maine.

Maine vreau sa arunc cu praf de zana.

O sa ma trezesc dimineata zambind si o sa port cea mai draguta rochie. Voi rataci pe stradute inspre anticariatul din centru, unde voi cumpara felicitari pe care imi voi asterne gandurile pentru omuletii dragi din viata mea. Imi voi cumpara o carte, probabil "Micul Print" si voi bea o limonada in curte, scriind.

Vreau sa ii reamintesc mamei sa-si cultive blandetea.
O sa-ii spun surorii mele ca de la ea am invatat cum sa arunc cu praf de zana si ca nu stiu pe nimeni care sa o faca mai bine.
Prietenei mele cele mai bune o sa ii zic sa se iubeasca mai mult pentru ca are toate motivele, este o femeie minunata.
Iar omuletilor simpatici pe care i-am cunoscut de curand, o sa le multumesc ca mi-au redat pofta de viata, de aventura.

Vineri o sa pornesc intr-o calatorie, singura. Mai mult o calatorie inspre mine, care nu stiu daca o sa mearga bine sau rau. Stiu doar ca totul depinde de cum voi reusi sa-mi mentin optimismul de zana, motivatia si starea de bine care mereu depinde atat de mult de omuletii mei dragi din jur care din pacate nu vor fi langa mine.

O sa fie bine.

sentimente impletite.

                                 Imi simt sufletul precum o coada impletita in 3.

.                           

 Am impletit neincrederea, frustrarea si singuratatea. Sunt impletite strans, atat de strans incat doare...si totusi coada e plina de tepuse, firicele care evadeaza. Parca striga libertate. Sufletul meu tanjeste dupa asta, dar eu...eu am pierdut nodul, si nu mai stiu sa despletesc coada.

clar obscur

Credeam ca se numeste dragoste. Nu. Se numeste adevar. Nu ne indragostim de dragoste. Ne indragostim de adevar. Ne indragostim de priviri obscure ce devin clare. De cuvinte pure. De nopti pierdute in sinceritate. De nudism lipsit de ascunzisuri. De perfectiune imperfecta. De teama iesita la iveala. De incredere fara granite... De un tot real. Sunt aici dinnou, pentru ca simt ca trebuie, pentru ca ma simt goala si implinita din cauza dragostei.

metafora.

Esti pe o plaja..doar tu.
Briza de imbie, te loveste usor, parca te dezmiarda. Marea pare prietenoasa vrei sa o atingi usor, sa-ti umezesti corpul, sa-l racoresti. Inoti cu placere, te bucuri de fiecare val...plutesti, inchizi ochii si zambesti...iar timpul trece si tu nu iti dai seama.

Stii, insa, ca ceva lipseste.

Te-ai scufundat. Adanc. Ai capul la fund, dai din picioare si nu vrei sa iesi la suprafata. Cauti fara incetare, incerci din rasputeri sa gasesti ceea ce iti doresti. Cautarea asta e dificila, simti ca nu mai ai aer, vrei sa iesi la suprafata. Daca faci asta, stii ca trebuie sa o iei la inceput, insa aerul se termina...iar tu nu mai rezisti. Simti ca esti aproape, vrei sa poti...Atat de aproape si totusi cedezi, te intorci la suprafata. Respiri usurat. Te intrebi totusi, ce s-ar fi intamplat daca nu ai fi cedat. Ai fi murit?! Te-ai fi inecat? Ai fi reusit sa gasesti acel ceva? Te bagi din nou cu capul sub apa si incerci sa observi care iti e limita...dar nu ai cum sa o descoperi, nu ai unde sa stii. Daca e ceva, un lucru, care nu poate fi masurat, cronometrat...acela este potentialul tau.

Iesi din nou la suprafata. Te desparti de mare. Picioarele tale ating nisip ud si te simti in siguranta pentru putin timp, apoi singuratatea te infioara.

Reflectezi. Incerci sa te decizi. Nu poti. Simti nevoia sa-ti spuna cineva, ca esti capabil de mult mai mult decat ai visat vreodata.

O iei de la inceput. E o scufundare pentru suflete.

Inima ta cauta neincetat persoana aia, langa care ar putea trai intr-o singuratate perfecta. O cauta pana ramane fara aer. O cauta atat de disperat, incat e dispus sa se inece. O cauta pentru ca-i poate aduce nisip umed, sub picioare...stabilitate, echilibru, in doi.

Iar, 2...suna perfect.

transformare.

Mmmm...nu stiu ce-i cu mine. Simt ca ma transform. Ma transform intr-o chestie care nu-mi place, care ma infioara. Chestia asta...e nesigura, ii curg lacrimi fara motiv, se inneaca in idei, pierde timpul si sufera de neincredere. Ma uit in oglinda si ma intreb ce determina schimbarea asta. Ma sperie ca nu pot gasi un raspuns. Stau si ma gandesc la asta, de parca astept ca ceva sa treaca...de parca maine voi fi alta persoana, mai fericita, o persoana care stie ce vrea, stie ca poate. Nu se intampla asta. Si stiu ca nu pot obtine ceva doar asteptand, dar habar nu am ce sa fac. Parca ma invart intr-un cerc. Nu urasc nimic mai mult decat cercurile.

Tell the truth.

flori de decembrie.

Astia patru pereti, ma inghesuie in amintiri. Vreau ca totul sa ramana ca atunci. Monedele sunt acolo unde le-ai lasat, pe noptiera de langa pat. Prosopul de pe marginea patului, a disparut, insa m-am ocupat de asta, l-am memorat. Zilele trecute, am gasit rochia pe care o purtam in noaptea aia. Noaptea in care am alergat prin ceata impreuna, cand am tremurat de frig sub geaca ta, intisi pe o banca, cand am dansat si am facut abstractie de tot ceea ce ne inconjura....cand vodka ne-a facut sa spunem adevarul. Stii, mirosea a noi si mi-am imprimat in cap si mirosul asta.
As vrea ca tu sa nu fi plecat in dimineata aia, eu sa nu te fi condus, as vrea sa nu ne mai luam la revedere. Sunt egoista, dar mi-ar placea sa putem sta impreuna imbratisati in pat; tu sa-ti lasi ceasul pe noptiera, ca deobicei; sa ascultam melodiile noastre, iar tu sa-mi canti versuri din ele in ureche; sa pot sa-ti privesc genele lungi pentru care te invidiez; si sa-mi zambesti.
Am aruncat cu un bulgare in tine si sper ca te-a strabatut indeajuns de tare. Era format din 2 cuvinte. Imi doresc zapada, aceeasi pentru amandoi. Imi doresc sa putem desena in ea, flori de decembrie, impreuna.
Posibilul se imbina cu imposibilul si nu, nu ma refer la fictiune...
Astia patru pereti ma alina, ma tortureaza. In scurt timp, mirosul de scortisoara imbinat cu portocale si sunetul ploii ma vor linisti, si-mi voi da o intalnire cu tine, in vis.

mai vreau.

Nu-mi vine sa cred ca este joi. M-am intors duminica, si de atunci tot incerc sa neg acest lucru. Nu vroiam sa scriu acest post, ca sa realizez ca s-a terminat. Si stiu ca ne place sa zicem ca acesta a fost doar inceputul...dar nu va mai fi la fel.
Vreau sa fiu din nou trezita de organizatori la 8 dimineata, cu batai cutremuratoare in usa, vreau sa iau micul dejun cu 28 de persoane, in timp ce 2 dintre ele se ocupa sa zica bancuri tampite. Vreau sa fiu chemata de Mika, cu "We are golden" in sala de conferinte, sa intarzii si sa primesc o pedeapsa. Sa ma fac de ras, apoi sa ma relaxez si sa mai invat ceva nou.Vreau sa-mi primesc cafeluta cu lapte, ca sa nu-mi cada ochii in gura.
De data asta, nu m-as mai plange de pauzele prea mici si nici de formularele care trebuie completate la sfarsitul zilei.
Am lucrat in echipa, am invatat impreuna, am dansat pana dimineata in aproape fiecare noapte, am cantat, am privit stelele in tacere in poienita, ne-a pus dorinte la fiecare stea cazatoare...Zece zile am imbratisat si admirat oameni. Si poate diferentele dintre noi erau vizibile, dar odata cu zilele, deveneau prea putin semnificative.
Vreau sa ma intorc, sa mai facem un foc de tabara, sa cautam lemne prin padure ca sa reusim sa-l tinem aprins; Sa ne plimbam cu bicicletele prin Sibiu si sa intram cu ele prin fantanile arteziene; Sa ne adunam intr-o imbratisare din care sa nu ne mai dezlipim niciodata.
Si mai vreau ceva....mai vreau saruturi pe ascuns. Mai vreau acel parfum, pe buzele mele.

Au fost 10 zile care au parut nesfarsite. 10 zile in care am legat prietenii, demne de 10 ani. 10 zile in care am zambit mai mult ca niciodata. 10 zile pentru care voi fi vesnic recunoscatoare.

vizualize :)

" Bine ai venit pe planeta Pamant!
Aici nu este nimic pe care sa nu-l poti face sau sa nu-l poti avea.
Esti un creator minunat si esti aici datorita dorintei tale puternice de a fi aici.
Mergi inainte gandindu-te la ceea ce iti doresti, atragand experiente care sa te ajute sa te hotarasti ceea ce iti doresti, iar odata ce te-ai decis, gandeste-te numai la asta.
Cea mai mare parte a timpului ti-o vei petrece adunand date care sa te ajute sa te hotarasti ce iti doresti cu adevarat. Insa, adevarata ta treaba este sa te hotarasti ceea ce iti doresti, apoi sa te concentrezi asupra acelui lucru. Pentru ca prin concentrare vei atrage lucrul dorit. Acesta este procesul de creatie.
Cred ca esti magnific.
Ca ai in tine ceva cu adevarat magnific.
Nu conteaza ce ti s-a intamplat in viata, nu conteaza cat de tanar sau batran esti."

The Secret.

.....please, don't keep the secret, let's spread it all around us.

necunoscut.

De azi...intr-o saptamana.

E asa ciudat, o sa am parte de 10 zile cu niste oameni total diferiti de mine. Sunt speriata. Creierele lor duduie de inteligenta, iar al meu din cand in cand, isi permite sa atipeasca:)).

Si totusi, presimt ca ma voi duce acolo si va fi dragut. O experienta noua.


Ma simt total deschisa spre asa ceva.

despre chakre, karma yoga si mine.

Nici mie nu-mi vine sa cred.
Pierd ore in sir, documentandu-ma despre yoga, karma, chakre si sunt fascinata.
Fiecare curs mi se pare fascinant...Inca nu o practic decat ca sport, deocamdata invat sa-mi controlez respiratia, imi intaresc muschii si ma imprietenesc cu cateva pozitii.
La primul curs m-am speriat, nu-mi iesea nimic, ma inroseam la fata pentru ca uitam sa respir si imi venea sa urlu de durere, credeam ca mi se rup toate articulatiile.
Chiar si dupa putin timp, efectele sunt vizibile, ma simt mai puternica atat fizic cat si psihic.
Am fost uimita cand dupa etapa de relaxare, m-am ridicat si am simtit un sentiment de relaxare incredibil. Ma simteam usoara, linistita, impacata. E ca un drog.

Imi doresc sa avansez, sa invat sa-mi relaxez chakrele si sa reusesc sa ating starea de pace. O sa fie dificil, iar eu nu sunt foarte rabdatoare, dar ceva imi da entuziasm si putere.

Citeam astazi, despre Karma Yoga, iar intr-un pasaj era ceva de genul acesta: "Oamenii sunt tristi pentru ca nu au un scop.". Si cred ca e dificil pana iti gasesti unul. Cred ca e si mai dificil sa mentii flacara aprinsa, sa lupti impotriva vantului. Iar, uneori....mai apar si furtuni. Si focul se stinge, iar tie incepe sa-ti fie frig...Dar atunci trebuie sa faci o alegere, sa te chinui sa reaprinzi acelasi foc sau sa mergi mai departe sa te obisnuiesti cu temperatura pana aprinzi altul.

Focul meu se stinge des. Iar cand il aprind e haos. Totusi, din haos ies multe lucruri bune. Asa ca eu nu ma las si tot incerc sa-l reaprind .

Si sper ca voi reusi, odata si odata sa gasesc o cale sa ramana aprins pentru totdeauna.

zambesc.

mare, plaja, nisip, soare, valuri, scoici, somn, arsura, usturime, copii, cirese.
teama, nerabdare, 17 ani, haz, prietenie, petrecere, dans, rasete.
admiratie, veselie, creativitate, interes.
depresie, frustrare, neincredere, lacrimi, frica.
yoga, tacere, lupta, regasire, liniste, relaxare, multumire.
cafeluta, clatite, zambete, katie melua.
imbratisari, cocktail, tort, la multi ani.

sunt zile bune si zile rele, amintiri si momente, cuvinte si gesturi. sunt lucruri care imi fac viata sa fie precum un drum plin de obstacole sau liber si plin de surprize. probabil si viata ta e la fel...si totusi, nu te simti simti special?

Eu, astazi, ma simt speciala.

firul tacerii.

" A fost o vreme cand oamenii obisnuiau sa foloseasca un fir pentru a ghida cuvintele care, altminteri, ar fi putut sa se abata din drumul catre destinatia lor. Oamenii timizi purtau in buzunar cate un ghem de fire, dar si cei cu gura mare aveau nevoie de un fir, pentru ca, fiind obisnuiti sa fie auziti de toata lumea, nu se pricepeau sa se faca auziti de cineva anume. Distanta fizica dintre doi oameni care foloseau un fir era, de cele mai multe ori, redusa; cu cat era mai mica distanta, cu atat mai mult era nevoie de un fir.
Practica de a atasa niste cupe la capetele firului a aparut mult mai tarziu. Unii afirma ca e legata de nevoia inexorabila de a apasa ghiocuri la ureche, pentru a auzi ecoul inca remanent al primei forme de expresie a oenirii. Altii pretind ca a pornit de la un om care tinea capatul unui fir desfasurat peste ocean de o fata care plecase in America. Cand lumea a devenit mai mare si nu mai exista destul fir pentru a impiedica spusele oamenilor sa se piarda in gol, s-a inventat telefonul.
Uneori niciun fir nu e destul de lung pentru a putea spune lucrul ce trebuie spus. In asemenea cazuri, tot ce poate face un fir, indiferent de forma lui, este sa ghideze tacerea unei persoane. "

acest Pasaj din Istoria Iubirii...mi-a incantat sufletul.

Live by the sun, love by the moon.

Totul imi era neutru. Intr-o seara, am ramas singura acasa, eram plictisita...imi pierdeam timpul pe internet si am dat peste documentarul ala, The Secret, despre care auzisem o gramada de chestii.
L-am urmarit cu maxima atentie. Il recomand. Nu o sa zic ca mi-ai schimbat viata, sau ca am aflat lucruri de care nu am mai auzit vreodata. Totusi, a reusit ceva, m-a intrigat.
Am zis ca din urmatoarea zi voi incerca sa zambesc continuu si sa am numai ganduri pozitive. Intr-un mod ciudat de ceva vreme functioneaza. Mi s-au intamplat si un lucru dureros, dar nu m-am lasat. Am luptat cu mine, cu atitudinea mea.
La indrumarea surorii mele, m-am apucat de yoga, am mers doar de 3 ori pana acum, dar de fiecare daca cand plec de acolo sunt linistita, fericita chiar. Imi iubesc prietenii si am inceput sa le arat asta, incerc sa nu ma mai inchid in mine, sa fiu mai punctuala, sa nu ma mai plang de ceea ce mi se intampla. E haios, nu credeam ca pot fi atat de relaxata si totusi atat de nebuna, in stilul meu:)).
Azi noapte, ba nu, de fapt la 1 dimineata, eu gateam. Ieri noapte faceam baie ascultand blues-uri, deschizand toate geamurile si bucurandu-ma de mirosul bentisoarelor parfumate.
Planurile mi s-au schimbat total in doar cateva minute, am decis sa plec la mare.
Vreau soare, mare, nisip, prieteni, rasete si bronz. Vreau sunetul alaaa, brizaa si 3 zile imi sunt de ajuns. Vreau sa respir profund tot ce e in jurul meu si sa ma bucur.
Si tu poti face acest lucru.
Vara asta ma voi bucura, voi zambi si ma voi ratacii in locuri frumoase, pedaland in adierea vantului.

Hammock - Breathturn from David Altobelli on Vimeo.

joc fictiv.

In camera asta, e doar o lampa aprinsa, vad totul ca in ceata. Intru si te gasesc legat la ochi, stand pe un scaun. In coltul camerei, e o masa, ma indrept spre ea..un bilet cu scrisul tau mic imi zice ca scaunul din fata ta e pentru mine. Trebuie sa ma leg la ochi cu esarfa pe care o voi gasi in sertarul mesei si sa ma asez pe acel scaun. Tu nu ma bagi in seama, te comporti de parca nu mi-ai auzi pasii pe podeaua veche. Nu inteleg ce-i cu tot jocul asta, dar iti urmez planul.
Gasesc esarfa, e de aceeasi culoare cu a ta...ma indrept spre scaun, imi leg esarfa la ochi si ma asez in bezna pe scaun. Te aud intrebandu-ma cu vocea ta ragusita "Gata?", iti raspund nesigura "Cred ca da.". Nu-mi dau seama ce ar trebui sa urmeze. Tu taci. Oare ar trebui sa zic eu ceva? Nu...te astept. Imi aud inima cum bate, ma simt stresata si ma intreb daca o auzi si tu. Deodata, simt cum degetele tale imi mangaie mana, gadilindu-mi asteptarile. Te opresti. Eu inca nu inteleg acest joc. Apoi, iti plimbi degetele usor pe buzele mele.
Inima mea incepe sa fie nervoasa. Ce vrei sa-mi demonstrezi?
Intru in jocul tau, imi plimb degetele pe gatul tau, ma apropii si iti simt respiratia tulburata. Ma simt invaluita, incep sa inteleg, vrei sa-mi arati ca e mai simplu pe intuneric, ca e mai simplu in limba asta ciudata, a tacerii.
Acum tu nu stii la ce sa te astepti. Te-am surprins, simt asta.
Te iau de mana, iti propun in tacere, sa ne ridicam de pe scaune. Atenta, te indemn sa ne intindem pe podea. Ma asez cu capul pe inima ta, imbratisandu-te. Iar asteptarea s-a incheiat. La fel si linistea. Inimile noastre ne-au pregatit un cantec.

P.S: nu sunt indragostita, gandesc romantic.

reverie.

M-as putea obisnui. As putea transforma orice escapada a noastra in cotidian. Si ar fi frumos. Ar fi turcoaz...asa cum mi-ar placea mie. As aduna toate mirosurile peste care mi-am plimbat narile cercetator, as zambi cand as resimti mirosul ceaiului de kiwi si capsuni de la cafeneaua noastra preferata.
M-as trezit in cearceafuri parfumate a iasomie.
Diminetile, mi le-as incepe cu dusuri reci si miros de cocos.
Apoi, as lua micul dejun, lingura dansandu-mi printre cereale si struguri.
As porni incet, spre un locsor verde si as trage in piept mirosul ierbii ude, de dupa ploaia de noaptea trecuta.
Mi-as trece degetele pe paginile galbene si pline de mirosul amintirilor, cititorului anterior, care a fost el.
Dupa cateva ore, m-as plictisi si as merge la o florarie. As sta amortita in fata fiecarei florarii pe langa care as trece, trista ca nu gasesc ceea ce imi doresc.
Resemnata, as veni la tine, sa luam pranzul...sa mancam o salata verde si orez facut de tatal tau.
As analiza mirosul lamaii si cel proaspat al castravetelui. Ti-as vorbi despre el. Tu mi-ai vorbit despre al tau, el.
Mirosul parfumul tau, din sufrageria luminoasa, cu geamuri mari, ce dau spre curtea galagioasa...mi-ar ramane in minte, pentru totdeauna.
Seara, m-as duce acasa...m-as descalta de tenesii mei rosii, de blugi uzati si camasa din in. Si m-as indrepta spre cada. M-as calma in apa fierbine, plina de spuma si cu aroma unui compotul de ananas rece. Mi-as spala parul cu samponul de coral si nectarine albe.
As auzi soneria, m-as infasura intr-un prosop si as deschide usa.
El ar fi acolo, zambind cu Floarea Soarelui in mana...




Totul a pornit de la tine, prietena draga.

Labirint.

Gandeste-te ca esti intr-un labirint mare, alcatuit din altele mai mici. Cum reactionezi?
Gandeste-te ca la fiecare iesire te simti extaziat.
Nu te simti macar putin tentat sa te lupti cu fiecare labirint pana ajungi la sentimentul ala care stii ca iti provoaca dependenta, dar la care n-ai de gand sa renunti?
Si parca n-ai vrea sa te dai batut, desi uneori te saturi de atata incurcatura. Dar, ti s-a spus ca fiecare labirint are cu siguranta o iesire.
Chiar daca primul a fost mai usor, dificultatea a crescut, iar acum gandul ca vei ajunge la nenorocita aia de iesire parca iti piere.
Dar, nu se va intampla asta, ai nevoie de doza aia.doza de fericire.

Fiecare zi e un labirint. Gaseste-i solutia.

Don't forget what you live for.

Pentru ca mi-am demonstrat ca noi avem forta de a schimba lucrurile. Azi mi-am cumparat bicicleta, m-am urcat pe ea si m-am chinuit sa tin ghidonul drept. Uitasem cum e. M-am simtit ca la 6 ani cand invatam pentru prima oara numai ca acum a fost de 1 milion de ori mai frumos. Imi venea sa tip de bucurie. Cel mai mult ne temem ca uitam sa fim copii, ca imbatranim, ca uitam sa ne bucuram de idioteniile magnifice, dar nimeni nu face nimic.

Ei bine, azi m-am simtit curajoasa, m-am aventurat melancolica in lumea amintirilor, a copilariei.

iti amintesti?

S-a ratacit soarele si asa ne-am ratacit si noi. Ne-am innecat sentimentele in baltiile strazii si am inceput sa ne resemnam traind cu norii in suflet. Ploaia a spalat soselele, asa cum noi spalam amintirile urate. Am tot incercat sa iesim dintre nori, ne-am luptat cu noi insine, dar am pierdut. Am pierdut pentru ca am uitat esentialul, ne-am uitat pe noi, ne-am uitat deviza. Nu mai suntem cine am fost. Ploaia nu ne mai spala pacatele, ea ne spala amintirile. Ploaia nu mai e o usurare..ploaia e un monstru.
Am uitat sa iubim.
Am uitat ca..."every cloud has a silver lining", sau poate noi n-am stiut niciodata.

Eu nu uit sa iubesc, pentru ca eu iubesc Ploaia .

incerc sa construiesc un pod suspendat

"Daca vrei sa intelegi ce inseamna un an de viata, pune intrebarea unui student care a picat examenul de sfarsit de an. O luna de viata: vorbeste-i despre ea unei mame care a adus pe lume un copil prematur si-l asteapta sa iasa din incubator ca sa-si stranga pruncul in brate, teafar si nevatamat. O saptamana: intreaba-l pe un om care lucreaza intr-o mina ca sa-si hraneasca familia. O zi: intreaba-i pe doi indragostiti lulea care asteapta sa se intalneasca. O ora: intreaba-l pe un claustrofob prins intr-un ascensor in pana. O secunda: uita-te la expresia unui om care tocmai a scapat dintr-un accident de masina. Si o miime de secunda: intreaba-l pe un atlet care a castigat medalia de argint la Jocurile Olimpice si nu medalia de aur pentru care se antrenase toata viata."

"Timpul inchide toate ranile chiar daca nu te scuteste de cateva cicatrice."

"Sa nu-ti uiti niciodara visele, ele vor fi motorul existentei, gustul si mirosul diminetilor tale."


....din "Si daca e adevarat..." - Marc Levy


In ultimele saptamani mi-am analizat mult viata, comportamentul si exact cum mi-a zis si una dintre cele mai bune prietene ale mele eu nu sunt in stare sa mentin o depresie. Daca o zi am fost suparata, a doua zi imi dau seama ce prostie am facut si incerc sa ma bucur de fiecare minut. Nu stiu insa, de ce, totusi nu reusesc sa le ocolesc. Ma gandesc prea mult la viitor...ma consum excesiv, visez pana la epuizare.

asa..ca de final:

"Prinde-ti trasura de o stea."