vineri, 19 martie 2010

nu mai pot sa repet.

Nu, nu am uitat de unde am plecat, nu-mi reneg trecutul chiar daca tu crezi asta. Cand spun ca nu am regrete, vorbesc serios. Asa sunt eu. Nu regret ca am pus capat prieteniei noastre. Unele lucruri trebuie sa se sfarseasca. E un moment potrivit, poate cel ales de mine sau poate nu. Nu spun ca sunt mandra de tot ce am facut sau fac, dar Dumnezeule, m-am saturat sa tot explic asta. Oare de ce e asa greu sa intelegi? E posibil sa am un orgoliu tampit, cum spune tata sau sa cred ca numai eu am dreptate- cum spune mama, cred ca varianta in care eu imi recunosc vina, e preferata ta.
Ar mai fi ceva...inca n-am ajuns nicaieri, n-am atins apogeul vietii mele, trecutul, nu e un trecut chiar asa vechi. Poate tu-l numesti asa, pentru ca iti pare ca distanta dintre noi este prea mare, pentru ca da, eu am format granite, granite pe care tu nu le mai treci, pentru ca tu nu mai esti ca in "trecut". Daca tu iti doresti sa faci parte din prezent, imi pare rau, imi e bine asa.

* pentru ca stiu ca nu ar intelege daca i-as spune asta, e doar o mini scrisoare pentru o persoana care a insemnat mult pentru mine, dar a decazut din cauza ipocriziei, a dorintei de a se regasi in alte persoane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu