maine.

Maine vreau sa arunc cu praf de zana.

O sa ma trezesc dimineata zambind si o sa port cea mai draguta rochie. Voi rataci pe stradute inspre anticariatul din centru, unde voi cumpara felicitari pe care imi voi asterne gandurile pentru omuletii dragi din viata mea. Imi voi cumpara o carte, probabil "Micul Print" si voi bea o limonada in curte, scriind.

Vreau sa ii reamintesc mamei sa-si cultive blandetea.
O sa-ii spun surorii mele ca de la ea am invatat cum sa arunc cu praf de zana si ca nu stiu pe nimeni care sa o faca mai bine.
Prietenei mele cele mai bune o sa ii zic sa se iubeasca mai mult pentru ca are toate motivele, este o femeie minunata.
Iar omuletilor simpatici pe care i-am cunoscut de curand, o sa le multumesc ca mi-au redat pofta de viata, de aventura.

Vineri o sa pornesc intr-o calatorie, singura. Mai mult o calatorie inspre mine, care nu stiu daca o sa mearga bine sau rau. Stiu doar ca totul depinde de cum voi reusi sa-mi mentin optimismul de zana, motivatia si starea de bine care mereu depinde atat de mult de omuletii mei dragi din jur care din pacate nu vor fi langa mine.

O sa fie bine.

sentimente impletite.

                                 Imi simt sufletul precum o coada impletita in 3.

.                           

 Am impletit neincrederea, frustrarea si singuratatea. Sunt impletite strans, atat de strans incat doare...si totusi coada e plina de tepuse, firicele care evadeaza. Parca striga libertate. Sufletul meu tanjeste dupa asta, dar eu...eu am pierdut nodul, si nu mai stiu sa despletesc coada.

clar obscur

Credeam ca se numeste dragoste. Nu. Se numeste adevar. Nu ne indragostim de dragoste. Ne indragostim de adevar. Ne indragostim de priviri obscure ce devin clare. De cuvinte pure. De nopti pierdute in sinceritate. De nudism lipsit de ascunzisuri. De perfectiune imperfecta. De teama iesita la iveala. De incredere fara granite... De un tot real. Sunt aici dinnou, pentru ca simt ca trebuie, pentru ca ma simt goala si implinita din cauza dragostei.

metafora.

Esti pe o plaja..doar tu.
Briza de imbie, te loveste usor, parca te dezmiarda. Marea pare prietenoasa vrei sa o atingi usor, sa-ti umezesti corpul, sa-l racoresti. Inoti cu placere, te bucuri de fiecare val...plutesti, inchizi ochii si zambesti...iar timpul trece si tu nu iti dai seama.

Stii, insa, ca ceva lipseste.

Te-ai scufundat. Adanc. Ai capul la fund, dai din picioare si nu vrei sa iesi la suprafata. Cauti fara incetare, incerci din rasputeri sa gasesti ceea ce iti doresti. Cautarea asta e dificila, simti ca nu mai ai aer, vrei sa iesi la suprafata. Daca faci asta, stii ca trebuie sa o iei la inceput, insa aerul se termina...iar tu nu mai rezisti. Simti ca esti aproape, vrei sa poti...Atat de aproape si totusi cedezi, te intorci la suprafata. Respiri usurat. Te intrebi totusi, ce s-ar fi intamplat daca nu ai fi cedat. Ai fi murit?! Te-ai fi inecat? Ai fi reusit sa gasesti acel ceva? Te bagi din nou cu capul sub apa si incerci sa observi care iti e limita...dar nu ai cum sa o descoperi, nu ai unde sa stii. Daca e ceva, un lucru, care nu poate fi masurat, cronometrat...acela este potentialul tau.

Iesi din nou la suprafata. Te desparti de mare. Picioarele tale ating nisip ud si te simti in siguranta pentru putin timp, apoi singuratatea te infioara.

Reflectezi. Incerci sa te decizi. Nu poti. Simti nevoia sa-ti spuna cineva, ca esti capabil de mult mai mult decat ai visat vreodata.

O iei de la inceput. E o scufundare pentru suflete.

Inima ta cauta neincetat persoana aia, langa care ar putea trai intr-o singuratate perfecta. O cauta pana ramane fara aer. O cauta atat de disperat, incat e dispus sa se inece. O cauta pentru ca-i poate aduce nisip umed, sub picioare...stabilitate, echilibru, in doi.

Iar, 2...suna perfect.

transformare.

Mmmm...nu stiu ce-i cu mine. Simt ca ma transform. Ma transform intr-o chestie care nu-mi place, care ma infioara. Chestia asta...e nesigura, ii curg lacrimi fara motiv, se inneaca in idei, pierde timpul si sufera de neincredere. Ma uit in oglinda si ma intreb ce determina schimbarea asta. Ma sperie ca nu pot gasi un raspuns. Stau si ma gandesc la asta, de parca astept ca ceva sa treaca...de parca maine voi fi alta persoana, mai fericita, o persoana care stie ce vrea, stie ca poate. Nu se intampla asta. Si stiu ca nu pot obtine ceva doar asteptand, dar habar nu am ce sa fac. Parca ma invart intr-un cerc. Nu urasc nimic mai mult decat cercurile.

Tell the truth.

flori de decembrie.

Astia patru pereti, ma inghesuie in amintiri. Vreau ca totul sa ramana ca atunci. Monedele sunt acolo unde le-ai lasat, pe noptiera de langa pat. Prosopul de pe marginea patului, a disparut, insa m-am ocupat de asta, l-am memorat. Zilele trecute, am gasit rochia pe care o purtam in noaptea aia. Noaptea in care am alergat prin ceata impreuna, cand am tremurat de frig sub geaca ta, intisi pe o banca, cand am dansat si am facut abstractie de tot ceea ce ne inconjura....cand vodka ne-a facut sa spunem adevarul. Stii, mirosea a noi si mi-am imprimat in cap si mirosul asta.
As vrea ca tu sa nu fi plecat in dimineata aia, eu sa nu te fi condus, as vrea sa nu ne mai luam la revedere. Sunt egoista, dar mi-ar placea sa putem sta impreuna imbratisati in pat; tu sa-ti lasi ceasul pe noptiera, ca deobicei; sa ascultam melodiile noastre, iar tu sa-mi canti versuri din ele in ureche; sa pot sa-ti privesc genele lungi pentru care te invidiez; si sa-mi zambesti.
Am aruncat cu un bulgare in tine si sper ca te-a strabatut indeajuns de tare. Era format din 2 cuvinte. Imi doresc zapada, aceeasi pentru amandoi. Imi doresc sa putem desena in ea, flori de decembrie, impreuna.
Posibilul se imbina cu imposibilul si nu, nu ma refer la fictiune...
Astia patru pereti ma alina, ma tortureaza. In scurt timp, mirosul de scortisoara imbinat cu portocale si sunetul ploii ma vor linisti, si-mi voi da o intalnire cu tine, in vis.