uneori, respir speranta.

miros de betisoare parfumate; smart fm; o lampa chioara, cu buburuze; fulgi de nea, agatati de cadranul patului...acasa.
E sentimentul acela placut, ca ai ajuns in locul unde poti fi tu, unde toate lucrurile iti sunt cunoscute, unde sentimentele tale pot da navala.
Am fost plecata doar trei zile, dar mi s-a parut o eternitate:)). Doua zile la Focsani, nu mai fusesem niciodata si una la bunica, la Buzau. Am dormit tot drumul spre bunica. Cand m-am trezit, mi-am coborat picioarele amortite din masina, aerul rece mi-a strabatut corpul, trezindu-ma instantaneu si mirosul familiar de tara, de animale, mi-a amintit de copilaria mea traita acolo.
Am urcat ulita, chinuindu-ma sa nu alunec, incarcata de bagaje si cadouri. La poarta, bunica m-a pupat si m-a imbratisat pana i-au dat lacrimile. Apoi am intrat in casa unde soba dogorea, caldura asternea o atmosfera placuta, dandu-mi o senzatie de moleseala, de lene.Intotdeauna mi-a placut sa privesc lemnele cum se ard in soba, sau hartiile pe care le arunci, asa cum usor, usor le invaluie si se fac....nimic. Bunica a facut friptura in soba, dand un miros placut intregii camere. Am ras o gramada si ne-am bucurat de sarbatori.
Seara, bunica a pregatit patul pentru a dormi cu ea. N-am inchis un ochi toata noapte, probabil pentru ca dormisem, sau pentru ca aveam o multime de intrebari in cap.De dimineata, batranica mea si-a adus aminte ca Mosul a lasat un cadou si pentru mine.Erau niste botosei tricotati extrem de haiosi. Am luat-o in brate si am zambit din tot sufletul. Imi e atat de draga.
Acum stau in patutul meu scump, care imi pare uneori, singurul in care pot dormi linistita, purtandu-mi botosi si inca zambind...


Am citit zilele astea ceva foarte dragut si m-am gandit sa va bucurati si voi de aceste randuri: "Mai credeam inca in exclusivitatea iubirii, prizonier pasionat al unei filozofii fosile, inchinandu-ma intru totul iluziei dragostei cand ea nu exista de mult timp, ca o veche moneda pe care nimeni nu o mai accepta si a carei valoare a disparut de tot: vechi monede uitate pe fundul sertarelor, cu care ii lasam pe copii sa se joace; si ei se arunca, prefacandu-se, in comertul oamenilor mari."- Iubirea din nou, Philippe Forest. Stiu ca nu sunt cele mai optimiste randuri, insa in ziua de azi cred ca cu totii ii dam dreptate. Comparatia mi se pare cu adevarat superba, pentru ca noi, oamenii, am ajuns sa incuiem dragostea intr-un sertar, sa ascundem cheia, iar apoi, dupa ce am ratacit-o, sa o cautam disperati.