eu, tu, viitorul.

Inainte de a da startul noului an, nu cred ca trebuie sa punem in balanta toate lucrurile bune si rele pe care le-am facut, sau toate zambetele pe care le-am primit si lacrimile pe care le-am provocat. Ele acum nu mai conteaza, incep sa faca parte din trecut, raman pur si simplu amintiri in drumul nostru. Insa, cred ca cu totii trebuie sa ne punem o intrebare: "Sunt multumit de persoana mea, de ceea ce insemn eu?", "Ma plac cu adevarat?", "Ar trebui sa schimb ceva in comportamentul meu?", alege-o pe cea care iti place mai mult, insa da-ti un raspuns sincer, pentru ca sunt sigura ca vom reusi sa fim mai fericiti, mai calmi, mai optimisti si impliniti, doar atunci cand vom fi multumiti cu noi insine.

Va doresc ca in noul an, sa va gasiti linistea sufleteasca, sa descoperiti iubirea si frumusetea in cele mai mici lucruri si datorita voua sa devina uriase, sa fiti mai veseli, sa petreceti, sa munciti cu drag, sa va atingeti scopurile, sa suportati mai usor loviturile oamenilor, sa invatati din greseli, sa radeti mai mult decat ati facut vreodata, sa aveti grija de voi si de sanatatea voastra, si nu in ultimul rand, sa fiti lipsiti de regrete.
Lista mea ar putea continua la nesfarsit, dar dorintele voastre vor completa lista personala, faceti asta, pentru ca dorintele vizualizate au o sansa mai mare de a se implini.
Va urez un sincer, La Multi Ani! Sper sa imbatranim sanatosi impreuna, citindu-ne plini de speranta.

fara vointa, sunt ca si tine.

Ochii ii sunt din nou, rosii, din cauza alcoolului, insa ceva s-a schimbat, ei sunt blanzi si cate o lacrima este lasata sa cada, prelingandu-se usor, usor, pe obraz, pana cand ajunge la baza nebarbierita si se pierde.

Suntem amandoi in bucatarie, eu stau in picioare si il privesc in ochi, ascultandu-l, de data asta fara a-l judeca.
El e asezat pe bancheta, gesticuleaza mult, depune un efort sentimental evident, iar sensibila de mine, este usor miscata.
Si ii ascult regretele, pe care el le crede vindecate, insa eu sunt sigura ca nu e asa, si incep sa-i impartasesc durere.Omul asta a avut o viata de caine, n-a stiut niciodata ce este iubirea, a plecat de acasa, din casa unor oameni inteligenti, dar cazuti in patima alcoolului, si a facut foamea 2 saptamani. A baut apa calda de la robinet, pentru ca cineva i-a zis ca cea rece nu tine de foame. Atunci, si-a jurat ca niciodata cand va mai baga mana in buzunar, nu va mai gasi o batista cu care sa-si stearga lacrimile, ci bani.De asta nu foloseste un portofel, ii place sa simta rodul muncii sale.
Nu e un om cultivat, de aceea banii ii confera un statut, e mandru de realizarile lui, pentru ca n-a avut sprijin si totusi, a reusit.
Imi dau seama ca trebuie sa-i multumesc pentru toate bunurile materiale de care ma bucur, insa in toata copilaria mea, in rolul lui de tata, a fost absent.
Mai greu e ca imi dau seama ca ii mostenesc caracterul, orgoliul, daca el nu ma imbratiseaza, nici eu nu o fac, daca el e dur sunt si eu, nu prin vorbe, dar expresia fetei mele ii spune totul. Si stiu ca sunt sageti catre inima lui, insa am mostenit asta de la el, fara acordul sau.
Macar iubim si apreciem un lucru amandoi..banul.Ma intreb cine nu-l iubeste.
In seara asta, tata a zis ceva genial din punctul meu de vedere:
"Trebuie sa inveti dragostea banului si sa simti gustul iubirii."

uneori, respir speranta.

miros de betisoare parfumate; smart fm; o lampa chioara, cu buburuze; fulgi de nea, agatati de cadranul patului...acasa.
E sentimentul acela placut, ca ai ajuns in locul unde poti fi tu, unde toate lucrurile iti sunt cunoscute, unde sentimentele tale pot da navala.
Am fost plecata doar trei zile, dar mi s-a parut o eternitate:)). Doua zile la Focsani, nu mai fusesem niciodata si una la bunica, la Buzau. Am dormit tot drumul spre bunica. Cand m-am trezit, mi-am coborat picioarele amortite din masina, aerul rece mi-a strabatut corpul, trezindu-ma instantaneu si mirosul familiar de tara, de animale, mi-a amintit de copilaria mea traita acolo.
Am urcat ulita, chinuindu-ma sa nu alunec, incarcata de bagaje si cadouri. La poarta, bunica m-a pupat si m-a imbratisat pana i-au dat lacrimile. Apoi am intrat in casa unde soba dogorea, caldura asternea o atmosfera placuta, dandu-mi o senzatie de moleseala, de lene.Intotdeauna mi-a placut sa privesc lemnele cum se ard in soba, sau hartiile pe care le arunci, asa cum usor, usor le invaluie si se fac....nimic. Bunica a facut friptura in soba, dand un miros placut intregii camere. Am ras o gramada si ne-am bucurat de sarbatori.
Seara, bunica a pregatit patul pentru a dormi cu ea. N-am inchis un ochi toata noapte, probabil pentru ca dormisem, sau pentru ca aveam o multime de intrebari in cap.De dimineata, batranica mea si-a adus aminte ca Mosul a lasat un cadou si pentru mine.Erau niste botosei tricotati extrem de haiosi. Am luat-o in brate si am zambit din tot sufletul. Imi e atat de draga.
Acum stau in patutul meu scump, care imi pare uneori, singurul in care pot dormi linistita, purtandu-mi botosi si inca zambind...


Am citit zilele astea ceva foarte dragut si m-am gandit sa va bucurati si voi de aceste randuri: "Mai credeam inca in exclusivitatea iubirii, prizonier pasionat al unei filozofii fosile, inchinandu-ma intru totul iluziei dragostei cand ea nu exista de mult timp, ca o veche moneda pe care nimeni nu o mai accepta si a carei valoare a disparut de tot: vechi monede uitate pe fundul sertarelor, cu care ii lasam pe copii sa se joace; si ei se arunca, prefacandu-se, in comertul oamenilor mari."- Iubirea din nou, Philippe Forest. Stiu ca nu sunt cele mai optimiste randuri, insa in ziua de azi cred ca cu totii ii dam dreptate. Comparatia mi se pare cu adevarat superba, pentru ca noi, oamenii, am ajuns sa incuiem dragostea intr-un sertar, sa ascundem cheia, iar apoi, dupa ce am ratacit-o, sa o cautam disperati.

e trist.

Ultimele zile au fost extrem de pline.Sarbatori, sarbatori,curatenie, aglomeratie- pe care o urasc din tot sufletul...si cadouri. Am reusit sa fac totusi cateva lucruri de care aveam chef: m-am tuns, arat total diferit, parul meu lung s-a transformat intr-o coafura cu mult volum pana deasupra umerilor, am impodobit bradul(ieri), ceea ce m-a indus putin in atmosfera Craciunului, am iesit cu o prietena cu care eram certata si am cumparat cateva cadouri cu chiu cu vai:)).
Astazi, mi-am petrecut cateva ore in pod, cautand hainute si jucarii pentru ca mi-am propus sa merg la un centru de plasament pentru copii. Dupa ce am avut toate lucrurile pregatite, mi-am luat rucsacul plin cu jucarii in spinare si geamantanul in mana si am luat metroul. Am ajuns acolo, unde angajatii era foarte lingusitori, scarbos de lingusitori....ne-au lasat sa ne jucam cu copiii.Ei erau foarte ocupati sa se bata pe jucariile aduse de noi, iar nimeni nu le zicea nimic. Am fost socata de asta, iar fata mea le-a spus asta, poate tocmai din acest motiv mi-au replicat "asa se joaca ei"...iar eu le-am tras un zambet distant.Cum e posibil asa ceva? Cum sa lasi caracterul unui copil sa se dezvolte in jurul acestei idei, "asa esti tu", "asa ai vazut tu la parintii tai". VIOLENTA, VIOLENTA, VIOLENTA.
M-am dus la Ana, cea mai mica de acolo, aveam doar 3 ani...era ocupata sa-l bata pe un baietel in baie. I-am explicat ca nu trebuie sa-l bata, iar ea nu m-a bagat in seama, mi-a zis doar "BA DA!". Eu l-am luat de mana pe baietel si l-am strans in brate, cand Ana a vazut asta, criza ei s-a potolit.
Apoi, ar mai fi Marian, care m-a impresionat prin inteligenta lui, avea in jur de 5-6 ani...dar mi-a atras ceva atentia, erau 2 jucarii ce reprezentau niste monstrii dintr-un film...el mi-a zis ca "ei omoara toti oamenii buni", cand l-am auzit, l-am intrebat de ce ar vrea ca toti oamenii buni sa moara, de ce ar vrea ca lumea sa fie plina de oameni rai? I-am explicat cum n-ar mai fi nimeni care sa-i aduca cadouri, nimeni care sa se ofere sa se joace cu el, nimeni care sa-l ia de manuta asa cum am facut eu, iar Marian a inteles si pentru un moment ochii i-au sclipit. Am simtit ca am reusit cu adevarat sa-l fac sa inteleaga.
Nu inteleg de ce nimeni nu le explica copiilor alora de ce nu ar trebui sa fac unele lucruri, li se zicea doar "stai cuminte!"...okkkkkkk daar de ce?:)) sau "nu stinge lumina"...poi frateee normal ca i se mare mai fun sa stinga lumina si o aprinda pana arde becul. Asa ceva nu e normal si totusi se intampla.
La plecare l-am salutat pe baietulul care ne-a ghidat la venire spre intrare....l-am gasit stand trist, in fata centrului, in scaunul sau cu rotile...nu i-a venit nimic din ce i-am adus. Ne-a parut rau pentru el, avea cel mai senin chip de acolo, l-am intrebat ce vrea sa-i aducem data viitoare, a zis umil "o masina cu telecomanda, sa o poata plimba oriunde vrea". El era nou venit, de doar 1 sapt sau 2. In timp ce un baietel, blondut, poate cel mai frumos de acolo,, se imbraca sa plece spre o casa, fiind adoptat, ma gandeam care ar fi sansele lui Ionica, baiatul in scanul cu rotile sa fie adoptat. Traind in lumea asta...credeti ca exista? Ionica parea descurajat...cred ca toti copiii fara parinti urasc Craciunul, trebuie sa fie atat de trist sa aprinzi televizorul si sa vezi o multime de familii fericite, iar tu sa fi singur, sa nu stii ce inseamna afectiunea, imbratisarea, increderea ca cineva e acolo pentru tine.
Offf, terminand aceasta poveste trista, o sa va povestesc alta intamplare uluitoare...am fost sa colind cu cateva prietene mai mari...iar cineva a avut grija sa dea drumul la un dulau, pe noi. Am alergat inspaimantate pe scari si am intrat 7 persoane intr-un lift...asa cum era de asteptat...liftul s-a blocat.Traim printre niste monstri fara pic de suflet!


Si...stii se presupune ca de sarbatori, oamenii sunt mai buni, mai intelegatori, sper ca voi va bucurati de niste momente placute..pentru ca eu sunt deocamdata cu moralul la pamant. Tot mai des, oricat de mult cred eu in iubire si sunt plina de speranta, oamenii tin neaparat sa ma dezamageasca.
Zilele de Craciun, le voi petrece la rude, deci, voi fi plecata din Bucuresti, spre fericirea mea.Sincer, va doresc un Craciun superb!

Cadouri, cadouri

Am postat acest afis pentru cei pasionati, din cauza targului in ultimele zile am fost foarte ocupata, plus ca parintii mei, m-au zapacit cu renovarea lor si saptamana asta am innebunit frecand podele, geamuri, aranjand rafturi si etc. Ufff, se presupune ca e vacanta pentru mine, dar nu simt asta. Aseara a dormit una dintre cele mai bune prietene la mine, ceea ce m-a facut sa ma simt mai bine, aveam nevoie de compania ei. E bestial atunci cand gasesti pe cineva, la fel de putin normal ca si tine:)). Distractia e garantata!Dar, in rest, n-am iesit deloc, azi am refuzat o invitatie si tot asa...Va puup si va astept la targ, clubul Control e undeva intre Universitate si Victoriei.Daca aveti de gand sa cumparati cadouri, o sa gasiti lucruri destul de dragute.

cum pot sa-l ajut pe x?

x: ieri seara
x: concert pistol cu capse si vita de vie
x: fabrica
x: bere tigari si rock
x: tot ce vroiam
x: a fost BESTIAL
x: mi se pare singurul remediu

Pustiul e un amic de-al meu, are 14 ani, si imi cere sfaturi, cum poate sa agate gagici.
E tinut in frau de mama lui, care mi se pare dusa cu pluta, sincer, si totusi de cele mai multe ori dorintele ii sunt implinite.
Treaba cu gagica pe care o place acum, nu ai iesit, asta ducand la conversatia de mai sus...
Sunt eu de moda veche, nebuna sau chiar nu ar trebui sa vorbeasca asa un baiat de 14 ani?
E extrem de inteligent, are maniere desavarsite, ce i se par mai nou ca nu-i sunt de folos si totusi nu inteleg cum poate sa fie atat de naiv. Este obsedat sa aiba totul sub control, isi face continuu planuri cu privire la orice.Mi se pare ca aceasta etapa de maturizare este extrem de periculoasa, sincer sper sa o treaca cu bine.
Si totusi, desi uneori ma foloseste drept ghid, simt ca nu-l ajut, iar de cele mai multe ori, ajung sa ridic vocea, pentru ca cineva trebuie sa-l aduca cu picioarele pe pamant.

placerea pe care nimeni nu mi-o poate lua.

Ieri, am realizat ceva.Cand eram mica, ma jucam cu papusile, dar nu asa ca toate fetele. Eu nu o aveam o Barbie si un Ken. Eu aveam o papusa satena, tunsa cu parul pana la gat pentru ca vroiam eu sa fie mai originala.Papusa mea avea hainute, facute de mine, pantaloni cusuti pe ea, care apoi abia puteau fi dati jos. Ii furam carpele de praf alea bunicii si ii mai faceam o rochita sau ceva. E ciudat, chestia asta a ajuns sa ma pasioneze extrem de mult acum.Sa va povestesc...
Cand eram mica, pe la sase ani, ai mei mi-au pus in fata o minge, un pian de jucarie si inca cateva chestii, nu mai tin minte exact. Ideea e ca eu am ales pianul, si atunci s-a hotarat ca eu sa fiu inscrisa la scoala de muzica, sectiunea pian.Am dat proba la scoala si am intrat cu nota 7.Apoi, tata a muncit 2 saptamanii zi si noapte pentru a-mi lua mie pian. Convingerea lui ca eu voi deveni o cantareata cunoscuta ma soca.Am facut 4 ani de pian si in timpul asta am schimbat 5 profesoare. Nimeni nu ma vroia, ajunsesem sa urasc pianul, deoarece nu aveam libertatea de a alege ce sa cant, sau cum sa cant. Totul imi era dictat.In timpul anului scolar trebuia sa dau cate 2 examene + serbarii pt diferite ocazii. Chestiile astea ma ingrozeau, niciodata n-am fost genul de persoana careia sa-i placa incercarile, sau sa fie in centrul atentiei.De fiecare data cand se imbata, tata ma punea sa-i cant la pian, apoi se cauta prin buzunare pentru a ma rasplati.Uram chestia asta, el o considera o motivatie, eu o jignire.Imi provoca scarba.
Toamna, cand ieseam de la cursuri, imi pierdea timpul prin curtea scolii, cautand melci. Vroiam sa fiu ca ei, sa existe o cochilie, in care sa ma pot ascunde si sa ies cand vreau eu.
In al 4-lea an, la ultimul examen, am luat nota 6, am fost facuta de ras de catre director, pentru ca in nu stiu ce parte dintr-o opera de-a lui Mozart pierdusem tempo-ul.Oamenii aia erau cretini, iar eu nu eram un robot. Am stiut ca atunci s-a terminat totul, ca eu nu mai puteam sa fac asta, ca acolo pur si simplu nu era locul meu. Cand ai mei au auzit ca eu ma las de pian, au fost groaznic de suparati.Ba chiar tata, a tinut-o asa cativa ani buni, de cate ori avea ocazia imi reprosa ca sunt o proasta pentru ca nu am urmat pianul, pentru ca mai tarziu, as fi putut canta 10 minute si lua o gramada de bani.Asta a fost visul lui nu al meu, probabil i-ar fi fost mult mai usor sa cante la chitara in loc sa fie instalator.Totusi, nu-mi vine sa cred ca tatal meu a fost candva un om romantic, ca ii facea serenade mamei....e dureros sa vezi cum ne schimba viata.
Dupa cativa ani, m-am apucat de dans.Aceasta a devenit rapid o pasiune, o faceam cu trag si eram buna. Am facut 2 ani de dans, m-au ajutat mult, inafara ca am crescut mult in inaltime, am devenit mai eleganta in miscare, iar profesoara m-a influentat enorm in privinta gandirii.M-am lasat de dans, pentru ca obosisem.Aveam nevoia de ceva nou, dar si de o pauza.
Anul trecut am facut alte cursuri, cursuri de actorie, si nu pentru ca as vrea sa devin actrita, ci pentru ca stiam ca acolo as putea dobandi unele calitati de care duc lipsa.Am plecat rapid din cercul ala. Lucrurile cu adevarat inexistente nu au cum sa apara peste noapte. Oamenii aia erau cu adevarat talentati si detineau o calitate caracteristica actorilor- tenacitatea. Ma simteam mica printre ei, asa ca i-am parasit.
Si asa am ajuns de unde am pornit, vara asta, am luat parte la niste cursuri de croitorie.Toti prietenii mei se distrau pe rupte, dar eu aveam distractia mea, martea si joia, de la 5 la 8:30. Eram cea mai mica de acolo, dar nu ma lasam mai prejos.Unele dintre acele femei croiau chiar si de 10 ani, dar asta a fost doar un + pentru mine pentru ca am avut de la cine invata.In scurt timp, ai mei mi-au luat masina de cusut, pe care erau siguri ca am sa o abandonez rapid.Au fost uimiti sa vada ca reusesc sa-mi fac rochii si fuste singura.
Cand mama era tanara, era foarte cocheta, si avea pasiunea asta, de a-si imbunatatii o fusta, sau de a-si face o pereche de cercei din diferite margelute.Ma bucur ca am mostenit acest lucru de la ea.
Desi, parintii mei considera ca toate aceste cursuri sunt doar timp pierdut, eu o consider o investitie in mine.Trebuie sa ne largim orizonturile ori de cate ori avem ocazia, asa gandesc eu si sunt mandra de asta.Am de gand sa urmez in continuare cursuri, ma gandesc la viitor, poate o sa fie de gradinarit, sau de gatit( asta ar face-o pe mama fericita), sau de design interior sau nu stiuuuu, sunt deschisa la orice.
Sa va arat la ce am lucrat ieri 3 ore.E un colier, stil Cleopatra, pe care il aveam in cap de mult timp. Imi cam place, recunosc.

fals.

Azi noapte am plans pana m-a luat dracu'.Nu stiu cat timp, tot ce stiu e ca nu ma puteam opri, imi bubaia capul de durere, ochii si nasul ma usturau si ma inecam de la cat imi curgea nasul.Camera s-a umplut rapid cu o multime de servetele uzate.Viata nu e roz oricat as incerca eu sa o fac sa fie, de fapt eu as zice viata nu e turcoaz, pentru ca ar fi mai pe gustul meu.In cele din urma am adormit, cu lacrimi in ochi.
Stii, se zice ca in viata exista si bune si rele, parti albe, negre sau calea de mijloc- gri. Viata mea ar fi fost prea alba, armonioasa si linistita daca nu ar fi existat el, tatal meu, si uite asa viata mea e undeva la mijloc, viata mea este gri, osciland din rasputeri spre alb, roz sau turcoaz.
Duminica dimineata, imi suna telefonul galagios, abia reusesc sa-mi deschid ochii lipiti.E mama, e "clopotelul" care ma anunta sa cobor la masa.Ma pregatesc sa-i scriu un mesaj "nu-mi e foame", apoi imi dau seama ca ea nu are nicio vina. Le sterg, ma dau jos din patutul meu fara niciun chef, ma sperii cand observ cate servetele uzate sunt in jurul meu, apoi ma duc la baie, sa vad cat de rau e. Da, asa cum credeam ochii mei sunt imensi, rosii si iritati. Grozav.E ciudat, stiu ca nu merita sa plang pentru un om idiot, si totusi nu reusesc sa ma abtin, sufletul meu urlaaa "nu meriti asta!!!!". Cobor in cele din urma in bucatarie, zic un "buna dimineata" doar asa din bun simt, se uita in ochii mei, apoi mananca in continuare privindu-si farfuria, se simte vinovat. Probabil nu-si aduce aminte cum azi noapte ma obliga sa ma uit in ochii lui rosii din cauza alcoolului si sa-l aprob.Stiam ca nu are dreptate, dar il aprobam stiind ca astfel o sa termine mai repede.Din cealalta camera se aude o voce pe care o ador. E sora mea, inima mea se incalzeste. Intra in bucatarie, imi observa ochii si continua cu povestiile ei pentru a nu se lasa linistea, se aseaza langa mine, cautandu-mi mana pe sub masa. Stie prin ce trec mai bine decat oricine, a trait-o pe piele ei, chiar mult mai decat mine, insa ea a fost mai puternica. Eu sunt slaba, si proasta si nu stiu sa intru pe sub pielea oamenilor. N-am talentul asta si uneori chiar regret.Mangaierea ei imi inmoaie toata durerea, o face sa dispara, imi vine sa plang din nou, insa de fericire, ca o am.Si iata cum ne comportam noi, de parca suntem o familie normala si extrem de fericita, intr-o zi de duminica, in timp ce luam micul-dejun.
Pe dracu'!
Candva, am sa va spun povestea de la inceput, nu sunt o victima, el a fost, victima probabil celui mai puternic dusman, viata.
Am sa invat din prostia lui, voi avea grija ca viata sa-mi fie mereu prietena.

her morning elegance

superb.

"tears in the rain"

Singura acasica, cocotata in pat,la caldurica, m-am gandit sa ma uit pentru a 3 a oara la Domino, unul dintre filmele mele preferate. Nu stiu de ce imi place, dar mi se pare ca Keyra Knightley are o senzualitate aparte.De fiecare data cand ma uit la filmul asta ma apuca mania de a ma tunde ca ea, dar imi trece repede, pentru ca stiu ca nu-mi va sta atat de bine. De data asta, am fost mult mai atenta decat deobicei la detalii si desi nu sunt pasionata de tatuaje, de fapt le cam detest cel din Domino m-a impresionat.

"tears in the rain"

nu mai e un secret.yummy

un mar verde taiat in 2
pus pe o farfurie
o lingura de miere deasupra
1 min jumate la cuptorul cu microunde.
Rezultatul? ...desertul perfect, rapid si delicios.
(reteta aflata seara, tarziu in timpul unei partide de poker, nu stiu sa joc poker, eu doar ma hlizeam degustand minunatia asta)

Pofta buna!

poti sa imblanzesti fiara? cum?

E groaznic de frig.

Imi era mila de Maronila in drum spre casa, in timp ce ma luptam cu vantul. Ma gandeam ca nici lui nu cred ca poate fi prea usor..Maronila e un cutzu de pe strada, nu stiu cum il cheama, dar asa ii zic eu. Este mare, blanos si alintat. Ma lasa sa-l gadil pe burta, chestia asta il termina pur si simplu. Maronila pare fioros, dar nu este, l-am oprit de multe ori in timp ce ataca diferite persoane.Oamenii se uitau la mine de parca as fi fost some kind of Superwoman.In seara asta, Maronila maraia la un catel mai mic, s-a apropiat de el, s-a rotit in jurul lui, piticania maraia si ea, apoi dintr-o data s-a intamplat ceva....si Maronila s-a lasat pe spate, ridicand labutele in cel mai haios mod posibil, arata de parca eu l-as fi gadilat pe burtica.
Piticania aia l-a imblanzit pe Maronila. Nu e uluitor? As vrea sa pot face si eu asta cu cateva persoane, e o tactica sunt sigura, am s-o aflu eu.

simplu si frumos (chhhhh perfect!! :(( )

Azi, zi frumoasa, zi de cadouri, colinde, chiul de la ultima ora, frig, ceai, asteptare si 2 minute cu el. I-am smuls totusi un zambet, in timp ce alerga pe scari, datorita vestitului meu palton galben, a parului ravasit de vant si probabil a machiajului facut la 7 dimineata. Apoi, am inspirat mireasma aceea, fir-ar e perfect.Pacat ca totul a durat doar 2 minute si apoi ne-am luat La revedere din nou precum doi amici.Sfarsitul zilei mi l-am petrecut cu sormea si irlandezul David care asculta o muzica geniala si cu care am purtat o discutie interesanta despre unul dintre favoritii nostri Paolo Nutini.In the end, am mancat o prajituraaaa cu ciocolata si alune de la Ikea, este grozava, o ador...but now, i'm feeling like a fat cow.

......Isn't it beautiful?

Clara zice ca sunt dusa.

So..why to be normal?

Muhaha. :D
Asa ca da...eu sunt aia care are palton galben pentru ca e diferit si n-am mai vazut la nimeni, din cauza caruia sunt strigata pe strada fosforescenta. Si care poarta vara, tocuri si se mandreste cu asta sau tenesi rosii precum Little Stuart, iar iarna bocanci imblaniti bej, sau bocanci din piele negri, sau uggs bov. Si da...poate am o geaca multicolora, si o noua sacosa handmade pe care scrie this is my... to be continued...Hmmm sa nu uit de bascutele mele adorabile frantuzesti mov, neagra si rosie, astfel am fost poreclita Piccaso.Aaaa si desigur bentitele facute de mine, care provoaca susoteli pe strada. Recunosc, ador sa imprumut haine din sifonierul mamei masura 42-44, chiar daca imi vin largi, sau cele din tineretiile ei.Inelele hugeee, bratarile late, rujul portocaliu, roz, rosu sau maro, parul nepieptanat, unghiile colorate, dresurile cu model, rochiile vaporoase, puloverele cu manecile prea lungi, salurile haioase, cafeaua cu lapte sau ceaiul de lamaie in mana, agendele si romanele de dragoste din geanta citite pe furis, pe peron....Si uneori, chiar poate sa-mi ia o ora sa ma gandesc cu ce sa ma imbrac, sau cum sa-mi aranjez parul, sau cu ce culoare sa ma machiez, dar stii care e faza?! Asta sunt eu, si astea sunt lucrurile care ma fac sa ma simt bine si n-am de gand sa renunt la ele oricat de mult le-ar displacea unora.

Ghinion, eu nu sunt mica, neagra si normala.

mar copt si scortisoara.

Mosul a intarziat, insa a fost bun si l-am iertat. Mi-a adus 10 iaurturi cu mar copt si scortisoara.Este preferatul meuuuu si culmea este editie limitata de Craciun.Anul trecut cand a disparut am suferit crunt. Mosuleeeeee fa ceva si vin-o si primavara, vara si toamna cu acelasi cadou.

O sa-i rezist.

Azi l-am vazut. Avusesem o zi groaznica pana atunci, insa cand am vazut zambetul ala imens pe chipul lui, ea a devenit brusc mult mai buna.Imi e greu. Dar, timpul pe care il petrecem e extrem de placut. Gandim la fel, suntem pasionati de cam aceleasi lucruri, el vorbesteee mult...iar eu nu ma pot abtine din a-l studia, are niste ochi verzi in care nu ma pot uita.Uff...devenim amici, il voi vedea si maine.

o sa innebunesc creand limite.

Cum se presupune ca ar trebui sa-i rezist cand el miroase asa? E ca un magnet, e o aroma pe care o inspiri si iti strabate tot corpul, este singura pe care nu vrei sa o mai expiri niciodata, e cea care iti hraneste simturile...este..perfect. Si cum iti impui sa nu cedezi, cum sa-ti mai amintesti ca pe el il asteapta cineva acasa...? Cum?

un mister.

Buzele unei femei spun multe. Uneori, iti sugereaza ca e nerabdatoare, alteori ca ceva nu e pe gustul ei, sau poate ca isi doreste ceva, poate sunt inclinate in sus pentru ca iti surade, sau sunt asezate intr-o linie dreapta pentru ca e rusinata. Poate isi trece limba peste ele pentru ca e excitata, poate pentru ca ii sunt uscate, poate de ce nu pentru ca pur si simplu are un tic, sau poate isi doreste sa fie sarutate.
Nu de mult, erau un roz trandafiriu, apoi am trecut la un portocaliu piersica.Iarna asta, buzele mele poarta culoarea ciocolatei amaruie.
Si totusi...buzele femeii sunt enigme.

reusesti sa-mi faci ziua mai buna.

Cat de simplu e sa transformi o zi obisnuita intr-una superba, relaxanta. Nu ai nevoie decat de cel putin un prieten drag sau pur si simplu o persoana cu care sa poti discuta despre orice iti trece prin cap, de cateva ore libere, o alee linistita si de niste picioare dispuse sa o strabata, de o banca pe care sa te asezi, cand obosesti, sa razi si sa pierzi notiunea timpului. Eventual, daca vrei sa marchezi momentul...de un aparat foto. Da, asa am petrecut ziua asta. Si chiar a fost misto.
Voi cum ati petrecut aceasta zi de sarbatoare?