incerc sa construiesc un pod suspendat

"Daca vrei sa intelegi ce inseamna un an de viata, pune intrebarea unui student care a picat examenul de sfarsit de an. O luna de viata: vorbeste-i despre ea unei mame care a adus pe lume un copil prematur si-l asteapta sa iasa din incubator ca sa-si stranga pruncul in brate, teafar si nevatamat. O saptamana: intreaba-l pe un om care lucreaza intr-o mina ca sa-si hraneasca familia. O zi: intreaba-i pe doi indragostiti lulea care asteapta sa se intalneasca. O ora: intreaba-l pe un claustrofob prins intr-un ascensor in pana. O secunda: uita-te la expresia unui om care tocmai a scapat dintr-un accident de masina. Si o miime de secunda: intreaba-l pe un atlet care a castigat medalia de argint la Jocurile Olimpice si nu medalia de aur pentru care se antrenase toata viata."

"Timpul inchide toate ranile chiar daca nu te scuteste de cateva cicatrice."

"Sa nu-ti uiti niciodara visele, ele vor fi motorul existentei, gustul si mirosul diminetilor tale."


....din "Si daca e adevarat..." - Marc Levy


In ultimele saptamani mi-am analizat mult viata, comportamentul si exact cum mi-a zis si una dintre cele mai bune prietene ale mele eu nu sunt in stare sa mentin o depresie. Daca o zi am fost suparata, a doua zi imi dau seama ce prostie am facut si incerc sa ma bucur de fiecare minut. Nu stiu insa, de ce, totusi nu reusesc sa le ocolesc. Ma gandesc prea mult la viitor...ma consum excesiv, visez pana la epuizare.

asa..ca de final:

"Prinde-ti trasura de o stea."

eu sper, tu speri, el/ea spera, noi chiar mai speram?!

a cam trecut ceva timp. n-am mai scris, din lipsa de timp, lipsa de chef, lipsa de imaginatie, dezgust pentru propriile idei.
m-am plictisit. ma simt scarbita de lumea din jurul meu.
sunt cenusie, da, asa e, s-ar putea sa fiu, pentru ca eu nu mai vad oameni buni, interesanti si incep sa devin si eu ca cei din jurul meu.
unde sunteti? de ce fugiti?
vreau. ah, vreau prea mult.
ma simt secata de pofta. pofta aia tampita de copil, care saliveaza cand vede o plajitura, o jucarie. mi-am pierdut jucariile, mi-am pierdut poftele.
nu e tristete, este adevar.
nu vreau sa pierd nimic. vreau sa pastrez totul. nu mi-au placut niciodata schimbarile. si eu ma schimb. nu-mi place cum m-am transformat in ultimele saptamani. rahat. astea nu sunt crize existentiale de adolescent, nu, sunt rahaturi.
nu mai vreau sa vad cum timpul o ia razna. nu mai vreau sa vad ceasuri. urasc ceasurile. de ce trebuie sa existe ceva care imi aminteste ca timpul trece. oh..atat de repede.
privesc pe fereastra, stare mea de spirit e ca vremea asta. nu ploua in interiourul meu, nu sunt fulgere sau tunete, nu, e liniste, o liniste sfasietoare. sunt multi nori, nori grosi, fiorosi...dar ploaia nu incepe, parca ar astepta ceva..
si e ciudat, pentru ca zambesc, in fiecare zi, poate doar pentru ca vreau. nu stiu daca chiar simt ca ar trebui si totusi o fac.
dar gonesc, spre noi zile, noi rahaturi. si parca nimic nu mai e nou, sunt doar lucruri ce trebuie sa le fac, nu pe care aleg sa le fac.
tu, ce faci? sper ca iti place de tine. sper ca esti o persoana buna. sper ca tu nu ti-ai pierdut pofta.