duminică, 13 decembrie 2009

fals.

Azi noapte am plans pana m-a luat dracu'.Nu stiu cat timp, tot ce stiu e ca nu ma puteam opri, imi bubaia capul de durere, ochii si nasul ma usturau si ma inecam de la cat imi curgea nasul.Camera s-a umplut rapid cu o multime de servetele uzate.Viata nu e roz oricat as incerca eu sa o fac sa fie, de fapt eu as zice viata nu e turcoaz, pentru ca ar fi mai pe gustul meu.In cele din urma am adormit, cu lacrimi in ochi.
Stii, se zice ca in viata exista si bune si rele, parti albe, negre sau calea de mijloc- gri. Viata mea ar fi fost prea alba, armonioasa si linistita daca nu ar fi existat el, tatal meu, si uite asa viata mea e undeva la mijloc, viata mea este gri, osciland din rasputeri spre alb, roz sau turcoaz.
Duminica dimineata, imi suna telefonul galagios, abia reusesc sa-mi deschid ochii lipiti.E mama, e "clopotelul" care ma anunta sa cobor la masa.Ma pregatesc sa-i scriu un mesaj "nu-mi e foame", apoi imi dau seama ca ea nu are nicio vina. Le sterg, ma dau jos din patutul meu fara niciun chef, ma sperii cand observ cate servetele uzate sunt in jurul meu, apoi ma duc la baie, sa vad cat de rau e. Da, asa cum credeam ochii mei sunt imensi, rosii si iritati. Grozav.E ciudat, stiu ca nu merita sa plang pentru un om idiot, si totusi nu reusesc sa ma abtin, sufletul meu urlaaa "nu meriti asta!!!!". Cobor in cele din urma in bucatarie, zic un "buna dimineata" doar asa din bun simt, se uita in ochii mei, apoi mananca in continuare privindu-si farfuria, se simte vinovat. Probabil nu-si aduce aminte cum azi noapte ma obliga sa ma uit in ochii lui rosii din cauza alcoolului si sa-l aprob.Stiam ca nu are dreptate, dar il aprobam stiind ca astfel o sa termine mai repede.Din cealalta camera se aude o voce pe care o ador. E sora mea, inima mea se incalzeste. Intra in bucatarie, imi observa ochii si continua cu povestiile ei pentru a nu se lasa linistea, se aseaza langa mine, cautandu-mi mana pe sub masa. Stie prin ce trec mai bine decat oricine, a trait-o pe piele ei, chiar mult mai decat mine, insa ea a fost mai puternica. Eu sunt slaba, si proasta si nu stiu sa intru pe sub pielea oamenilor. N-am talentul asta si uneori chiar regret.Mangaierea ei imi inmoaie toata durerea, o face sa dispara, imi vine sa plang din nou, insa de fericire, ca o am.Si iata cum ne comportam noi, de parca suntem o familie normala si extrem de fericita, intr-o zi de duminica, in timp ce luam micul-dejun.
Pe dracu'!
Candva, am sa va spun povestea de la inceput, nu sunt o victima, el a fost, victima probabil celui mai puternic dusman, viata.
Am sa invat din prostia lui, voi avea grija ca viata sa-mi fie mereu prietena.

9 comentarii:

  1. Nu pot sa nu comentez mesajul asta. Si stii de ce? Pentru ca l-am simtit atat de intim...de parca l-as fi scris eu, despre mine. Draga mea (trebuie sa-ti spun asa, desi nu te cunosc, insa te inteleg, nici nu iti dai seama cum)incearca sa te detasezi de toate... sa-ti vezi de drumul tau in viata... stiu ca nu-i usor, stiu ca unele lucruri lasa urme prea adanci (si asta iti spune un om care, dupa 10 ani de la plecarea de la casa parintilor inca mai are cosmaruri din cauza vietii de familie "normale" de acolo) dar tu trebuie sa gasesti in tine putere, multa putere sa mergi mai departe...cu capul sus, cu zambetul pe buze. Viata, crede-ma, are multe, multe lucruri buna sa iti ofere...sa nu-ti lasi sufletul prada depresiilor...sa nu te lasi coplesita de nimic...plangi, cand simti nevoia, lasa sa iasa din tine durerea, amaraciunea, lacrimile ajuta dar nu le lasa sa-ti umple viata...mergi mai departe, trebuie, ai incredere in tine... stiu ca par doar vorbe goale...dar poate ajuta sa stii ca te inteleg...si...gandeste-te ca nu esti singura...hai, zambeste, viata e frumoasa!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. emotionant. nu as putea comenta in vreun fel, nici nu cred ca as avea dreptul.

    si totusi, ma uit in dreapta paginii tale: despre mine: Speranta ma va face intotdeauna sa zambesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iti multumesc enorm, sufletdefemeie, imi fac extrem de bine cuvintele tale, imi pare rau ca ai trecut si tu prin asa ceva.Nu e deloc usor, mai ales pentru ca iti pune toata increderea in sine la indoiala.
    Duminica dupa-amiaza cineva a avut grija de mine, m-a facut sa ma simt mult mai bine. Vreau si o sa reusesc sa trec peste tot ce e greu. Iar ideea ca cineva ma intelege, si incearca sa-mi fie alaturi asa cum faceti voi, imi alunga toata tristetea, pentru ca imi demonstreaza ca sunt o multime de oameni buni si atenti in lumea asta. Asadar, twodarkeyes, speranta mi-a fost redata si acum pot din nou sa zambesc.Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. bravo, sa ai puterea sa te ridici si sa mergi mai departe, asta e cu adevarat maret...numai bine...

    RăspundețiȘtergere
  5. Offf...imi aduci aminte de mine...de noi. Asa as vrea sa gandeasca si fratele meu despre mine...nu cersesc, nu implor, doar mi-as dori.
    Cu toate ca nu te cunosc decat prin intermediul blogului tau, tin sa-ti spun ca ai ceva special...o sensibilitate ...un suflet imaculat si inocent ce ma atrage mereu spre locul acesta. Fii fericita draga mea pentru ca ai o sora care te sustine si pentru ceea ce esti. restul sunt trecatoare :) Zambeste

    RăspundețiȘtergere
  6. sa nu te lasi doborata pentru ca toate astea vor trece si pentru ca intr-o zi o sa poti respira libera intr-o lume turcoaz

    RăspundețiȘtergere
  7. @Lillee
    Nu stiu daca iti poti da seama cu adevarat cum este un om doar din ceea ce scrie, dar daca eu iti par asa...sunt extrem de mandra.Iti multumesc din tot sufletul pentru cuvintele tale extrem de blande si sunt sigura ca fratele tau te apreciaza enorm!

    RăspundețiȘtergere
  8. @simonikool
    Sunt momente de slabiciune, insa n-am sa ma las doborata...visez la ziua aia!Mersi de incurajare!

    RăspundețiȘtergere