Zi idioata, obositoare, urasc ca ma duc in fiecare zi in cacatul asta de liceu, imi pierd cate 7 ore, plus 2 pe drum, am niste profesori idioti, la orele carora slabesc 1000 de calorii de nervi si nu exista oameni dezghetati cu care sa am ce vorbi, decat niste adolescenti tampiti, cu crize caracteristice si o tigara in gura, care le da statutul de cool. Sa mori tu?! nu tu. Zic asta cam des in ultima vreme si stiu ca nu e cea mai inteligenta expresie, ma rog. Cum ziceam...sa mori tu?! de ce dracu' cred toti "puisorii" astia ca asta-i face interesanti?
Hai, hai sa nu fiu chiar rea, exista 5-7 persoane cu care sa ai ce vorbi, macar sa schimbi cateva cuvinte, inafara de "Buna, ce faci?/ Buna, bine.Tu?" si totusi, nu e dezamagitor?
Ajung acasa, mananc, dorm 40 de minute, ma suna mama " esti la mansarda?/da, mama dorm!/oo dar ai patit ceva?/nu, mama, am avut o zi naspa./ bine, te las sa dormi", logic ca n-am mai reusit sa ma intorc la visele mele.Baietii mei erau ocupati, n-am avut cu cine sa ies pe strada, sa-mi linistesc mintea. Am studiat mesajele primite de la domnul Stres, n-avea ce face azi, se intreba daca sunt prin liceu. Uite inca un motiv pentru care urasc liceul asta. Promit sa nu mai ies cu niciun tip din liceu.
Moamaaa si tot aud chestia asta cu "liceul este cea mai tare perioada" si rahaturi. In lumea voastra, fratilor, in a mea, treaba asta ah... cam pute.
Mah, imi iubesc prietenii, alea 2-3 persoane interesante, dar iti jur, imi e o scarba de mor de liceu. Si ghici ce?! Maine, e o noua zi.Yeah right.
P.S: doar un tip m-a facut sa ma simt bine azi, Paolo Nutini, deci o iau pe aratura rau de tot.am nevoie de ceva real.vocea lui suna insa, destul de bine si fizicul e incantatorrr. slava Domnului, voi sunteti reali.
luni, 11 ianuarie 2010
duminică, 10 ianuarie 2010
multumesc.
Tot ce vreau sa va spun este ca ador acest loc, unde imi pot impartasi gandurile cu voi, unde sfaturile voastre ma ajuta, incurajarile voastre imi ridica moralul, iar simtul umorului invinge uneori, situatile dificile. Voi, imi demonstrati ca exista oameni buni, interesanti si deosebiti, voi sunteti niste oameni frumosi. Imi pare rau ca nu am timp sa scriu un post mai lung, dar trebuie sa fac un proiect, oricum sunt sigura ca ati prins ideea. teoretic,va imbratisez, practic..... urasc imposibilitatea asta.
sâmbătă, 9 ianuarie 2010
cine ma mai intelege?!
Uneori, naivitatea mea ma inspaimanta, alteori imi place, mi se pare naturala, si ma bucur de ea.
In aceeasi masura, ma inspaimanta si maturitatea.Sunt doua lucruri contrare si totusi, ambele sunt prezente in mine.Uitati-o pe tipa cu pardesiul galben, matura si naiva :)). ce naiba?!
vreau sa inceteze sa ma mai vrajeasca.nu e magie, e flirt studiat.
Am observat ca...
* daca tu poti sa zambesti, pot si eu.
* daca tu soptesti, soptesc si eu.
* daca tu te rusinezi, eu ma simt grozav
* daca tu flirtezi, eu nu ma pot abtine
* daca tu taci, tacerea e placuta
* daca tu fredonezi o melodie, ea imi va ramane in cap
* daca esti serios, ma amuzi
* presimt ca asta poate continua la nesfarsit.
si totusi, uneori ma atragi, alteori nu, uneori imi vine sa te imbratisez, alteori sa te injur.
e bine, oricum ar fi...noi nu mimam fericirea, noi o simtim, e in aer, atunci cand suntem impreuna.
* daca tu poti sa zambesti, pot si eu.
* daca tu soptesti, soptesc si eu.
* daca tu te rusinezi, eu ma simt grozav
* daca tu flirtezi, eu nu ma pot abtine
* daca tu taci, tacerea e placuta
* daca tu fredonezi o melodie, ea imi va ramane in cap
* daca esti serios, ma amuzi
* presimt ca asta poate continua la nesfarsit.
si totusi, uneori ma atragi, alteori nu, uneori imi vine sa te imbratisez, alteori sa te injur.
e bine, oricum ar fi...noi nu mimam fericirea, noi o simtim, e in aer, atunci cand suntem impreuna.
luni, 4 ianuarie 2010
i guess i need help :))
De mult, n-am mai vorbit cu voi despre subiectul asta, baieti.
Mi-a trecut de ceva timp de tipul ala mai mare decat mine, cu prietena, super bunaciune si etc. Mi se pare in continuare idealul meu masculin, insa acum sunt chill in privinta lui. Am devenit foarte buni prieteni, iar pe iubita lui, am avut placerea sa o cunosc si am fost destul de impresionata de bunatatea sufletului ei, iar pe el il respect pentru ca are o fata alaturi nu neaparat frumoasa, ci blanda, omeneasca.
Astazi, am iesit cu un tip, Dumnezeule, am facut eforturi ca intalnirea sa dureze 45 de minute. In acest timp, eu am vorbit si am fost extrem de relaxata in timp ce el nu a reusit sa scoata nici 40 de cuvinte pe gura, fiind extrem de stresat, jucandu-se cu telefonul si dand din picioare. Parea atent la ceea ce spuneam si totusi nu. Ma place si se vede. Dar, eu nu. Tipul n-a mai citit o carte de placere, de 2 ani. Mie nu mi se pare ok, trecand peste asta, pot zice ca e un tip de gasca, doar ca nu pe gustul meu. Imi place ca un tip sa starneasca ceva in mine, ca eu sa fiu cea emotionata, care isi roade buzele:)).La sfarsitul intalnirii, si-a cerut scuze pentru ca a fost retras, dupa 40 de minute ciudate, o scuza in genul asteia mi s-a parut doar penibila, dar poate ar trebui sa apreciez ca a avut bun simt.
Sunt mandra de cum am facut fata situatie si cat tact am avut, nu credeam ca sunt capabila de atat. El a regretat ca intalnirea a durat atat de putin, eu...am sunat-o pe cea mai buna prietena ca sa ma vad cu ea, sa aflu detalii despre cum fusese vacanta ei la Paris. Poate uneori sunt cam dura, dar simteam ca imi pierd timpul aiurea.
Cred ca am prea multi amici baieti extrem de inteligenti care ma fac sa ma simt bine, de-a lor, speciala...sau probabil sunt cum zic baietii mei, imi doresc prea mult.Dar, eu nu cred asta.Stiu ca merit ceva bun si nu trebuie sa ma multumesc cu doar atat.:))
Dupa ce m-am despartit de Clara, care a reusit, ca deobicei, sa ma faca sa ma simt extraordinar, am ajuns acasa, tata m-a rugat sa curat zapada de pe masina mamei, i-am chemat pe baietii mei, ne-am batut 1 ora cu zapada, ne-am sapunit si am ras...M-am distrat enorm. La final, mi-au zis ca eu oricum nu sunt o fata normala, asa ca nu pot fi cu un tip normal.:)) Din nou, m-au facut sa ma simt speciala! Dupa, am observat ca aveam 2 mesaje de la tipul cu care avusesem acel dezastruos date. Ce se presupune ca ar trebui sa fac acum cu el?:|
Mi-a trecut de ceva timp de tipul ala mai mare decat mine, cu prietena, super bunaciune si etc. Mi se pare in continuare idealul meu masculin, insa acum sunt chill in privinta lui. Am devenit foarte buni prieteni, iar pe iubita lui, am avut placerea sa o cunosc si am fost destul de impresionata de bunatatea sufletului ei, iar pe el il respect pentru ca are o fata alaturi nu neaparat frumoasa, ci blanda, omeneasca.
Astazi, am iesit cu un tip, Dumnezeule, am facut eforturi ca intalnirea sa dureze 45 de minute. In acest timp, eu am vorbit si am fost extrem de relaxata in timp ce el nu a reusit sa scoata nici 40 de cuvinte pe gura, fiind extrem de stresat, jucandu-se cu telefonul si dand din picioare. Parea atent la ceea ce spuneam si totusi nu. Ma place si se vede. Dar, eu nu. Tipul n-a mai citit o carte de placere, de 2 ani. Mie nu mi se pare ok, trecand peste asta, pot zice ca e un tip de gasca, doar ca nu pe gustul meu. Imi place ca un tip sa starneasca ceva in mine, ca eu sa fiu cea emotionata, care isi roade buzele:)).La sfarsitul intalnirii, si-a cerut scuze pentru ca a fost retras, dupa 40 de minute ciudate, o scuza in genul asteia mi s-a parut doar penibila, dar poate ar trebui sa apreciez ca a avut bun simt.
Sunt mandra de cum am facut fata situatie si cat tact am avut, nu credeam ca sunt capabila de atat. El a regretat ca intalnirea a durat atat de putin, eu...am sunat-o pe cea mai buna prietena ca sa ma vad cu ea, sa aflu detalii despre cum fusese vacanta ei la Paris. Poate uneori sunt cam dura, dar simteam ca imi pierd timpul aiurea.
Cred ca am prea multi amici baieti extrem de inteligenti care ma fac sa ma simt bine, de-a lor, speciala...sau probabil sunt cum zic baietii mei, imi doresc prea mult.Dar, eu nu cred asta.Stiu ca merit ceva bun si nu trebuie sa ma multumesc cu doar atat.:))
Dupa ce m-am despartit de Clara, care a reusit, ca deobicei, sa ma faca sa ma simt extraordinar, am ajuns acasa, tata m-a rugat sa curat zapada de pe masina mamei, i-am chemat pe baietii mei, ne-am batut 1 ora cu zapada, ne-am sapunit si am ras...M-am distrat enorm. La final, mi-au zis ca eu oricum nu sunt o fata normala, asa ca nu pot fi cu un tip normal.:)) Din nou, m-au facut sa ma simt speciala! Dupa, am observat ca aveam 2 mesaje de la tipul cu care avusesem acel dezastruos date. Ce se presupune ca ar trebui sa fac acum cu el?:|
vineri, 1 ianuarie 2010
poate sunt egoista, insa nu-i dau dreptate.
Acum cateva saptamani, am citit "Testament de ciocolata", de Marian Coman, am ramas putin in dubii dupa ce am terminat cartea.Cand am cumparat-o nu pot sa nu recunosc, am fost atrasa de coperta, deoarece sunt obsedata de ciocolata.
Este o carte care te invaluie inca de la prima pagina, intr-o atmosfera fantastica, insa iti pune la incercare spiritul de observatie. Amintindu-mi acum de ea, am cautat cateva recenzii si asa cum credeam, sunt putini cei care au inteles-o cu adevarat, sau cel putin considera ca au inteles-o, insa au facut asta numai dupa ce au recitit-o si au pus cap la cap unele detalii mai greu de remarcat.Cartea iti prezinta cateva intamplari socante, fabuloase si are o alura negativista, sau cel putin asa consider eu. Am selectat o parte care chiar m-a marcat.
"Dupa ce o sa mori, in cit timp crezi ca vei fi uitat ? Cine isi va aminti de tine si de ce ? Dar, mai intii, chiar vrei ca oamenii sa-si aminteasca de tine ? Chiar iti doresti sa-i stii chirciti de durere fiindca nu te mai au ? Chiar vrei sa-ti ude mormantul cu lacrimi, sa-ti priveasca florile din fata crucii si sa-ti aprinda lumanari ? ( … ) Ce fel de prieten le esti oamenilor astora daca vrei sa sufere de dorul tau ? Nu e mai bine sa nu te stie nimeni ? Sa treci neobservat prin viata si sa te grabesti sa nu mai fii ? Sa ii scutesti pe ceilalti de nostalgii, depresii si suspine ? Nu e mai bine asa ? ( … ) Nu e mai bine sa fii nimeni ? Nu asta ar fi cea mai mare dovada de altruism ? De dragoste de ceilalti ? "
.....eu vreau ca oamenii sa-si aminteasca de mine. Tu?
Este o carte care te invaluie inca de la prima pagina, intr-o atmosfera fantastica, insa iti pune la incercare spiritul de observatie. Amintindu-mi acum de ea, am cautat cateva recenzii si asa cum credeam, sunt putini cei care au inteles-o cu adevarat, sau cel putin considera ca au inteles-o, insa au facut asta numai dupa ce au recitit-o si au pus cap la cap unele detalii mai greu de remarcat.Cartea iti prezinta cateva intamplari socante, fabuloase si are o alura negativista, sau cel putin asa consider eu. Am selectat o parte care chiar m-a marcat.
"Dupa ce o sa mori, in cit timp crezi ca vei fi uitat ? Cine isi va aminti de tine si de ce ? Dar, mai intii, chiar vrei ca oamenii sa-si aminteasca de tine ? Chiar iti doresti sa-i stii chirciti de durere fiindca nu te mai au ? Chiar vrei sa-ti ude mormantul cu lacrimi, sa-ti priveasca florile din fata crucii si sa-ti aprinda lumanari ? ( … ) Ce fel de prieten le esti oamenilor astora daca vrei sa sufere de dorul tau ? Nu e mai bine sa nu te stie nimeni ? Sa treci neobservat prin viata si sa te grabesti sa nu mai fii ? Sa ii scutesti pe ceilalti de nostalgii, depresii si suspine ? Nu e mai bine asa ? ( … ) Nu e mai bine sa fii nimeni ? Nu asta ar fi cea mai mare dovada de altruism ? De dragoste de ceilalti ? "
.....eu vreau ca oamenii sa-si aminteasca de mine. Tu?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)