disperare indiferenta din mine.
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
amici, nu, ba da, nu stim...(tipul cu flirtul studiat).
Intr-un mod ciudat, mi-a placut mai mult imbratisarea lui, decat sarutul.Vroiam sa nu se mai termine.
joi, 14 ianuarie 2010
care e povestea lui?
Esti in graba, ca deobicei, zi dupa zi, el e acolo. Sta cu o privire mohorata, in scaunul lui, putin mai departe de intrarea bisericii. Te intrebi care ii e rostul, de ce sta acolo zilnic. Oare daca fiecare avem un rol pe lumea asta, care este rolul lui? Nu vrei sa te gandesti, cum a ajuns in scaunul ala, cum i s-a luat aceasta putere, fara de care tu nu te poti imagina traind...cum trebuie sa fie sentimentul de a fi pe jumatate sechestrat de propriul tau corp. Cata rabdare sa ai, sa-i vezi pe toti grabindu-se si evitandu-te, facandu-si loc pe trotuar, iar tu sa nu-ti poti folosi picioarele.
Azi, statea acolo, ca in fiecare zi, cu rebusul in mana, cu o multime de porumbei in jurul lui. Am trecut incet, luand-o pe strada pentru a nu speria porumbeii, insa n-am reusit, s-au risipit zgomotos, lasand graul pe ciment, insa s-au intors rapid dupa trecerea mea. Am ramas la colt, privindu-l, ma simteam ca o idioata, ca un detectiv prost, insa mi-am dat seama care e rolul lui.
In fiecare dimineata, el ne aminteste ce norocosi suntem, pentru ca avem sansa de a marca zilnic trotuarul, prin pasii nostri, cu propriul nostru ritm, fie intr-un mers fie grabit, fie usor ratacit, sansa de a fi dintr-un anumit punct de vedere, liberi ca pasariile cerului.
Azi, statea acolo, ca in fiecare zi, cu rebusul in mana, cu o multime de porumbei in jurul lui. Am trecut incet, luand-o pe strada pentru a nu speria porumbeii, insa n-am reusit, s-au risipit zgomotos, lasand graul pe ciment, insa s-au intors rapid dupa trecerea mea. Am ramas la colt, privindu-l, ma simteam ca o idioata, ca un detectiv prost, insa mi-am dat seama care e rolul lui.
In fiecare dimineata, el ne aminteste ce norocosi suntem, pentru ca avem sansa de a marca zilnic trotuarul, prin pasii nostri, cu propriul nostru ritm, fie intr-un mers fie grabit, fie usor ratacit, sansa de a fi dintr-un anumit punct de vedere, liberi ca pasariile cerului.
luni, 11 ianuarie 2010
perioada curului.scuze.
Zi idioata, obositoare, urasc ca ma duc in fiecare zi in cacatul asta de liceu, imi pierd cate 7 ore, plus 2 pe drum, am niste profesori idioti, la orele carora slabesc 1000 de calorii de nervi si nu exista oameni dezghetati cu care sa am ce vorbi, decat niste adolescenti tampiti, cu crize caracteristice si o tigara in gura, care le da statutul de cool. Sa mori tu?! nu tu. Zic asta cam des in ultima vreme si stiu ca nu e cea mai inteligenta expresie, ma rog. Cum ziceam...sa mori tu?! de ce dracu' cred toti "puisorii" astia ca asta-i face interesanti?
Hai, hai sa nu fiu chiar rea, exista 5-7 persoane cu care sa ai ce vorbi, macar sa schimbi cateva cuvinte, inafara de "Buna, ce faci?/ Buna, bine.Tu?" si totusi, nu e dezamagitor?
Ajung acasa, mananc, dorm 40 de minute, ma suna mama " esti la mansarda?/da, mama dorm!/oo dar ai patit ceva?/nu, mama, am avut o zi naspa./ bine, te las sa dormi", logic ca n-am mai reusit sa ma intorc la visele mele.Baietii mei erau ocupati, n-am avut cu cine sa ies pe strada, sa-mi linistesc mintea. Am studiat mesajele primite de la domnul Stres, n-avea ce face azi, se intreba daca sunt prin liceu. Uite inca un motiv pentru care urasc liceul asta. Promit sa nu mai ies cu niciun tip din liceu.
Moamaaa si tot aud chestia asta cu "liceul este cea mai tare perioada" si rahaturi. In lumea voastra, fratilor, in a mea, treaba asta ah... cam pute.
Mah, imi iubesc prietenii, alea 2-3 persoane interesante, dar iti jur, imi e o scarba de mor de liceu. Si ghici ce?! Maine, e o noua zi.Yeah right.
P.S: doar un tip m-a facut sa ma simt bine azi, Paolo Nutini, deci o iau pe aratura rau de tot.am nevoie de ceva real.vocea lui suna insa, destul de bine si fizicul e incantatorrr. slava Domnului, voi sunteti reali.
Hai, hai sa nu fiu chiar rea, exista 5-7 persoane cu care sa ai ce vorbi, macar sa schimbi cateva cuvinte, inafara de "Buna, ce faci?/ Buna, bine.Tu?" si totusi, nu e dezamagitor?
Ajung acasa, mananc, dorm 40 de minute, ma suna mama " esti la mansarda?/da, mama dorm!/oo dar ai patit ceva?/nu, mama, am avut o zi naspa./ bine, te las sa dormi", logic ca n-am mai reusit sa ma intorc la visele mele.Baietii mei erau ocupati, n-am avut cu cine sa ies pe strada, sa-mi linistesc mintea. Am studiat mesajele primite de la domnul Stres, n-avea ce face azi, se intreba daca sunt prin liceu. Uite inca un motiv pentru care urasc liceul asta. Promit sa nu mai ies cu niciun tip din liceu.
Moamaaa si tot aud chestia asta cu "liceul este cea mai tare perioada" si rahaturi. In lumea voastra, fratilor, in a mea, treaba asta ah... cam pute.
Mah, imi iubesc prietenii, alea 2-3 persoane interesante, dar iti jur, imi e o scarba de mor de liceu. Si ghici ce?! Maine, e o noua zi.Yeah right.
P.S: doar un tip m-a facut sa ma simt bine azi, Paolo Nutini, deci o iau pe aratura rau de tot.am nevoie de ceva real.vocea lui suna insa, destul de bine si fizicul e incantatorrr. slava Domnului, voi sunteti reali.
duminică, 10 ianuarie 2010
multumesc.
Tot ce vreau sa va spun este ca ador acest loc, unde imi pot impartasi gandurile cu voi, unde sfaturile voastre ma ajuta, incurajarile voastre imi ridica moralul, iar simtul umorului invinge uneori, situatile dificile. Voi, imi demonstrati ca exista oameni buni, interesanti si deosebiti, voi sunteti niste oameni frumosi. Imi pare rau ca nu am timp sa scriu un post mai lung, dar trebuie sa fac un proiect, oricum sunt sigura ca ati prins ideea. teoretic,va imbratisez, practic..... urasc imposibilitatea asta.
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
cine ma mai intelege?!
Uneori, naivitatea mea ma inspaimanta, alteori imi place, mi se pare naturala, si ma bucur de ea.
In aceeasi masura, ma inspaimanta si maturitatea.Sunt doua lucruri contrare si totusi, ambele sunt prezente in mine.Uitati-o pe tipa cu pardesiul galben, matura si naiva :)). ce naiba?!
vreau sa inceteze sa ma mai vrajeasca.nu e magie, e flirt studiat.
Am observat ca...
* daca tu poti sa zambesti, pot si eu.
* daca tu soptesti, soptesc si eu.
* daca tu te rusinezi, eu ma simt grozav
* daca tu flirtezi, eu nu ma pot abtine
* daca tu taci, tacerea e placuta
* daca tu fredonezi o melodie, ea imi va ramane in cap
* daca esti serios, ma amuzi
* presimt ca asta poate continua la nesfarsit.
si totusi, uneori ma atragi, alteori nu, uneori imi vine sa te imbratisez, alteori sa te injur.
e bine, oricum ar fi...noi nu mimam fericirea, noi o simtim, e in aer, atunci cand suntem impreuna.
* daca tu poti sa zambesti, pot si eu.
* daca tu soptesti, soptesc si eu.
* daca tu te rusinezi, eu ma simt grozav
* daca tu flirtezi, eu nu ma pot abtine
* daca tu taci, tacerea e placuta
* daca tu fredonezi o melodie, ea imi va ramane in cap
* daca esti serios, ma amuzi
* presimt ca asta poate continua la nesfarsit.
si totusi, uneori ma atragi, alteori nu, uneori imi vine sa te imbratisez, alteori sa te injur.
e bine, oricum ar fi...noi nu mimam fericirea, noi o simtim, e in aer, atunci cand suntem impreuna.
luni, 4 ianuarie 2010
i guess i need help :))
De mult, n-am mai vorbit cu voi despre subiectul asta, baieti.
Mi-a trecut de ceva timp de tipul ala mai mare decat mine, cu prietena, super bunaciune si etc. Mi se pare in continuare idealul meu masculin, insa acum sunt chill in privinta lui. Am devenit foarte buni prieteni, iar pe iubita lui, am avut placerea sa o cunosc si am fost destul de impresionata de bunatatea sufletului ei, iar pe el il respect pentru ca are o fata alaturi nu neaparat frumoasa, ci blanda, omeneasca.
Astazi, am iesit cu un tip, Dumnezeule, am facut eforturi ca intalnirea sa dureze 45 de minute. In acest timp, eu am vorbit si am fost extrem de relaxata in timp ce el nu a reusit sa scoata nici 40 de cuvinte pe gura, fiind extrem de stresat, jucandu-se cu telefonul si dand din picioare. Parea atent la ceea ce spuneam si totusi nu. Ma place si se vede. Dar, eu nu. Tipul n-a mai citit o carte de placere, de 2 ani. Mie nu mi se pare ok, trecand peste asta, pot zice ca e un tip de gasca, doar ca nu pe gustul meu. Imi place ca un tip sa starneasca ceva in mine, ca eu sa fiu cea emotionata, care isi roade buzele:)).La sfarsitul intalnirii, si-a cerut scuze pentru ca a fost retras, dupa 40 de minute ciudate, o scuza in genul asteia mi s-a parut doar penibila, dar poate ar trebui sa apreciez ca a avut bun simt.
Sunt mandra de cum am facut fata situatie si cat tact am avut, nu credeam ca sunt capabila de atat. El a regretat ca intalnirea a durat atat de putin, eu...am sunat-o pe cea mai buna prietena ca sa ma vad cu ea, sa aflu detalii despre cum fusese vacanta ei la Paris. Poate uneori sunt cam dura, dar simteam ca imi pierd timpul aiurea.
Cred ca am prea multi amici baieti extrem de inteligenti care ma fac sa ma simt bine, de-a lor, speciala...sau probabil sunt cum zic baietii mei, imi doresc prea mult.Dar, eu nu cred asta.Stiu ca merit ceva bun si nu trebuie sa ma multumesc cu doar atat.:))
Dupa ce m-am despartit de Clara, care a reusit, ca deobicei, sa ma faca sa ma simt extraordinar, am ajuns acasa, tata m-a rugat sa curat zapada de pe masina mamei, i-am chemat pe baietii mei, ne-am batut 1 ora cu zapada, ne-am sapunit si am ras...M-am distrat enorm. La final, mi-au zis ca eu oricum nu sunt o fata normala, asa ca nu pot fi cu un tip normal.:)) Din nou, m-au facut sa ma simt speciala! Dupa, am observat ca aveam 2 mesaje de la tipul cu care avusesem acel dezastruos date. Ce se presupune ca ar trebui sa fac acum cu el?:|
Mi-a trecut de ceva timp de tipul ala mai mare decat mine, cu prietena, super bunaciune si etc. Mi se pare in continuare idealul meu masculin, insa acum sunt chill in privinta lui. Am devenit foarte buni prieteni, iar pe iubita lui, am avut placerea sa o cunosc si am fost destul de impresionata de bunatatea sufletului ei, iar pe el il respect pentru ca are o fata alaturi nu neaparat frumoasa, ci blanda, omeneasca.
Astazi, am iesit cu un tip, Dumnezeule, am facut eforturi ca intalnirea sa dureze 45 de minute. In acest timp, eu am vorbit si am fost extrem de relaxata in timp ce el nu a reusit sa scoata nici 40 de cuvinte pe gura, fiind extrem de stresat, jucandu-se cu telefonul si dand din picioare. Parea atent la ceea ce spuneam si totusi nu. Ma place si se vede. Dar, eu nu. Tipul n-a mai citit o carte de placere, de 2 ani. Mie nu mi se pare ok, trecand peste asta, pot zice ca e un tip de gasca, doar ca nu pe gustul meu. Imi place ca un tip sa starneasca ceva in mine, ca eu sa fiu cea emotionata, care isi roade buzele:)).La sfarsitul intalnirii, si-a cerut scuze pentru ca a fost retras, dupa 40 de minute ciudate, o scuza in genul asteia mi s-a parut doar penibila, dar poate ar trebui sa apreciez ca a avut bun simt.
Sunt mandra de cum am facut fata situatie si cat tact am avut, nu credeam ca sunt capabila de atat. El a regretat ca intalnirea a durat atat de putin, eu...am sunat-o pe cea mai buna prietena ca sa ma vad cu ea, sa aflu detalii despre cum fusese vacanta ei la Paris. Poate uneori sunt cam dura, dar simteam ca imi pierd timpul aiurea.
Cred ca am prea multi amici baieti extrem de inteligenti care ma fac sa ma simt bine, de-a lor, speciala...sau probabil sunt cum zic baietii mei, imi doresc prea mult.Dar, eu nu cred asta.Stiu ca merit ceva bun si nu trebuie sa ma multumesc cu doar atat.:))
Dupa ce m-am despartit de Clara, care a reusit, ca deobicei, sa ma faca sa ma simt extraordinar, am ajuns acasa, tata m-a rugat sa curat zapada de pe masina mamei, i-am chemat pe baietii mei, ne-am batut 1 ora cu zapada, ne-am sapunit si am ras...M-am distrat enorm. La final, mi-au zis ca eu oricum nu sunt o fata normala, asa ca nu pot fi cu un tip normal.:)) Din nou, m-au facut sa ma simt speciala! Dupa, am observat ca aveam 2 mesaje de la tipul cu care avusesem acel dezastruos date. Ce se presupune ca ar trebui sa fac acum cu el?:|
vineri, 1 ianuarie 2010
poate sunt egoista, insa nu-i dau dreptate.
Acum cateva saptamani, am citit "Testament de ciocolata", de Marian Coman, am ramas putin in dubii dupa ce am terminat cartea.Cand am cumparat-o nu pot sa nu recunosc, am fost atrasa de coperta, deoarece sunt obsedata de ciocolata.
Este o carte care te invaluie inca de la prima pagina, intr-o atmosfera fantastica, insa iti pune la incercare spiritul de observatie. Amintindu-mi acum de ea, am cautat cateva recenzii si asa cum credeam, sunt putini cei care au inteles-o cu adevarat, sau cel putin considera ca au inteles-o, insa au facut asta numai dupa ce au recitit-o si au pus cap la cap unele detalii mai greu de remarcat.Cartea iti prezinta cateva intamplari socante, fabuloase si are o alura negativista, sau cel putin asa consider eu. Am selectat o parte care chiar m-a marcat.
"Dupa ce o sa mori, in cit timp crezi ca vei fi uitat ? Cine isi va aminti de tine si de ce ? Dar, mai intii, chiar vrei ca oamenii sa-si aminteasca de tine ? Chiar iti doresti sa-i stii chirciti de durere fiindca nu te mai au ? Chiar vrei sa-ti ude mormantul cu lacrimi, sa-ti priveasca florile din fata crucii si sa-ti aprinda lumanari ? ( … ) Ce fel de prieten le esti oamenilor astora daca vrei sa sufere de dorul tau ? Nu e mai bine sa nu te stie nimeni ? Sa treci neobservat prin viata si sa te grabesti sa nu mai fii ? Sa ii scutesti pe ceilalti de nostalgii, depresii si suspine ? Nu e mai bine asa ? ( … ) Nu e mai bine sa fii nimeni ? Nu asta ar fi cea mai mare dovada de altruism ? De dragoste de ceilalti ? "
.....eu vreau ca oamenii sa-si aminteasca de mine. Tu?
Este o carte care te invaluie inca de la prima pagina, intr-o atmosfera fantastica, insa iti pune la incercare spiritul de observatie. Amintindu-mi acum de ea, am cautat cateva recenzii si asa cum credeam, sunt putini cei care au inteles-o cu adevarat, sau cel putin considera ca au inteles-o, insa au facut asta numai dupa ce au recitit-o si au pus cap la cap unele detalii mai greu de remarcat.Cartea iti prezinta cateva intamplari socante, fabuloase si are o alura negativista, sau cel putin asa consider eu. Am selectat o parte care chiar m-a marcat.
"Dupa ce o sa mori, in cit timp crezi ca vei fi uitat ? Cine isi va aminti de tine si de ce ? Dar, mai intii, chiar vrei ca oamenii sa-si aminteasca de tine ? Chiar iti doresti sa-i stii chirciti de durere fiindca nu te mai au ? Chiar vrei sa-ti ude mormantul cu lacrimi, sa-ti priveasca florile din fata crucii si sa-ti aprinda lumanari ? ( … ) Ce fel de prieten le esti oamenilor astora daca vrei sa sufere de dorul tau ? Nu e mai bine sa nu te stie nimeni ? Sa treci neobservat prin viata si sa te grabesti sa nu mai fii ? Sa ii scutesti pe ceilalti de nostalgii, depresii si suspine ? Nu e mai bine asa ? ( … ) Nu e mai bine sa fii nimeni ? Nu asta ar fi cea mai mare dovada de altruism ? De dragoste de ceilalti ? "
.....eu vreau ca oamenii sa-si aminteasca de mine. Tu?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)