mare, plaja, nisip, soare, valuri, scoici, somn, arsura, usturime, copii, cirese. teama, nerabdare, 17 ani, haz, prietenie, petrecere, dans, rasete. admiratie, veselie, creativitate, interes. depresie, frustrare, neincredere, lacrimi, frica. yoga, tacere, lupta, regasire, liniste, relaxare, multumire. cafeluta, clatite, zambete, katie melua. imbratisari, cocktail, tort, la multi ani.
sunt zile bune si zile rele, amintiri si momente, cuvinte si gesturi. sunt lucruri care imi fac viata sa fie precum un drum plin de obstacole sau liber si plin de surprize. probabil si viata ta e la fel...si totusi, nu te simti simti special?
" A fost o vreme cand oamenii obisnuiau sa foloseasca un fir pentru a ghida cuvintele care, altminteri, ar fi putut sa se abata din drumul catre destinatia lor. Oamenii timizi purtau in buzunar cate un ghem de fire, dar si cei cu gura mare aveau nevoie de un fir, pentru ca, fiind obisnuiti sa fie auziti de toata lumea, nu se pricepeau sa se faca auziti de cineva anume. Distanta fizica dintre doi oameni care foloseau un fir era, de cele mai multe ori, redusa; cu cat era mai mica distanta, cu atat mai mult era nevoie de un fir. Practica de a atasa niste cupe la capetele firului a aparut mult mai tarziu. Unii afirma ca e legata de nevoia inexorabila de a apasa ghiocuri la ureche, pentru a auzi ecoul inca remanent al primei forme de expresie a oenirii. Altii pretind ca a pornit de la un om care tinea capatul unui fir desfasurat peste ocean de o fata care plecase in America. Cand lumea a devenit mai mare si nu mai exista destul fir pentru a impiedica spusele oamenilor sa se piarda in gol, s-a inventat telefonul. Uneori niciun fir nu e destul de lung pentru a putea spune lucrul ce trebuie spus. In asemenea cazuri, tot ce poate face un fir, indiferent de forma lui, este sa ghideze tacerea unei persoane. "
acest Pasaj din Istoria Iubirii...mi-a incantat sufletul.
Totul imi era neutru. Intr-o seara, am ramas singura acasa, eram plictisita...imi pierdeam timpul pe internet si am dat peste documentarul ala, The Secret, despre care auzisem o gramada de chestii. L-am urmarit cu maxima atentie. Il recomand. Nu o sa zic ca mi-ai schimbat viata, sau ca am aflat lucruri de care nu am mai auzit vreodata. Totusi, a reusit ceva, m-a intrigat. Am zis ca din urmatoarea zi voi incerca sa zambesc continuu si sa am numai ganduri pozitive. Intr-un mod ciudat de ceva vreme functioneaza. Mi s-au intamplat si un lucru dureros, dar nu m-am lasat. Am luptat cu mine, cu atitudinea mea. La indrumarea surorii mele, m-am apucat de yoga, am mers doar de 3 ori pana acum, dar de fiecare daca cand plec de acolo sunt linistita, fericita chiar. Imi iubesc prietenii si am inceput sa le arat asta, incerc sa nu ma mai inchid in mine, sa fiu mai punctuala, sa nu ma mai plang de ceea ce mi se intampla. E haios, nu credeam ca pot fi atat de relaxata si totusi atat de nebuna, in stilul meu:)). Azi noapte, ba nu, de fapt la 1 dimineata, eu gateam. Ieri noapte faceam baie ascultand blues-uri, deschizand toate geamurile si bucurandu-ma de mirosul bentisoarelor parfumate. Planurile mi s-au schimbat total in doar cateva minute, am decis sa plec la mare. Vreau soare, mare, nisip, prieteni, rasete si bronz. Vreau sunetul alaaa, brizaa si 3 zile imi sunt de ajuns. Vreau sa respir profund tot ce e in jurul meu si sa ma bucur. Si tu poti face acest lucru. Vara asta ma voi bucura, voi zambi si ma voi ratacii in locuri frumoase, pedaland in adierea vantului.
In camera asta, e doar o lampa aprinsa, vad totul ca in ceata. Intru si te gasesc legat la ochi, stand pe un scaun. In coltul camerei, e o masa, ma indrept spre ea..un bilet cu scrisul tau mic imi zice ca scaunul din fata ta e pentru mine. Trebuie sa ma leg la ochi cu esarfa pe care o voi gasi in sertarul mesei si sa ma asez pe acel scaun. Tu nu ma bagi in seama, te comporti de parca nu mi-ai auzi pasii pe podeaua veche. Nu inteleg ce-i cu tot jocul asta, dar iti urmez planul. Gasesc esarfa, e de aceeasi culoare cu a ta...ma indrept spre scaun, imi leg esarfa la ochi si ma asez in bezna pe scaun. Te aud intrebandu-ma cu vocea ta ragusita "Gata?", iti raspund nesigura "Cred ca da.". Nu-mi dau seama ce ar trebui sa urmeze. Tu taci. Oare ar trebui sa zic eu ceva? Nu...te astept. Imi aud inima cum bate, ma simt stresata si ma intreb daca o auzi si tu. Deodata, simt cum degetele tale imi mangaie mana, gadilindu-mi asteptarile. Te opresti. Eu inca nu inteleg acest joc. Apoi, iti plimbi degetele usor pe buzele mele. Inima mea incepe sa fie nervoasa. Ce vrei sa-mi demonstrezi? Intru in jocul tau, imi plimb degetele pe gatul tau, ma apropii si iti simt respiratia tulburata. Ma simt invaluita, incep sa inteleg, vrei sa-mi arati ca e mai simplu pe intuneric, ca e mai simplu in limba asta ciudata, a tacerii. Acum tu nu stii la ce sa te astepti. Te-am surprins, simt asta. Te iau de mana, iti propun in tacere, sa ne ridicam de pe scaune. Atenta, te indemn sa ne intindem pe podea. Ma asez cu capul pe inima ta, imbratisandu-te. Iar asteptarea s-a incheiat. La fel si linistea. Inimile noastre ne-au pregatit un cantec. P.S: nu sunt indragostita, gandesc romantic.
M-as putea obisnui. As putea transforma orice escapada a noastra in cotidian. Si ar fi frumos. Ar fi turcoaz...asa cum mi-ar placea mie. As aduna toate mirosurile peste care mi-am plimbat narile cercetator, as zambi cand as resimti mirosul ceaiului de kiwi si capsuni de la cafeneaua noastra preferata. M-as trezit in cearceafuri parfumate a iasomie. Diminetile, mi le-as incepe cu dusuri reci si miros de cocos. Apoi, as lua micul dejun, lingura dansandu-mi printre cereale si struguri. As porni incet, spre un locsor verde si as trage in piept mirosul ierbii ude, de dupa ploaia de noaptea trecuta. Mi-as trece degetele pe paginile galbene si pline de mirosul amintirilor, cititorului anterior, care a fost el. Dupa cateva ore, m-as plictisi si as merge la o florarie. As sta amortita in fata fiecarei florarii pe langa care as trece, trista ca nu gasesc ceea ce imi doresc. Resemnata, as veni la tine, sa luam pranzul...sa mancam o salata verde si orez facut de tatal tau. As analiza mirosul lamaii si cel proaspat al castravetelui. Ti-as vorbi despre el. Tu mi-ai vorbit despre al tau, el. Mirosul parfumul tau, din sufrageria luminoasa, cu geamuri mari, ce dau spre curtea galagioasa...mi-ar ramane in minte, pentru totdeauna. Seara, m-as duce acasa...m-as descalta de tenesii mei rosii, de blugi uzati si camasa din in. Si m-as indrepta spre cada. M-as calma in apa fierbine, plina de spuma si cu aroma unui compotul de ananas rece. Mi-as spala parul cu samponul de coral si nectarine albe. As auzi soneria, m-as infasura intr-un prosop si as deschide usa. El ar fi acolo, zambind cu Floarea Soarelui in mana...
Gandeste-te ca esti intr-un labirint mare, alcatuit din altele mai mici. Cum reactionezi? Gandeste-te ca la fiecare iesire te simti extaziat. Nu te simti macar putin tentat sa te lupti cu fiecare labirint pana ajungi la sentimentul ala care stii ca iti provoaca dependenta, dar la care n-ai de gand sa renunti? Si parca n-ai vrea sa te dai batut, desi uneori te saturi de atata incurcatura. Dar, ti s-a spus ca fiecare labirint are cu siguranta o iesire. Chiar daca primul a fost mai usor, dificultatea a crescut, iar acum gandul ca vei ajunge la nenorocita aia de iesire parca iti piere. Dar, nu se va intampla asta, ai nevoie de doza aia.doza de fericire.
Pentru ca mi-am demonstrat ca noi avem forta de a schimba lucrurile. Azi mi-am cumparat bicicleta, m-am urcat pe ea si m-am chinuit sa tin ghidonul drept. Uitasem cum e. M-am simtit ca la 6 ani cand invatam pentru prima oara numai ca acum a fost de 1 milion de ori mai frumos. Imi venea sa tip de bucurie. Cel mai mult ne temem ca uitam sa fim copii, ca imbatranim, ca uitam sa ne bucuram de idioteniile magnifice, dar nimeni nu face nimic.
Ei bine, azi m-am simtit curajoasa, m-am aventurat melancolica in lumea amintirilor, a copilariei.
