caut sa ma inteleg.

Uffff, un om pe care il apreciez foarte mult, mi-a scris candva "nu exista fericire deplina, doar clipe de beatitudine prosteasca" nu-i dadeam dreptate, il credeam un artist dezamagit ca trebuie sa accepte banalul, acum insa simt ca ar trebui sa-i multumesc pentru ca a impartasit cu mine acest adevar!
Daca te uiti in dictionar, la cuvantul beatitudine vei gasi..."Stare de fericire deplină, de încântare, stare patologică de euforie permanentă, de indiferenţă faţă de situaţiile şi întâmplările din jur".
Mi-a mai zis ca trebuie sa invat sa ma bucur de toate momentele placute, de reusitele si capacitatile mele...sunt inca la inceput, as vrea ca totul sa fie ca pe o coala de hartie pe care sa o poti repeta pana o stii pe de rost, dar nu e posibil si mi-e greu. As vrea sa stiu cand pot evita o greseala, dar hei, greseliile cica sunt frumoasa, pun pariu ca o sa cred asta peste 50 de ani. Pana atunci, la naiba cu toate astea.
Pana la urma, puterea sta in mainile noastre, putem sta pe loc, pasi, pluti, zbura sau ne putem ineca in propriile lacrimi.


Eu...eu aleg sa plutesc, pentru ca e mai usor decat sa zbori, nu mai am chef sa dau din aripi. Eu aleg beatitudinea prosteasca, eu caut cu disperare indiferenta din mine.